O troacă de lături pe banii noştri, în capul nostru - Poker, de Sergiu Nicolaescu

Vă întrebaţi ce mai căutaţi prin România? Dacă vedeţi cel mai recent film al lui Sergiu Nicolaescu, începeţi să vă faceţi bagajele. Nu pentru că e o "radiografie acidă a societăţii româneşti contemporane", ci pentru că e vulgar şi imund ca societatea în care trăim. Acest film finanţat nu doar de CNC, dar şi de TVR!, e o chintesenţă a celor mai proaste clişee din filmele româneşti postdecembriste, dar mai ales din realitate. Cineast mereu pe valul regimurilor politice, Sergiu Nicolaescu dă cu tifla tuturor - colegilor politicieni, cinefililor, "tinerilor regizori", inclusiv celor care au făcut revoluţia. Un mare şi triumfător "Hai, sictir!"

De vreo trei filme încoace, Sergiu Nicolaescu e tot mai autoreflexiv, citându-şi vechile succese cinematografice ori emiţând profesiuni de credinţă mai mult sau mai puţin testamentare. Dacă Orient Express era liric şi comic prin monologurile cu pretenţii metafizice la care ne supunea, iar Supravieţuitorul un palid avatar al filmelor de acţiune de altădată (vremurile se schimbă, iar oamenii nu ţin pasul întotdeauna), Poker e cel mai vulgar film realizat de cel mai popular cineast român. Vulgar în toate sensurile cuvântului.

Realizat după scenariul lui Adrian Lustig, autorul piesei de teatru cu acelaşi nume - un mare succes de casă al Teatrului de Comedie unde fusese montat de Alexandru Tocilescu -, Poker-ul lui Sergiu Nicolaescu are falsa acuitate politică din filmele lui Şerban Marinescu, dar şi ornamentele de nuditate feminină şi obsesiile sexuale din filmele lui Mircea Mureşan. Are, în plus, şi influenţe vădite din tot mai grosolanele programe de comedie de la posturile TV.

Promovat ca o comedie - a doua din creaţia nicolaesciană -, Poker nu are vreo legătură cu prima, Nea Mărin miliardar. Vremurile s-au schimbat, cineastul a îmbătrânit, iar acum vrea să demonstreze că poate aduce public în săli. Şi va aduce. Poker va fi un deliciu pentru cei deja spălaţi pe creier de televiziunile din România şi de virusul care şterge orice urmă de bun-simţ şi care, în cazurile uşoare, îi face pe şoferi să-i claxoneze pe pietonii care nu fug ca dropiile pe verde, iar în cele mai grave le dă marilor şmecheri ai naţiei nonşalanţa de a nu-şi mai ascunde marile manevre.

Poker nu e deloc o satiră, nu e oglinda societăţii bolnave în care trăim, ci e creat şi hrănit de această vulgaritate generală şi menit ei - vulgaritate care se regăseşte în film de la apariţiile lui Jojo goală-puşcă sau pipăită de Valentin Teodosiu sau Horaţiu Mălăele, până la vulgaritatea politică servită ca denunţare a corupţiei la nivel înalt. Dacă Jojo fără haine nu e decât ceea ce este, politica văzută de senatorul Sergiu Nicolaescu nu e All the President's Men, ci o mare manea prăjită la grătarul din faţa Senatului şi aruncată plebei înfometate de entertainment.

Cel mai vulgar e, însă, gestul în sine: Sergiu Nicolaescu a fost mereu un favorizat al regimurilor politice. Când Lucian Pintilie, Mircea Săucan, Iulian Mihu, Alexandru Tatos şi alţi cineaşti de talent fugeau din ţară sau se îmbolnăveau pentru că nu erau lăsaţi să-şi facă puţinele filme, Sergiu Nicolaescu distra poporul cu producţii de acţiune şi filme din epopeea naţională, ajutat de regim. După ce a participat la o dubioasă revoluţie, Nicolaescu a rămas tot pe val, iar libertatea i-a dat posibilitatea să se exprime artistic în mod plenar (!) în producţii pentru care a rămas respectat de popor, în contul reputaţiei câştigate în perioada comunistă, deşi suflul îi dispăruse.

După ce a participat la spălarea pe creier generală operată de comunişti, Sergiu Nicolaescu se simte acum la senectute într-un fel de Ghepardul ieftin. Resimte sfârşitul unei epoci şi începutul alteia, dar parcă mai ales îl încearcă un fel de silă olimpiană faţă de toţi şi de toate - şi de colegii de politică, şi de cei cu care a făcut revoluţia (şi care n-au avut norocul să supravieţuiască), şi de comunismul de care a profitat, şi de pensionari, şi de "tinerii regizori" (cu care se răfuieşte pe ecran), până şi de CNC-ul care i-a finanţat creaţiile şi pe care acum îl ia la mişto.

O piesă de teatru bulevardieră devine pe marele ecran un ghiveci respingător nu atât prin ce conţine, cât prin aroganţa cu care îşi tratează publicul, coborându-l la nivelul lui. Dacă acest film nu le dă oamenilor care au păstrat un minim respect de sine impresia că lupta e pierdută şi că trebuie să încerce să trăiască în altă ţară, minima reacţie sănătoasă e să alerge să facă un duş, ca să dea jos murdăria cu care au fost împroşcaţi de pe ecran.


Poker
Regia: Sergiu Nicolaescu
Scenariul: Adrian Lustig
Cu: Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Jojo, Jean Constantin, Mircea Diaconu, Alexandrina Halic, Vasile Muraru.