Banksy la masa de montaj - Exit Through The Gift Shop

Banksy e cel mai cunoscut street-artist din lume: de cel puţin un deceniu, comentează actualitatea politică şi starea societăţii, prin desene pe ziduri. Operele sale - pe cît de efemere, pe atît de valoroase (galeriştii de la Londra şi din New York se bat ca să obţină măcar o lucrare de-a sa) sînt expuse în cele mai neaşteptate locuri: pereţii unei case părăginite din suburbia capitalei Marii Britanii, un picior de pod din New York, în gara din Amsterdam, pe zidul ce îi desparte pe evrei de palestinieni, în Israel. Şi-a expus, singur, pe ascuns, cîteva picturi la Tate, British Museum şi Luvru, într-un performance care viza sfidarea establishmentului, provocarea publicului "clasic", oripilarea turiştilor, exasperarea autorităţilor. Altminteri, vinde bine - chiar dacă nu are o cotă oficială: cîteva dintre lucrările sale au ajuns prin colecţiile particulare ale vedetelor de la Hollywood. Banksy e el însuşi o vedetă în lumea artelor vizuale contemporane - o vedetă necunoscută, dacă această alăturare de cuvinte e permisă: avînd în vedere că, de cele mai multe ori, arta sa încalcă legea (graffiti e considerat o formă de vandalism), artistul şi-a ascuns identitatea; nimeni nu ştie cu precizie cine se ascunde în spatele pseudonimului Banksy.

Nici despre Mr. Brainwash nu se ştiu prea multe lucruri, cu toate că identitatea acestuia e parcă mai bine conturată. Thierry Guetta - acesta e numele său real - e un artist francez care trăieşte în Los Angeles. Este autorul mai multor experimente de street-performance şi graffiti. Aventurile nocturne prin oraş l-au apropiat de găştile de artişti urbani. Aşa şi-a creat o întreagă reţea de prieteni, şi tot aşa i-a venit ideea documentării mişcărilor artistice urbane din Los Angeles şi din lume. În ultimul deceniu, Guetta a tras sute de filme despre amicii săi. Întîlnirea cu Banksy era inevitabilă. Dar cum să faci un film despre un om atît de obsedat de protejarea propriei identităţi?

Britanicul a acceptat să se lase filmat în timpul unor peripluri nocturne, a răspuns la întrebări, şi l-a invitat pe Guetta în atelierul său, cu condiţia ca în filmul final să nu îi apară faţa, iar vocea să-i fie modificată cu un sintetizator. Toate bune şi frumoase, numai că Guetta era în impas: avea o groază de material brut, dar nici o idee despre cum să lege totul într-un documentar serios despre graffiti şi arta urbană. Noroc cu noul său prieten, Banksy, care nu duce lipsă nici de idei, nici de talent. El a fost primul care a realizat că, de fapt, Guetta este un subiect mult mai interesant decît artiştii pe care i-a filmat. Aşa că s-a hotărît să "întoarcă armele", să preia el coordonarea documentarului. Filmul lui Guetta despre Banksy a devenit filmul lui Banksy despre Guetta.

Proiectul iniţial - un documentar serios - a fost abandonat pe parcurs, pentru o abordare mult mai uşoară şi lipsită de constrîngeri. Adevărul e că Banksy nu e omul marilor proiecte: opţiunile sale (inclusiv cele artistice) sînt determinate de idiosincrazii, privirea sa nu bate mai departe de propriile cercuri de prieteni, mesajele pe care vrea să le transmită sînt contestatare, nu constructive. Ludic, impertinent şi, pînă la urmă, superficial, el nu reuşeşte să creeze o panoramă a artei urbane, aşa cum şi-a propus iniţial Guetta, ci o serie de imagini caleidoscopice care se leagă doar prin ironiile uneori cinice la adresa societăţii contemporane. Şi, ca orice operă colectivă - contribuţiile anonime şi mîna lui Guetta sînt vizibile la tot pasul - pare cumva nefinisată. Poate acesta e şi motivul pentru care la Berlinală, pelicula a fost prezentată în secţiunea dedicată filmelor-experiment. O greşeală pe care criticii n-au întîrziat s-o taxeze: oricît de neconvenţională ar fi arta lui Banksy, filmul acesta e "incredibil de formal şi de plicticos" (Die Welt)

Există însă şi o latură interesantă a filmului: este pentru prima dată cînd publicului de masă - consumator involuntar al artelor urbane - i se explică mecanismele prin care e "domesticită" arta lui Banksy. Unele dintre lucrările sale au fost "ridicate" din stradă şi vîndute - fără ca el să primească nimic - pe sume exorbitante. Colecţionarii îl vor pentru că e subversiv, însă artistul nu poate fi subversiv decît într-un context anti-establishment: pe străzile de la Berlin, pe zidurile de la Ierusalim, pe gardurile caselor scumpe din Londra. Privit aşa - ca un documentar despre artă ca practică (anti)socială - filmul lui Banksy începe brusc să capete valoare şi mai ales sens. Criticile la adresa pieţei internaţionale de artă şi autocritica unui artist care vinde (fără să-şi autentifice, în vreun fel, opera) piese în valoare de milioane de dolari sînt ironice şi acide. Şi cu atît mai tăioase cu cît nu sînt niciodată formulate, ci doar sugerate prin decupajul de replici şi succesiunea întîmplărilor din film. Pentru insideri şi amatorii de artă urbană, Exit Through The Gift Shop e un eseu edificator. Pentru profani, e doar (încă) o încercare nereuşită de a decripta fenomenul graffiti. Pentru cel care semnează regia, filmul e o jucărie: da, Banksy s-a amuzat copios la montaj. Ce dacă nu i-a ieşit? Cannes e doar un loc drăguţ, pe care vrea să-l viziteze...