Pe scena Operei Naţionale Bucureşti am putut urmări un spectacol cu două dintre cele mai cunoscute lucrări ale renumitului coregraf George Balanchine. Surprinzătoare rezerva publicului faţă de un eveniment de elită, cum se anunţa premiera cu Seara Balanchine. Ne aşteptam la o sală arhiplină...
Balanchine spunea că: "Ne putem bucura şi putem înţelege dansul fără nicio explicaţie sau introducere verbală. Important în balet este mişcarea însăşi, aşa după cum într-o simfonie importantă este sunetul. Un balet poate reflecta o poveste, dar elementul esenţial al său este spectacolul vizual şi nu povestea respectivă".
Am asistat la Bucureşti la o premieră naţională. În afara dificultăţii tehnice şi expresive redutabile în a realiza un astfel de spectacol, ai nevoie de capacitatea de a căpăta licenţa pentru coregrafiile sale. Aşa se face că te poţi considera privilegiat dacă, în România fiind, poţi vedea pe scena Operei Naţionale Bucureşti această seară de balet, care cuprinde două dintre cele mai cunoscute lucrări ale renumitului coregraf George Balanchine, Valse Fantaisie pe muzica lui Glinka şi Serenade pe muzica lui Ceaikovski. Balerinii au fost pregătiţi pentru acest spectacol-eveniment de "maestrul repetitor" Paul Joseph Boos, desemnat de Trustul George Balanchine (New York) să monteze acest spectacol la Bucureşti.
Valse Fantaisie şi Serenada
În deschidere, ne-am aflat în alt registru stilistic, urmărind cea mai recentă creaţie coregrafică semnată Ioan Tugearu, Fuga. Marea fugă, pe muzică de Bach şi Beethoven, în care a evoluat un grup de solişti ai ONB: Adela Crăciun, Corina Dumitrescu, Bianca Fota, Monica Petrică, Laura Blică Toader, Adina Tudor, Virgil Ciocoiu, Alin Gheorghiu, Ovidiu Matei Iancu, Valentin Stoica, Vlad Toader şi Gigel Ungureanu.
Atenţia tuturor se îndrepta însă către secţiunea Balanchine a serii, împlinirea unui vis al actualei coordonatoare a Companiei de balet a ONB, Simona Şomăcescu, secţiune care a debutat cu Valse Fantaisie, coregrafie concepută pentru un balerin (Ovidiu Matei Iancu) şi cinci partenere (Bianca Fota în rolul titular, Mihaela Soare, Andra Ionete, Cristina Dijmaru, Mădălina Stoica), în superbele costume create de Barbara Karinska.
O lucrare clasicizată a lui Balanchine, primul balet pus în scenă de acesta după sosirea sa în Statele Unite, în 1934, Serenada a adus în prim-plan ansamblul de balet al Operei bucureştene şi soliştii Bianca Fota, Adela Crăciun, Andra Ionete, Gigel Ungureanu, Vlad Ilcenco.
Puternica legătură între muzică şi mişcare, viteza şi dificultăţile tehnice, muzicalitatea gesturilor coregrafice, toate datele definitorii pentru ceea ce numim stilul Balanchine pot fi regăsite în spectacolul de la Bucureşti, în care balerinii români reuşesc să-şi împingă limitele astfel încât să ofere publicului acea subtilă îmbinare între gestul clasic şi aşteptările contemporane care îl fac pe Balanchine atât de modern.
Ceea ce continuă să impresioneze este senzaţia de curgere, de legătură senzorială care se creează între muzică şi estetica gestului. De fapt - chiar dacă totuşi conştient că muzica poate fi suportul unei infinităţi de viziuni coregrafice -, atunci când vine în contact cu mesajul artistic marca Balanchine, spectatorul trăieşte sentimentul confortabil al soluţiei găsite.
"... Am învăţat ceea ce este măreţ şi peren în artă, dobândind capacitatea de a analiza o operă în funcţie de meritele ei, învăţând totodată să fiu eu însumi, să fac ceea ce instinctul meu artistic îmi dictează să fac - pe scurt, să fiu artist! Toate acestea, recunosc fără nicio rezervă, i le datorez lui Serge Diaghilev", declara Balanchine ajuns la vârful celebrităţii mondiale. Eleganţa, dimensiunea modernă a baletului clasic, legătura accesibilă, dar profundă, a muzicii cu gestul le datorăm, în mare parte, lui Balanchine.