Sexul şi spaima - La teta asustada

La teta asustada, câştigătorul Ursului de Aur în 2009 la Berlin, este o experienţă stranie şi tulburătoare. Frumuseţea filmului rezidă într-o manifestare vie de culori şi asociaţii vizuale care lovesc visceral. În spatele cadrelor îndelung căutate se simte direcţia unei cineaste; există însă la anumite femei-autor predispoziţia către o exagerare a importanţei conferite aspectului formal şi către intelectualizarea abuzivă a imaginii. Claudia Llosa nu poate fi condamnată pentru aceste lucruri, deoarece metaforele vizuale din filmul său nu conduc către o explicare raţională a subiectului printr-o închistare a semnificaţiilor în simboluri, ci spre definirea unor stări subiective ale personajului.

Fausta este o tânără care, trecută chiar de adolescenţă, se teme să iasă neînsoţită din casă. Mama sa, violată în timpul conflictelor cauzate de gruparea teroristă Calea luminoasă (Sendrero Luminoso) în Perú-ul anilor '80 şi '90, i-a transmis fetei groaza faţă de bărbaţi. Ea îi evocă Faustei experienţele durerose prin cântecele pe care le improvizează în Quechua, limbă vorbită de locuitorii din Anzi. Rezonanţa arhaică a cuvintelor şi melodiile şoptite care par să vină din adâncul personajelor fac ca secvenţa de început a filmului, de dialog cântat între mamă şi fiică, să fie un moment de o mare sensibilitate şi delicateţe.

Camera de filmat o încadrează frontal pe eroina care avansează speriată prin mulţimea de pe străzile aglomerate. Mişcările spasmodice ale Faustei şi bretonul lung ce-i acoperă sprâncenele îi dau fetei o înfăţişare fragilă, pe când privirea ce exprimă o ură tăcută şi globii oculari înroşiţi de vasele de sânge sparte alcătuiesc o imagine cu adevărat violentă. Din acelaşi registru al reprezentărilor şocante face parte şi revelarea faptului că fata ascunde în vaginul său un cartof care să o protejeze de agresiunile fizice la care ar putea fi supusă. Tânăra taie regulat cu o foarfecă de unghii rădăcinile cartofului care se dezvoltă în corpul său şi se extinde până în exterior.

Este admirabil că aversiunea pe care personajul din La teta asustada o resimte faţă de bărbaţi nu este împărtăşită şi de autoarea filmului. Aceasta ilustrează în filmul său diferite tipologii masculine - de la golănaşul superficial până la omul cumsecade şi aşezat. Însă faptul că bărbatul menit să-i infirme Faustei prejudecata faţă de sexul masculin este tocmai un grădinar sensibil care vorbeşte cu duioşie despre plantele pe care le îngrijeşte reprezintă doar una dintre naivităţile scenariului. Firul narativ central din La teta asustada este firav şi pueril: găsindu-se singură după moartea mamei, Fausta este nevoită să iasă din ţarcul casei materne şi să se angajeze ca servitoare pentru a face rost de bani pentru înmormântare. Stăpâna casei în care tânăra munceşte este o femeie educată şi înstărită, dar trecută de prima tinereţe şi acră; frustrarea ei cea mare vine din ratarea carierei de pianistă pe care şi-ar fi dorit-o. Angajatoarea o aude pe tânără fredonând cântecele învăţate de la mama ei şi prospeţimea acordurilor populare îi insuflă ideea unui pact: cu fiecare melodie cântată, servitoarea va mai primi o perlă dintr-un colier al său. Fausta işi câştigă rând pe rând toate perlele, iar femeia obţine ovaţiile audienţei pentru cântecele neobişnuite interpretate. Nedorind să împartă succesul, femeia o obligă pe Fausta să coboare din maşină pe străzile Limei, în toiul nopţii, fără să-i mai ofere răsplata cuvenită.

Universul regizoarei Claudia Llosa, aşa cum se conturează din cele două lungmetraje realizate până în momentul de faţă, Madeinusa (2006) şi La teta asustada (2009) este unul absurd şi cinic. Dacă umorul negru al autoarei şi plăcerea de a înfăţişa kitschul se mai disting doar în anumite momente din filmul realizat mai recent (ca spre exemplu, în înscenarea unor nunţi fastuase în inima ghetourilor din preajma Limei), acestea erau elemente centrale ale primului său lungmetraj. Chiar subiectul lui Madeinusa are o natură comică: un student din capitală rămâne izolat într-un sat din munţi în zilele în care locuitorii sărbătoresc "Timpul Sfânt", intervalul dintre moartea lui Iisus pe cruce şi învierea lui; cele două zile culminează în beţii şi orgii, sătenii considerând că în acest răstimp Dumnezeu e mort şi nu-i poate vedea. La teta asustada este însă o operă mult mai ambiţiosă a regizoarei decât primul sau film. Şi Magly Solier, actriţa principală în ambele producţii, trece de la o interpretare care amintea telenovelele în Madeinusa la un rol minunat interpretat în filmul apărut în 2009.