Două zile în care mottoul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti este Întreabă-te dacă ceea ce faci este cu adevărat artă!
"Ia lucrurile triviale în serios.
Fă audienţa să nu-şi creadă ochilor."
Creat de Delgado Fuchs (Belgia/Elvetia) Manteau long en laine marine porté sur un pull à encolure détendue avec un pantalon peau de pêche et des chaussures pointues en nubuck rouge va fi prezentat, în premieră în România, pe scena Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) pe 29 si 30 aprilie, începând cu ora 20.00.
Delgado Fuchs - Nadine Fuchs şi Marco Delgado - este o grupare artistică care a luat naştere în martie 2002 în Berna (Elveţia). Cei doi creează performance-uri şi instalaţii care determină publicul să regândească mişcarea şi corpul dincolo de un context strict coregrafic. Pe muchia dintre seriozitate şi trivial, munca lor se hrăneşte din ambiguitate. Reformulând constant tema şi schimbându-i perspectiva, Delgado Fuchs evidenţiază prin gest natura versatilă a identităţii.
În spectacolul Manteau long... Delgado şi Fuchs îşi scot hainele în mod seducător. Spectatorii devin astfel voyeuri ai unui cuplu la prima vedere naiv. Paradoxul corpurilor care se expun dar sunt exagerat de decente se lasă întrevăzut într-un dans unde mâna unuia acoperă intimitatea celuilalt. Manteau long... vorbeşte despre dorinţa unei prezenţe imediate şi demonstrează că rolurile coregrafului şi dansatorului nu diferă niciodată radical ci, din contră, se completează unul pe celălalt.
"Atac incisiv dar relaxat.
Vorbeşte despre viaţă, moarte şi sex.
Fă economie cu un coregraf.
Ia lucrurile triviale în serios.
Fii radical fără a fi radical de plictisitor.
Evită locurile unde lumea ştie că nu vine nimeni.
E important să îţi epilezi părul pubian pentru acest spectacol?
E necesar să dai tot?
E necesar să împiedici publicul să adoarmă?
Să minţi.
Distrează-te cât eşti pe scenă, simte-te grozav şi sexy.
Dezvăluie ceva intim, dar nu prea mult.
Fă audienţa să nu-şi creadă ochilor.
Nu fi fidel autorilor spectacolului.
Nu afirma că ceea ce se face este veridic.
Fă lucruri accesibile dar în acelaşi timp puţin indecente.
Fii gol fără a fi gol.
Întreabă-te dacă ceea ce faci este cu adevărat artă. "
(Delgado Fuchs)
29 aprilie şi 30 aprilie, ora 20.00, Sala Rondă, CNDB
Delgado Fuchs (Elveţia/Belgia)
Manteau long en laine marine porté sur un pull à encolure détendue avec un pantalon peau de pêche et des chaussures pointues en nubuck rouge
De şi cu: Nadine Fuchs şi Marco Delgado
Creaţie lumini: Regina Maïer
Regia generală: Vincent Tandonnet
Confecţionare costume: David Dengis, Frédéric Neuville
Element scenografic: Delgado Fuchs
Producţia Asociaţiei Cie DeFu
Coproducţie L'L - spaţiu de cercetare şi de acompaniament pentru creaţia tânără, Bruxelles
Rezidenţă artistică: Dampfzentrale Bern, Théâtre Sévelin 36 Lausanne
Cu sprijinul Cantonului Berna, oraşul Berna, Pro Helvetia-Swiss Arts Council, Ministerul Comunităţii Franceze Wallonie-Bruxelles-Departamentul de dans, Migros Kulturprozent, Berner Burgergemeinde şi Ernst Göhner Foundation
Cu sprijinul Agenţiei Wallonie-Bruxelles Teatru/Dans
Preţul unui bilet pentru acest spectacol este de 20 lei/15 lei redus.
Rezervări se pot face la adresa [email protected]
Eveniment recomandat de Radio Guerrilla.
Eveniment prezentat de Mediafax.ro.
Parteneri media: 24 Fun, LiterNet, Veioza arte, Port.ro, Suplimentul de Cultură, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPr.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, ARTBoom.ro.