Revizorul de la Cluj sau mascarada eternilor corupţi

Hlestakov a ajuns aici, pe malul Someşului Mic, pentru întâia oară în 1920, în a doua stagiune după înfiinţarea teatrului clujean. Acum a urcat pe scenă pentru a ne spune că multe schimbări nu prea au avut loc de atunci încoace în această parte a Europei şi nici de la data premierei absolute din 1836 la Petersburg. Corupţia în administraţie şi politică a rămas cam aceeaşi, indiferent de spaţiu şi timp. Doar mijloacele s-au perfecţionat. E suficient să privim personajele burduhănoase de pe scenă, din suita primarului Anton Antonovici, din spectacolul clujean al Monei Marian-Chirilă, ca să recunoaştem în ele pe marii baroni locali de azi, îmbuibaţi, cu ceafa slăninoasă, înghesuiţi la ciolan şi preocupaţi exclusiv de muşamalizarea devalizărilor. Gogol a luat-o peste nas la scurt timp după premieră, când oligarhii de atunci s-au recunoscut în personajele piesei, reproşându-i că demersul său artistic este o ofensă adusă regimului ţarist. "Dacă mutra vă e urâtă, nu acuzaţi oglinda care v-o arată", ar fi replicat Gogol. Ceva similar, dar cu consecinţe mai grave, a păţit Lucian Pintilie în 1972, când, spectacolul său cu Revizorul a fost suspendat şi interzis după două reprezentaţii de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, cică "la rugămintea unui mare număr de spectatori". E limpede de ce: oglinda folosită de Pintilie era murdară, în timp ce clasa politică la putere era curată şi luminoasă ca "epoca de aur" în care trăiam terorizaţi de victoriile socialismului biruitor. Dar biruitoare se dovedeşte a fi nu doctrina politică revigorată periodic, ci corupţia. În anii din urmă, revizorii gogolieni au descins în mai multe oraşe, de la Bucureşti la Timişoara, fără să provoace panică sau descumpănire, căci noii oligarhi au pielea feţei tăbăcită şi aluziile unor comedianţi nu-i mai deranjează. Se poate spune orice, pe scenă şi în presă. Degeaba. Clasa politică la putere nu mai reacţionează, aşa că trimiterile spre actualitatea dezastruoasă pot doar să amuze.

La spectacolul clujean cu Revizorul lumea se amuză într-adevăr. Şi se amuză aşa de-a lungul a trei ore până dă în epuizare sau hlizeală stânjenitoare. Căci asta pare a fi miza spectacolului: amuzamentul general. Incisivitatea mesajului păleşte în umbra jocului bogat în comicării graţioase. Dacă nu putem acuza cum am dori, cel puţin să ne distrăm, să râdem cu gura până la urechi de ceea ce nu putem nici îndrepta. E ştiut că montările Monei Marian-Chirilă sunt lungi şi înţesate cu tot felul de "găselniţe", mai mult sau mai puţin inspirate, uneori apelându-se chiar la alte texte, din alţi autori, pentru aprofundarea unor motive sau extrapolarea simbolisticii. Aşa a fost Mantaua (mixtură între Gogol şi Bulgakov) şi Ubucureşti (mixtură între Caragiale şi Jarry). Slavă Domnului că pentru Revizorul n-a mai apelat la intertextualitate! Din acest punct de vedere spectacolul e curat, onest. Extrapolarea planului realist merge spre "bufoneria, grotescul trivial, comicul de mascaradă", aşa după cum observa Lucian Raicu în Gogol sau fantasticul banalităţii că socotea la rândul lui marele dramaturg rus a trata cu seriozitate această temă.

Satira e serioasă, incriminările reale. Expresivitatea burdihanului duce spre "bucătăria graşilor" în plan pictural. Personajele sunt caricaturale, îngroşate grotesc prin costumaţie şi interpretare ca în commedia dell'arte, descinse parcă din pânzele lui Hieronymus Bosch sau Daumier. Din caraghioase şi penibile ajung spre final de-a dreptul greţoase. Comedia se transferă în scârboşenie. Din seria îngroşărilor până la un hilar clovnesc este folosirea unor actriţe în travesti: Ramona Dumitrean în rolul inspectorului şcolar Luka Hlopov şi Anca Hanu în rolul moşierului Piotr Dobcinski. Toţi sunt umflaţi şi supradimensionaţi, cu excepţia lui Hlestakov (falsul revizor interpretat impecabil de Ionuţ Caras) şi a lui Osip (servitorul lui, conceput aproape ca un alter-ego al stăpânului de Cristian Rigman). E o adevărată ofensivă a slabilor profitori şi flămânzi împotriva graşilor mediocri şi parşivi. Ca nişte câini hăituiţi de sărăcie, slabii sunt în căutare de un sălaş, de pricopseală, în vreme ce graşii huzuresc la "loc ferit şi de Dumnezeu păzit." Până la apariţia virtualului revizor, sosit în oraş de două săptămâni. Ca să-şi ascundă seria matrapazlâcurilor, şleahta corupţilor se linguşeşte pe lângă Hlestakov, umilindu-se şi mituindu-l din belşug.

În asemenea condiţii, polii confruntării devin Anton Antonici, bonomul măsluitor al adevărului din instituţia pe care o conduce, interpretat fără greş de Ovidiu Crişan şi Hlestakov, funcţionarul viclean din Petersburg pe care Ionuţ Caras reuşeşte să-l facă prin maleabilitatea interpretării cu şi mai mare priză la public decât l-a înzestrat dramaturgul, iniţial. Hlestakov-ul lui e un profitor dulce într-o lume de hiene hulpave, piruetele repetate subliniindu-i abilităţile prefăcătoriei. Intrarea triumfală în casa primarului este de un comic desăvârşit, calitativ superior scălâmbăielilor nejustificate uneori ale celorlalţi. Scena primeşte importanţă prin componenta de decor realizată de Mihai Ciupe. Ancadramentul, împreună cu poarta impozantă, înaintează fastuos spre sală pentru a spori solemnitatea momentului, juxtapusă unui tablou ridicol: intră farsorul Hlestakov beat turtă. O altă secvenţă izbutită este momentul în care Hlestakov, tolănit comod în patul primarului, tocmai el, marele revizor venit din Petersburg, primeşte dimensiuni hiperbolice în faţa mărunţilor slujbaşi din gubernie, care se ploconesc neîncetat în faţa lui. Tandemul Caras-Rigman, un Hlestakov alungit ca un elastic rizibil, reuşeşte o scenă vizuală de mare efect comic. Graţioasa Angelica Nicoară îmbracă în ridicol oscilaţiile personajului Anna Andreevna, soţia primarului, femeie cucerită de farmecul imperturbabil al funcţionarului venit din capitală, ca şi Romina Merei în rolul fiicei acesteia, căzută şi ea în plasa întinsă de pretinsul revizor, deghizat subit în cuceritor. Aproape fiecare personaj este înzestrat cu ticuri ilare, caracteristice. Mai bine reliefate sunt la Dragoş Pop, interpretul judecătorului Leapkin-Teapkin şi la Adrian Cucu, devenit moşierul nătâng (în aparenţă) Piotr Ivanovici Bobcinski. Cu intrarea în scenă a lăcătuşăresei Fevronia, în interpretarea Mariei Munteanu şi a subofiţăresei conturate la fel de bombast de Maria Seleş, aproape de nerecunoscut, comicul se diluează în parodie ieftină. Din "canţelărie" ajunge în stradă.

În partea a doua a spectacolului, "prezentările" amploiaţilor în faţa lui Hlestakov încep să treneze, cu toate că fiecăruia i se compune câte o intrare-surpriză. Sunt lungiri ce pot fi imputate spectacolului nu atât prin prisma respectării în integralitate a textului, cât prin lentoarea derulării scenelor. Redundante sunt şi păpuşile şi jucăriile, accesorii de mare efect în alte spectacole ale regizoarei. E de presupus că a vrut să imprime o anume constanţă în limbaj, dar în aglomeraţia de pe scenă ele devin superflue. Intriga e aşezată într-un fel de atemporalitate magică, sugestivă, din care doar acordurile muzicale, uneori interferate, ne mai scot.

Revizorul clujean oferit de Mona Marian-Chirilă este un spectacol ambiţios, de echipă, axat pe extragerea celor mai năstruşnice efecte din liniara eşalonare a feţelor ilare cuprinse în mascarada corupţiei.


Teatrul Naţional Cluj-Napoca
Revizorul de N.V. Gogol
Traducere de Emil Iordache
Regia: Mona Marian-Chirilă
Decoruri Mihai Ciupe
Costume, păpuşi, recuzită: Eugenie Tărăşescu-Jianu
Ilustraţia muzicală: Corina Sîrbu
Distribuţia: Ovidiu Crişan, Angelica Nicoară, Romina Merei, Ramona Dumitrean, Patricia Boaru, Dragoş Pop, Cătălin Herlo, Cristian Grosu, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ionuţ Caras, Cristian Rigman, Radu Lărgianu, Emanuel Petran, Ruslan Bârlea, Maria Munteanu, Maria Seleş, Silvius Iorga.