Cu: Guillaume Canet, Marion Cotillard, Thibault Verhaeghe, Josephine Lebas- Joly, Emmanuelle Grunvold, Gerard Walkins, Gilles Lelouche, Julia Faure
Un film de Yann Samuel
Scenariul şi dialoguri de Yann Samuel
Producător: Christophe Rossignon
Sinopsis:
O viaţă întreagă pentru a spune "Te iubesc". Optzeci de ani pentru derularea unei poveşti de dragoste... Şi totul din cauza unui joc. Poate mai bine spus graţie unui joc.
Sophie şi Julien au trasat regulile jocului. Ei sunt, pentru tot restul vieţii, jucătorii, arbitrii... şi deseori sunt chiar victimele. Desfiinţând orice tabu, sfidând orice autoritate, bătându-şi joc de orice şi de oricine, râzând, făcându-şi singuri rău... Poate că un singur lucru îi salvează... faptul că se iubesc.
Jocul începe cu un pariu nevinovat... un pariu care să îi facă să uite că mama lui este grav bolnavă... să uite că clasa o tratează ca pe o amărâtă de poloneză. Mai târziu jocul se transformă în ceva adevărat, în cel mai frumos lucru din viaţa lor.
Se iubesc, se joacă. Jocul, dragostea... Dragostea, jocul: până la urmă cel mai simplu lucru este să fie prieteni. Pe măsură ce viaţa trece, jocul devine din ce în ce mai intens.
"Te iubesc mai mult decât propria mea viaţă"
Despre producţie:
Yann Samuell este cel care a creat această poveste. "Am vrut să vorbesc despre dragoste, despre jocuri, despre o copilărie care durează o veşnicie. Am vrut ca totul să aibă poezie dar şi cinism. M-am gândit la toate acestea un an sau doi, fără să pot scrie un singur rând. A fost un adevărat proces, am ştiut că va veni un moment în care voi scrie totul imediat. Mi-a luat o lună întreagă să scriu prima versiune de scenariu. După care au urmat alte 25. Cu totul, mi-a luat doi ani.
Am scris despre o poveste de dragoste pentru că aveam nevoie de asta. De ce este o poveste aşa de complicată, de romantică? Ştiind că nu am mijloace materiale colosale pentru acest film, i-am conferit un aspect de mit. Am lucrat mult pentru ca această poveste să nu aibă un aspect obişnuit, ci totul să fie supradimensionat. Mi-am fixat două obiective: unul, de a adapta o comedie la procesul de desfăşurare a unei tragedii antice, unde personajele sunt prizonierele propriului destin, iar celălalt, că fiecare scenă din film trebuia să fie "scena" filmului. Am vrut să păstrez acea impertinenţă anume pe care o au Trainspotting sau Fight club şi în acelaşi timp să confer un aspect feeric filmului, în genul lui "Mary Poppins". Şi toate acestea pentru a face o poveste de dragoste minunată.
Nu mă consider a fi fost vreodată un ilustrator. După bacalaureat, am făcut studii de cinema. Pentru că aveam ceva îndemânare la creion, mi-am câştigat viaţa cu ajutorul lui, aşa cum alţii şi-o câştigă servind pizza. Întotdeauna viaţa mea s-a desfăşurat în jurul cinema-ului. De când mi-aduc aminte, din copilărie, îmi plăcea să spun poveşti. De asta am scris scenarii şi poveşti. Şi nici nu cred că mă îndepărtez de ilustraţii făcând cinema. Mai ales când este vorba de Jeux d'enfants, un film care beneficiază de un adevărat univers grafic. Am imaginat aproape toate decorurile şi am trasat liniile pe care le voiam ca decoratorul şef să le aibă în vedere.
Cât priveşte producătorul, am avut noroc cu Christophe Rossilgnon, care s-a îndrăgostit de scenariu. Fără nici un fel de contact prealabil cu el, i-am dat un scurt sinopsis, care i-a plăcut pe loc. Dar, pentru a transpune pe peliculă ce-mi doream, aveam nevoie de doi actori care să îi întruchipeze pe eroii din film. Eram sigur că Guillaume va fi emoţionant, că va aduce filmului stilul său, plin de vervă, aerul à la Douglas Fairbanks. Şi apoi rar a lucrat în proiecte romantice. Desigur, a acceptat imediat rolul după ce a văzut scenariul. Cât priveşte rolul Sophiei, am avut un mare casting.
