Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  36 vues du Pic Saint Loup

Despre circ, altfel - 36 vues du Pic Saint Loup


Film Menu, aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
36 vues du Pic Saint Loup / 36 de vederi ale Vârfului Saint Loup, cea mai recentă operă a lui Jacques Rivette, este un film despre circ. Pȃnă aici, nimic nou. Circul e folosit ca simbol al creaţiei artistice, ȋn general. Pȃnă aici, nimic nou - l-au folosit ȋn acelaşi fel şi Charles Chaplin (în The Circus, 1928), Ingmar Bergman (Gycklarnas afton, 1953), Max Ophüls (Lola Montès, 1955 - un film pe care l-a apărat ȋnsuşi Rivette cȃnd a avut nevoie de susţinători), Woody Allen (Shadows and Fog, 1991) şi, recent, Terry Gilliam (The Imaginarium of Doctor Parnassus, 2009). Dacă filmul lui Rivette ar avea numai doi protagonişti, aceştia ar fi Kate (Jane Birkin) - reprezentanta Artistului - şi Vittorio (Sergio Castellitto) - Criticul.

Numai că Rivette, spre deosebire de ceilalţi cineaşti enumeraţi, e mai puţin preocupat să-şi transmită ideile despre lume, viaţă şi artă. 36 vues du Pic Saint Loup este, ȋn primul rȃnd, o (altă) joacă a lui cu forma cinematografică. 36 vues... e primul lui film despre circ, dar ȋnainte autorul a făcut multe filme despre teatru şi se pot vedea aici urmele lor. Mişcările personajelor ȋn cadru - ȋn toate cadrele - simulează spaţiul scenic. Actorii nu se ȋndepărtează cu mai mult de cȃţiva paşi de primul plan, nici măcar ȋn secvenţele de exterior şi, la un moment dat, una dintre actriţe dispare "ȋn culise" (se ascunde ȋntr-un tufiş) chiar ȋnainte să intre ȋn cadru cineva care o caută. Filmul e presărat cu aparte-uri mai mult sau mai puţin justificate de nevoile naraţiunii şi există o secvenţă (de exterior!) ȋn care lumina reflectorului se mută de cȃteva ori de pe planul subiectului pe fundal.

Trimiterile inserate de Rivette nu se limitează la teatru; titlul filmului aminteşte de stampele lui Katsushika Hokusai - 36 de ȋnfăţişări ale Muntelui Fuji - care i-au influenţat pe pictorii impresionişti. Tot filmul are prospeţimea unei picturi impresioniste - e compus din cadre largi, iar de pe coloana sonoră nu dispar niciodată vȃntul şi ciripitul păsărilor. Vȃrful Saint-Loup are, ȋntr-adevăr, multe apariţii ȋn cadru (vă invit să le număraţi) - de fiecare dată ȋn altă lumină. Şi merită observat că pe fiecare masă din film se află cȃte un coş cu fructe.

Nu ȋn ultimul rȃnd, e uşor de ghicit că 36 vues... e poetica unui cineast - dacă publicul nu e cu totul absent de la reprezentaţiile trupei de circ, e cel puţin ascuns ȋn ȋntuneric. Filmul exprimă ludic credinţa lui Jacques Rivette (cineast şi critic reputat) ȋn film ca operă colectivă, născută mai degrabă ȋn ciuda creatorilor, decȃt datorită lor. Circarii (autoproclamaţi "ultimii clasici") ȋşi ȋmbunătăţesc numărul ţinȃnd cont de sugestiile de spectator ale lui Vittorio, dar spectacolul pe care acesta l-a "teoretizat" se transformă complet atunci cȃnd Vittorio se implică ȋn realizarea lui. Loialitatea lui Rivette faţă de artă transformă filmul într-un portret al omului ca artist - nu al artistului ca om, cum sunt majoritatea poeticilor. Pe Rivette ȋl interesează mai puţin limitările umane decȃt elanul creator, şi cele mai frumoase relaţii care se leagă ȋntre personaje (aici şi ȋn celelalte filme ale lui) sunt colaborările. Muntele ȋn jurul căruia se plimbă trupa de circ - care e omniprezent ȋn fundal, dar pe care nici unul din personaje nu-l bagă ȋn seamă - constituie o vizualizare ingenioasă a temei unice ȋn jurul căreia se ȋnvȃrte, instinctiv, un artist, temă care se manifestă ȋn toate operele lui.

36 vues du Pic Saint Loup e opera senină a unui cineast matur; n-are nimic din patetismul unei victimizări sau aroganţa unei concluzii care şubrezesc multe dintre poeticile tȃrzii ale autorilor. Jacques Rivette caută mereu modalităţi noi prin care să ecranizeze raportul artei cu realitatea, pe care ȋl explorează de cinci decenii, de la primul lui film, Paris nous appartient / Parisul ne aparţine (1961), şi nu vrea să renunţe la spiritul ludic ȋn schimbul unui ton autoritar insipid. 36 vues... are, spre sfȃrşit, o secvenţă ȋn care protagoniştii fac o plecăciune şi ies din scenă; unul dintre ei trage concluzia că totul e bine cȃnd se termină cu bine, dar e repede contrazis. Jacques Rivette ştie că totul e bine cȃnd conţinutul e distractiv.





 Toate articolele despre 36 vues du Pic Saint Loup


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Irina Trocan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer