Alexandru Dabija e genul de regizor care îţi poate povesti chiar şi Punguţa cu doi bani fără să te plictisească nici măcar o secundă. În spectacolul OO!, montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Dabija învârteşte o omletă cu de toate. Pune delicat, sare şi piper, atent la dozaj, şi îţi potoleşte foamea.
Se ştie: unde-s mulţi, puterea creşte, iar improvizaţia este mama învăţăturii. Dabija ne arată că ce-i în mână nu-i minciună, ouăle sunt reale, se mai sparg, mai sar în primul rând, pe costumul de firmă al unui fost ministru al culturii rătăcit printre spectatori. Cu o floare poate că nu se face primăvară, dar cu nişte ouă, Dabija a reuşit să facă un spectacol de teatru la care publicul se distrează şi se amuză. Toată lumea râde. Şi ministrul cu sacoul-gălbenuş, şi actorii, chiar şi recuzita (am văzut cu ochii mei cum râdea un ciob de o oală spartă care îşi jucase foarte bine rolul).
Pornind de la punguţa care a rămas de atâta timp tot cu doi bani în ea şi de la o poveste pe care nu mai dai doi bani, Dabija îi stimulează pe actori să improvizeze şi să remodeleze legenda cocoşului moldovean ca pe o plastilină, într-o formă care să le placă şi adulţilor. Actorii joacă cu o plăcere vitală şi ne spun povestea-aşa!
Un spectacol bun de mâncat
Dabija nu intră în naraţiune ca să-i modifice parametrii, ci o lasă să alunece spre finalul ştiut, inovând din mers prin ritmul alert pe care îl impune. Mai întâi, îl altoieşte pe Creangă cu parodie absurdă în dulce stil contemporan de-i sar toţi fulgii, apoi ne distrage atenţia de la proverbul "Găina bătrână face ciorba bună" şi ne face cunoştinţă cu o găină care face "oo".
În acest context socio-cultural creat într-o nouă formulă pe scena unui teatru, vrabia mălai visează, iar moşul - ouă. Personajul este un decrepit cu moralitate neîndoielnică şi nu vrea să fure, pentru că ştie că ăla care fură azi un ou, mâine va fura un bou. Baba îl sfătuieşte să bată cocoşul să-i facă ouă, dar moşul, de milă, face pe prostul. Baba mai bate o dată şaua ca să priceapă iapa, dar tot fără folos, apoi bate pragmatic găina, până ce aceasta îi face cartoane întregi de ouă. Scena devine un spaţiu minat cu explozibil galben, iar actorii abia dacă mai au pe unde să calce. Moşul stă ce stă şi din greşeli învaţă. Mergând în siajul motivaţional pe care îl lasă aserţiunea "cine nu riscă, nu câştigă" el îl agresează pe cocoş, punându-l pe o fugă ruşinoasă, dar sănătoasă.
Prost să fii, noroc să ai! Cocoşul găseşte o punguţă pe care i-o şterpeleşte un boier. Începe să se lamenteze, strigând cucurigu boieri mari daţi punguţa cu doi bani şi îl enervează pe boierul care ordonă imediata eutanasiere a galinaceei. Dar, nu mor caii când vor câinii; pisica blândă zgârie rău, iar cocoşul începe să muşte din averi ca o babă care face reclamă la adeziv pentru proteze.
"Cucoşul" înfulecă vite, cai, acareturi, cărţi de credit şi diamante, fericindu-l pe moş şi îndreptându-se vertiginos către un happy-end ca la carte. Pe fir intră, însă, doamna în vârstă, care arată că în casa ei cântă găina, nu cocoşul. Îşi exhibă toată urâţenia de care este capabilă (pentru că babă frumoasă şi copil cuminte nu există) folosind bătaia ca metodă de persuasiune. "Du-te, găină, şi adu-mi şi mie averi!", urlă pensionara. Dar, prinde orbul, scoate-i ochii!
Găina, ia-o de unde nu-i! Aflăm uşuraţi că a plecat singură pe drum, nu pentru că ar şti că mersul pe jos face piciorul frumos, ci ca să câştige şi ea un ban cinstit. Graba strică treaba, iar găina se întoarce acasă doar cu o mărgică. Actriţa care o joacă pe babă o violentează pe actriţa care o joacă pe găină, toată lumea aplaudă şi iese din sală cu amintirea râsului în piept. Gata! Vorba multă-i sărăcia omului. Mai bine mergeţi la OO!.
"Mă plictisesc repede, de aceea încerc mereu altceva. Îmi plac foarte mult basmele româneşti şi aş lucra ani de zile în scenă poveşti şi basme", zicea Dabija. Din fericire, OO! e un spectacol la care poţi să te plictiseşti doar dacă-l vezi a doua oară.