Marion Cotillard a fost prima sau cea de a doua persoană pe care am văzut-o la casting. Am urmărit în continuare şi alte actriţe, dar nu puteam să nu mă gândesc în continuare la Marion.
Copiii trebuiau să fie jucăuşi, nostimi, duioşi. Castingul copiilor a fost o mare aventură care a început cu un an înainte de filmări. Am avut parte de o echipă formidabilă care a pus afişe peste tot, în cluburi, în parcuri, la poarta şcolilor, chiar la intrarea în magazinele pentru copii. Am avut 3 sau 4 mii de solicitări. Am ales pentru început 250, iar în final am rămas cu şase copii, pentru două roluri.
Josephine Lebas-July a făcut o impresie uimitoare. Are un aer stupefiant. Thibault Verhaeghe nu a avut nici o experienţă anterioară în lumea filmului. Este absolut natural. Fermecător, dinamic, intuitiv."
Creatorul filmului şi-a dorit ca personajele lui să evolueze, dar să rămână strîns legate de lumea copilăriei. Nu neapărat ceva în genul lui Peter Pan, cum s-ar gândi americanii. Personajele nu rămân copii pentru veşnicie. Ceea ce rămâne constant este de fapt numai dragostea. Samuell a vrut ca aceşti copii să trăiască în final, ca adulţi, aceeaşi poveste de dragoste. Yann Samuell a dorit ca personajele sale să trăiască o dragoste foarte romantică, legată însă de un joc pervers şi distructiv. El mărturiseşte că a dorit să facă un film simbolic, o comedie romantică în care cele două personaje să aibă prea multe probleme ca să poată spune că sunt îndrăgostite. Povestea lor se termină într-un context apoteotic, în care dragostea şi moartea se împletesc. Este o căutare iniţiatică spre maturitate şi spre dragoste. Scopul Sophiei şi al lui Julien este de a fi fericiţi împreună pentru totdeauna, şi vor fi chiar şi în moarte. În final, cei doi reuşesc să trăiască o dragoste aparte, de o manieră definitivă şi ascensională.
Un aport major filmului sunt scenele vizuale, ceea ce fusese deja punctat prin scenariu. Maniera în care se succed scenele este rapidă, ai impresia că aparatul de filmat zboară, la fel şi gama de culori.
* * *
Yann Samuel a făcut o serie de desene pentru decorurile pe care şi le-a dorit în film. Jeux d'enfants este un film extrem de "grafic". Pentru faza copilăriei, totul pare nichelat, kitsch şi foarte divers colorat, el inspirându-se din lumea în care s-a petrecut propria sa copilărie. Ulterior, pe măsură ce viaţa trece, totul capătă o dimensiune supra-umană. Este faza în care se pun în evidenţă trăirile personajelor, iar latura vizuală devine "economică".
Realizatorii au dorit să alcătuiască o poveste suprarealistă. Filmările s-au făcut între Bruxelles şi Liege. Primul decor care a fost conceput a fost cel care reprezenta copilăria lui Julien.
Cu privire la o anume asemănare dintre universul vizual al filmului Jeux d'enfants şi cel al peliculei Amelie, de Jean-Pierre Jeunet, Yann Samuell recunoaşte modest că "nu pot fi decât flatat de o anume asemănare cu creaţia realizatorului Jean-Pierre Jeunet. Oricum însă, am terminat scenariul în urmă cu doi ani, împreună cu toate efectele vizuale, universul grafic, ceea ce înseamnă că totul era gata înainte de lansarea filmului Le fabuleux destin de Amelie Poulain. La vremea respectivă, filmul meu era comparat cu Toto le Heros.
