Numai că Rivette, spre deosebire de ceilalţi cineaşti enumeraţi, e mai puţin preocupat să-şi transmită ideile despre lume, viaţă şi artă. 36 vues du Pic Saint Loup este, ȋn primul rȃnd, o (altă) joacă a lui cu forma cinematografică. 36 vues... e primul lui film despre circ, dar ȋnainte autorul a făcut multe filme despre teatru şi se pot vedea aici urmele lor. Mişcările personajelor ȋn cadru - ȋn toate cadrele - simulează spaţiul scenic. Actorii nu se ȋndepărtează cu mai mult de cȃţiva paşi de primul plan, nici măcar ȋn secvenţele de exterior şi, la un moment dat, una dintre actriţe dispare "ȋn culise" (se ascunde ȋntr-un tufiş) chiar ȋnainte să intre ȋn cadru cineva care o caută. Filmul e presărat cu aparte-uri mai mult sau mai puţin justificate de nevoile naraţiunii şi există o secvenţă (de exterior!) ȋn care lumina reflectorului se mută de cȃteva ori de pe planul subiectului pe fundal.
Trimiterile inserate de Rivette nu se limitează la teatru; titlul filmului aminteşte de stampele lui Katsushika Hokusai - 36 de ȋnfăţişări ale Muntelui Fuji - care i-au influenţat pe pictorii impresionişti. Tot filmul are prospeţimea unei picturi impresioniste - e compus din cadre largi, iar de pe coloana sonoră nu dispar niciodată vȃntul şi ciripitul păsărilor. Vȃrful Saint-Loup are, ȋntr-adevăr, multe apariţii ȋn cadru (vă invit să le număraţi) - de fiecare dată ȋn altă lumină. Şi merită observat că pe fiecare masă din film se află cȃte un coş cu fructe.
Nu ȋn ultimul rȃnd, e uşor de ghicit că 36 vues... e poetica unui cineast - dacă publicul nu e cu totul absent de la reprezentaţiile trupei de circ, e cel puţin ascuns ȋn ȋntuneric. Filmul exprimă ludic credinţa lui Jacques Rivette (cineast şi critic reputat) ȋn film ca operă colectivă, născută mai degrabă ȋn ciuda creatorilor, decȃt datorită lor. Circarii (autoproclamaţi "ultimii clasici") ȋşi ȋmbunătăţesc numărul ţinȃnd cont de sugestiile de spectator ale lui Vittorio, dar spectacolul pe care acesta l-a "teoretizat" se transformă complet atunci cȃnd Vittorio se implică ȋn realizarea lui. Loialitatea lui Rivette faţă de artă transformă filmul într-un portret al omului ca artist - nu al artistului ca om, cum sunt majoritatea poeticilor. Pe Rivette ȋl interesează mai puţin limitările umane decȃt elanul creator, şi cele mai frumoase relaţii care se leagă ȋntre personaje (aici şi ȋn celelalte filme ale lui) sunt colaborările. Muntele ȋn jurul căruia se plimbă trupa de circ - care e omniprezent ȋn fundal, dar pe care nici unul din personaje nu-l bagă ȋn seamă - constituie o vizualizare ingenioasă a temei unice ȋn jurul căreia se ȋnvȃrte, instinctiv, un artist, temă care se manifestă ȋn toate operele lui.
36 vues du Pic Saint Loup e opera senină a unui cineast matur; n-are nimic din patetismul unei victimizări sau aroganţa unei concluzii care şubrezesc multe dintre poeticile tȃrzii ale autorilor. Jacques Rivette caută mereu modalităţi noi prin care să ecranizeze raportul artei cu realitatea, pe care ȋl explorează de cinci decenii, de la primul lui film, Paris nous appartient / Parisul ne aparţine (1961), şi nu vrea să renunţe la spiritul ludic ȋn schimbul unui ton autoritar insipid. 36 vues... are, spre sfȃrşit, o secvenţă ȋn care protagoniştii fac o plecăciune şi ies din scenă; unul dintre ei trage concluzia că totul e bine cȃnd se termină cu bine, dar e repede contrazis. Jacques Rivette ştie că totul e bine cȃnd conţinutul e distractiv.