Filme de vară, în care totul e pe faţă - 13 going on 30

Este, aşadar, sezonul comediilor. Dar oare de ce cred distribuitorii şi cei de la televiziuni că numai vara "ne rîdem" şi că numai cînd e răcoare sau, mă rog, cînd nu mergem la serviciu gîndim? De altfel, nu toată lumea e vara în vacanţă... O explicaţie ar fi că, vara, pragul de toleranţă e mai coborît decît în restul anului. Fetele au rochii transparente, mai dă cîte o ploaie, fugim în week-end la mare. Mici amănunte fac realitatea mai suportabilă. E o miză de care producătorii şi distribuitorii de film profită. De aceea realizează şi distribuie filme care în afara sezonului ar trece neobservate. Filme care seamănă între ele. Filme în care totul e pe faţă, totul e colorat, totul e vesel. Dacă bagi degetul prin suprafaţa externă, rozaliu-movulie, dai de cîlţi. Aceste filme sunt unele mai pasabile, altele mai puţin pasabile.

13 going on 30 / Azi 13, mîine 30 de ani ar fi fost un film pasabil, dacă nu l-ar fi avut pe Mark Ruffalo. Cu figura lui de băiat bun care-ţi stîrneşte şi întreţine încrederea, Ruffalo te face să ai răbdare cu o poveste care se răsuflă repede. Să ignori cîrligele deja clasice: hainele croite după ultima modă, plasarea acţiunii în redacţia unei mari reviste new-yorkeze. Să urmăreşti povestea cu neîncrederea/încrederea pe care personajul lui o are. Dramaturgic, s-ar fi putut face modificări interesante şi mai de efect. S-ar fi putut face ca acea introducere cu eroina la 13 ani să fie doar o închipuire (să zicem, ca un vis într-un leşin după ce a căzut şi şi-a spart capul). Sau s-ar fi putut ca, tot după ce-şi sparge capul, eroina să fi devenit amnezică, să nu-şi mai amintească ce a făcut între 13 şi 30 de ani. Dar, pentru că filmul se vrea o "fabulă", nu ni se explică ce s-a întîmplat şi totul rămîne "flou" ca într-o poveste. Şi este permisă rezolvarea extrem de rapidă a filmului.

Jennifer Garner se descurcă bini-şor cu un rol mai puţin obişnuit, acela de a juca asemenea unei fetiţe de 13 ani într-un corp de 30. Dacă la început intră în noua ipostază cu stîngăcie şi uşoară supralicitare, deloc comice, pe parcurs se obişnuieşte şi chiar se amuză. Una dintre cele mai haioase secvenţe e cea a dansului de la petrecerea pe Thriller-ul lui Michael Jackson. Cînd o vezi sucindu-şi capul ca o căpiată, înţelegi că numai un băiat care are zîmbetul blînd al lui Mark Ruffalo poate să o iubească. Fără să meargă mai în adînc - ce e cu elipsa temporală, cum de fata se obişnuieşte atît de uşor cu noua viaţă, fără să aibă dileme în legătură cu noua vîrstă (fiecare vîrstă cu problemele ei).

Azi 13, mîine 30 de ani merge pe linia deschisă de Big. Dacă însă Tom Hanks era "dulce", Jennifer e haioasă. Dacă Big păstra ceva din candoarea vîrstei mici, "militînd" pentru păstrarea ei şi la vîrsta adultă, Azi 13, mîine 30 de ani (realizat de Gary Winick) ne arată cum proaspăta trentagenară se adaptează la noua viaţă şi cum reuşeşte să se mărite (cu fostul prieten din copilărie).