Tragicomedia vieţii în Balcani - sufletul. puncte de veghere

Dramaturgul bulgar Dimitré Dinev nu trăieşte în ţara lui unde nici nu prea e cunoscut, ci în Germania, dar sufletul i-a rămas, normal, tot acasă. Piesa Eine Heikle Saches die Seele, pe care Radu Afrim a botezat-o sufletul. puncte de veghere, tocmai despre asta vorbeşte, extrapolând cu talent discuţia la un spaţiu de referinţă mai larg, precum cel balcanic. Fiindcă unde altundeva viaţa şi moartea coexistă atât de fratern ca în ortodoxismul nostru, unde tradiţia pomenirii şi a priveghiului dobândeşte adesea înfăţişare bahică. În piesa lui Dinev, dar bine ar fi să spun în spectacolul lui Afrim, această extensie e mai mult decât atât. E ontologică. Adunaţi la priveghi, familia, camarazii vorbesc despre viaţă. A lor şi a altora ca ei, emigranţi într-o ţară străină. Ba îl includ în poveste şi pe mort, în glumele lor, în cheful organizat cu acest prilej. Cu siguranţă, nu s-au văzut de mult şi au ce să-şi spună, iar bocitoarea care "deserveşte" profesional priveghiul e o bună curea de transmisie. În familia emigranţilor, dar şi între aceştia şi morţii lor. Sigur, spectacolul care rezultă e grotesc. Mortul luat din pat, aşezat la masa cu bucate, prins în jocuri săltăreţe... totul poate părea o ofensă adusă acestui cult atât de răspândit prin partea locului. Dar, ca şi la Fellini şi, mai aproape de noi, la Kusturica, această viziune expres deformantă a realităţii produce revelaţii pe care Radu Afrim le-a urmărit cu privire la o anumită concepţie "sănătoasă", potrivit căreia moartea face parte din viaţă. Cum viaţa personajelor din piesa lui Dinev e una underground, şi moartea survenită în ambianţa lor existenţială e tragicomică.

Spectacolul realizat pornind de la acest text-pretext la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila are aceste coordonate stilistice. Are, în acelaşi timp, forţă de impact prin metoda experimentată şi în alte dăţi de regizor, de a trata în formă spectaculoasă şi aparent ilară subiecte grave. Tot un cabaret negru e şi acest spectacol, cum a mai făcut Radu Afrim, care are însă mult mai multă coerenţă şi rigoare a demonstraţiei. Chiar dacă la un moment dat situaţia pare epuizată făcând acţiunea să stagneze, spectacolul îşi găseşte resursele să reia tema şi să o ducă pe alt cerc al spiralei. Bocitoarea care intră şi iese schimbând costumele marchează aceste cicluri noi iar cele câteva momente suprarealiste create de regizor prin introducerea unor măşti animaliere cu rezonanţă în mitologia locală dă greutate unui anumit discurs subiacent metafizic al spectacolului. Din aceeaşi categorie de mijloace face parte şi sugestia unui "dincolo" ca un cosmos absorbant, respectiv momentele în care uşa încăperii e deschisă cu forţa unui viscol ameninţător.

O distribuţie dedicată dă viaţă acestui spectacol, armonizată şi bine temperată atât în direcţia dramei, cât şi a comediei. Nu se sare, cu alte cuvinte, calul, ceea ce ar fi fost foarte lesne să se întâmple dacă tonul aluneca în băşcălie. Spre cinstea lor, actorii păstrează măsura exactă şi trec prin această sarabandă macabră cu un excepţional firesc. În plus, Emilian Oprea are o irezistibilă expansiune vitală, Liviu Pintileasa o înduioşătoare simulare a smereniei, Alin Florea e robust şi hotărât. În rolul bocitoarei, Liliana Ghiţă realizează o creaţie de zile mari, impunând prin forţă comică, diversitate a mijloacelor, de la intrarea memorabilă a acestei femei-bărbat şi până la suavele armonii ale romanţei din final. Un rol dificil i-a revenit lui Dan Moldoveanu, care-l înfăţişează "cu meserie" pe eroul petrecerii, adică pe Nicodim cel mort.

Spre finalul spectacolului, când acţiunea părea să fi obosit, spectacolul o introduce în scenă pe Nadeshda, rol în care Mihaela Trofimov joacă adecvat sex-appealul ofilit al fetelor de pe centură. Şi tot spre final (unul dintre ele, fiindcă spectacolul are vreo trei), asistăm la un dans cu sugestii folclorice, prin care regizorul transferă discret tema din familia defunctului în ţara de origine şi mai departe.

La spectacolul lui Radu Afrim de la Brăila se râde în hohote. E un râs cu năduf. Şi, în timp ce publicul se distrează, lumina se stinge încet pe faţa palidă a mortului. Mai râde cine poate.


Teatrul "Maria Filotti" din Brăila
sufletul. puncte de veghere
după "Eine Heikle Sache, die Seele" de Dimitre Dinev
Traducerea Dan Stoica

Regia: Radu Afrim
Asistenţă regie: Septimiu Stoica
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Selecţie costume: Ana Pavel
Costumele actriţei Liliana Ghiţă: Cosmin Florea
Lumini: Aurel Cosma
Sunet: Marian Ecmegian
Ilustraţie muzicală: Radu Afrim
Distribuţia:
Sladka Srebreva - Liliana Ghiţă
Josef Schutt - Alin Florea
Zeko Zekov - Liviu Pintileasa
Bora Soric - Emilian Oprea
Nadeshda Prekupenko - Mihaela Trofimov
Nikodim Stavrev - Dan Moldoveanu
Pavlina Stavreva - Monica Zugravu Ivaşcu
Dobrich - Claudiu Urse
Stoicicov - Adrian Ştefan
Todor - George Crinta
Franz Bayer - Ionel Spalatu
Data premierei: 27 septembrie 2009.