Adriana a trecut de prima probă. Datorită VOUĂ. În numai cîteva zile, a reuşit să strîngă banii necesari transplantului de măduvă: 7 miliarde de lei. Acum, că a trecut de acest prim prag, Adriana Istodor (28 ani, ziaristă), poate să meargă în Franţa, pentru a-l trece pe al doilea.
Adriana vă este recunoscătoare.
"Le mulţumesc tuturor celor care s-au gîndit la viaţa unui om ca la un dar nepreţuit. Solidaritatea colegilor mei de breaslă şi sprijinul lor m-au ajutat să sper şi să am încredere că totul va fi bine. În speranţa că-mi vor fi aproape şi în perioada următoare a vieţii mele, destul de dificilă, le mulţumesc că mi-au acordat prietenia şi încrederea lor".
Vă mulţumim şi noi: Echipa Campaniei "Salvaţi-o pe Adriana"
IMPORTANT: Precizăm că banii adunaţi peste suma necesară operaţiei Adrianei vor fi redirectionaţi către un fond special destinat unor cazuri similare. Detalii vor fi anunţate curînd.
Cei care doresc să contribuie la strângerea acestor fonduri şi care vor să redea speranţa şi altor oameni aflaţi în situaţii similare, pot face în continuare donaţii la: cont în lei - 459000665001, cont valută (Euro) - 2511.2 - 4828.2, (USD) 2511.2-4828.3- BCR, sucursala Lujerului, cod swift: RNCB ROBU.
Încă o dată, mulţumim tuturor celor care au fost alături de Adriana.
Echipa campaniei ''SALVAŢI-O PE ADRIANA!''