Conu' Leonida în interpretarea lui Rebengiuc la Buşteni

Din iniţiativa Catedrei UNESCO a Institutului Internaţional de Teatru, condusă pe perioada 2004-2007 de prof. univ. Corneliu Dumitriu, la Sinaia şi Buşteni se desfăşoară un amplu Program internaţional de mobilitate academică deschis şcolilor de teatru, ale cărui coordonate vizează, pe de-o parte, cursurile cu caracter pedagogic, iar pe de altă parte, producţia artistică. Proiectul este finanţat de Guvern, prin Ministerul de Externe, urmînd ca spectacolele să parcurgă un itinerar internaţional, în ţări şi localităţi unde trăiesc mulţi români, dar nu numai acolo. În contextul acestui program a fost elaborat un proiect de şase spectacole, dintre care primul, cu Lecţia de Eugen Ionescu, în regia Ancăi Maria Colţeanu, a avut loc anul trecut. În această vară, proiectul a continuat cu Tatăl, de Strindberg, în regia Cătălinei Buzoianu, cuprinzîndu-i în distribuţie pe Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu şi Marius Chivu, alături de studenţi de la UNATC, spectacol care a avut premiera la Buşteni în 15 iulie şi va fi prezentat în toamnă în coproducţie, la Teatrul "Bulandra".

Recent, am fost invitaţi la cea de-a doua premieră a verii din acest proiect, desfăşurată tot la Casa de Cultură din Buşteni, cu piesa Conu' Leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale, în regia şi scenografia valorosului regizor rus Yuri Kordonski, cel care ne-a bucurat privirile cu minunatele spectacole ale Teatrului "Bulandra", cu Unchiul Vanea şi Căsătoria. Intenţia producătorilor a fost aceea de a oferi o lectură scenică pe textul lui Caragiale realizată "din afară", de un regizor străin, tocmai în ideea ca acest spectacol, ca şi celelalte din proiectul amintit, să poată fi prezentat şi în străinătate, unui public familiarizat sau nu cu opera marelui dramaturg. A fost o surpriză plăcută pentru toţi cei prezenţi la spectacol, o surpriză izvorîtă din prospeţimea viziunii regizorale, din energia debordantă şi virtuozitatea interpretării, dar, mai întîi de toate, din strădania de a survola atît obişnuitul comic de limbaj şi pitorescul "localizărilor", proprii montărilor neaoşe, cît şi unele "actualizări" ieftine ostentative, din atîtea şi atîtea reprezentaţii găzduite pe scenele noastre.

Spectacolul începe şi se încheie cu sugestive "viziuni" coşmareşti ale bătrînilor somnolenţi, care adorm în scaune (patul lipseşte din scenă), viziuni populate şi de accente parodice din zona politicului, proiectate pe un ecran, dar care se prelungesc, sonor şi fizic, în spaţiul încăperii cuplului celebru, prin mişcările funambuleşti ale Efimiţei, ori prin acel veritabil delir al spaimei, trăit de amîndoi, cu puţină vreme înainte ca Safta, interpretată cu mai puţină pretenţie de noutate de tînăra Oana Dicu, să lămurească lucrurile. Un admirabil carusel al gesturilor, reacţiilor, ticurilor sau micilor şicane, ce se interpun uneori pe genericul simţămintelor de admiraţie sau tandreţe dintre cei doi, dă măsura restituirii remarcabile a adevărurilor universale cu privire la psihologia unei vîrste, la relaţia protagoniştilor şi la atitudinile reale ori disimulate ce definesc raportul lor cu lumea din jur, cu viaţa "politică", cu însăşi nevoia de a-şi umple timpul printr-o falsă participare la "evenimente".

Cu un pilduitor instinct actoricesc, Mariana Mihuţ reuşeşte performanţa de a nuanţa fiecare cuvînt, fiecare replică, însoţindu-le de tăceri şi gesturi semnificative, de la delicatul şi tandrul sărut aplicat mai întîi cu veneraţie pe "chelia" atoateştiutorului stăpîn al inimii sale pînă la acelaşi sărut din final, dar de această dată discret marcat de o "demitizare" a idolului, fără ca Leonida să simtă că, în consoarta lui, acea veneraţie este în pericol să se risipească, împreună cu tot scenariul "revoluţiei" ce s-a dovedit a fi doar un chef de "lăsata secului". În ciuda aparentului său "imobilism", Leonida, întrupat de Victor Rebengiuc, dormitînd în fotoliu, cu picioarele în ligheanul cu apă, dar cochetînd la mici intervale de timp cu un păhărel de ţuică, ne oferă imaginea unor furtunoase ieşiri din "amorţeală", a unor mici seisme, de o sangvinitate ieşită din comun, ce configurează atît pătimaşele sale "convingeri politice", cît mai ales voluptatea "lecţiilor" pe care le oferă consoartei sale, atît de curioasă şi de silitoare în a înţelege cum stau lucrurile cu "politica" şi cu "Garibaldi". Întîlnirea celor doi mari artişti cu cea mai scurtă şi poate cea mai valoroasă piesă a părintelui dramaturgiei româneşti, vegheată de profesionalismul unui regizor şi el fericit de a lucra din nou cu cei doi interpreţi, reprezintă primul pas spre cariera naţională şi internaţională a unui spectacol pe care nădăjduim să-l putem vedea cît mai curînd şi în Capitală.