La propriu şi la figurat, o pată de culoare: Jean Constantin

L-am văzut întâia oară, cred, în Revanşa. Era Limbă, "omul" comisarului Moldovan (Sergiu Nicolaescu, cine altul?) care, asemenea protectorului său, avea să-şi dezvolte "conştiinţa revoluţionară" şi sentimentele anti-legionare împotriva odiosului de Paraipan (Gheorghe Dinică). Am revăzut la nesfârşit peripeţiile înviatului comisar din acest film (recunosc, datorită interpretului său, dar şi "comentariului muzical" de tip electro-jazz) şi mereu rămâneam cu aceeaşi dilemă: cum s-a filmat scena în care Paraipan îi taie nasul lui Limbă. Jean Constantin a jucat mereu acelaşi personaj: o "pată de culoare" şi la propriu şi la figurat.

După atâţia şi atâţia Parpangheli (serialul Haiducii), marinari de etnie turcă (Toate pânzele sus!) sau romă (Un echipaj pentru Singapore), după scripcari (Explozia) şi gangsteri (Nea Mărin miliardar), după bişniţari (seria B.D.-urilor, Nu filmăm să ne amuzăm) şi impresari ori magazioneri găinari (Melodii, melodii; Eu, tu şi...Ovidiu), actorul a avut parte o singură dată - în cinema - de o ieşire din emploi. În 1981, regizorul Dan Piţa avea să-i propună să joace un popă cu puşcoci sub patrafir în "vestul îndepărtat": în Pruncul, petrolul şi ardelenii Jean Constantin dă viaţă - însă cu o economie de mijloace pe care avea s-o mai folosească doar în Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii - aceluiaşi tip de personaj mucalit fără pereche. În rest, o tipologie uniformă, de plan doi, cu un enorm succes la "marele public" autohton.

Înainte de 1990, partiturile încredinţate lui Jean Constantin aduceau o fărâmă de umor. Gag-urile şi grimasele sale reuşeau "să distreze, să relaxeze, să deconecteze", într-o vreme când comedia românească era adesea crispată, forţată, cenzurată. După 1990, din libertatea de a putea spune, face şi ridiculiza absolut orice, de comedia noastră de tip revuistic (Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolelui, Sexy Harem Ada-Kaleh) s-a ales - cu asupra de măsură - turcirea. La cei 81 de ani ai săi, Jean Constantin şi-a încheiat călătoria pământeană prin lumea divertismentului popular. Dar, comparate cu derizoria producţie de varietăţi care se practică acum, scheciurile şi giumbuşlucurile sale de altădată par adevărate capodopere în miniatură.