Referinţele grafice sunt revendicate chiar de creaţii vechi: Charles Chaplin, Frank Capra, Rene Clair. Cu privire la reluarea şi multiplicarea în diferite variante a celebrei melodii "La Vie En Rose", Samuell afirmă "Este un cântec foarte romantic şi naiv, pe care te aştepţi să îl auzi cântat de un copil. Şi apoi, este foarte cunoscut. Am ales acele versiuni decalate, dinamice, pentru a sugera acei copii care plonjează într-o lume de adulţi, nu doi adulţi care rămân în lumea copilăriei".
Cu privire la impresia pe care i-a lăsat-o experienţa filmărilor la Jeux d'enfants, Yann Samuell afirmă "A fost fantastic. A fost extraordinar. A fost o întâlnire neaşteptată. Am avut ocazia să întâlnesc un producător de o calitate excepţională. Un om preţios, dintr-o specie rară. De fapt, nu am găsit in producător ci un prieten. În plus, am descoperit Belgia necunoscută. Pentru mine, de acum, este ţara de adopţie".
Filmografia lui Yann Samuell
Realizator:
2003 Jeux d'enfants
2001 Pop Up
1999 Le Jardins de Traverse
1998 Teddy (scurt metraj)
1997 Cata-Clysm (scurt metraj)
1996 1587 (Reconstituire istorică - Avalon)
1995 Le Legs ( piesă de teatru)
1994 Mano a Mano (Grand Prix de Toulouse)
1993 A propos de crise (Avalon)
1986 Aube (scurt metraj)
Guillaume Canet - Confesiuni
Jeux d'enfants i-a prilejuit întâlnirea cu Yann Samuell. "Mi-a făcut o deosebită plăcere când am auzit că a scris scenariul gândindu-se la mine. Cred că asta place oricărui actor. Ceea ce m-a incitat, de asemenea, la scenariu, a fost acea naivitate pură, magnifică. Transpunerea pe marele ecran a poveştii nu a avut deloc naivitatea aparentă iniţial, ci numai sentimente adevărate. Cred că Yann a reuşit să obţină un echilibru, ceea ce e frumos. În plus, eu sunt îndrăgostit de cinema, atât ca actor, cât şi ca spectator.
La rolul lui Julien m-a atras posibilitatea de a încarna un personaj care evoluează , se schimbă, creşte. Şi apoi este vorba că Julien trăieşte o poveste de dragoste cum nu a mai fost văzută niciodată în cinema. M-am adaptat rolului instinctiv, aşa cum fac de obicei. Cred că Marion a făcut la fel"
Yann Samuell i-a propus actorului Guillaume Canet o viziune asupra dragostei care este întemeiată pe distrugere, o formă de joc pervers. "Presupun că toate legăturile de dragoste sunt constructive pe cât sunt destructive. Există un soi de perversitate, un joc, o anume ură care se dovedeşte destructivă. Eu ader la această formă de dragoste... dar numai parţial"
Canet a înţeles refuzul personajelor principale, Sophie şi Julien, de a intra în lumea adulţilor, prin asemuirea lor cu Yann Samuell, cel care a rămas un copil mare, inocent şi interiorizat. Nu a făcut nici un fel de sugestii privind regia filmului, deşi a semnat în calitate de realizator Mon Idole. Crede că odată ce eşti pe platou ca actor, nu trebuie să te gândeşti la film ca regizor. Pentru că atunci trebuie să te laşi de actorie, în favoarea carierei de realizator.
Canet crede că a jucat într-un film sofisticat. Mai mult, Jeux d'enfants i s-a părut o aventură, de la care a păstrat suveniruri.
"Amintirile mele, Belgia, echipa...O mulţime de lucruri! Am fost foarte mulţumit că am avut ocazia de a lucra cu Christophe Rossignon, ce a produs filme care mi-au plăcut. De fapt, eu iubesc acel cinema pe care îl iubeşte şi el. Yann Samuell mi-a prilejuit, de asemenea, multe surprize. El are un univers foarte personal, foarte deosebit. Am rămas cu impresii foarte plăcute din toată perioada turnării filmului. Am avut deseori impresia că redevin un puşti. Să joc un adolescent şi un tată de familie mi-a plăcut chiar şi pentru o a doua oară, după Le frere du guerrier, unde am avut un rol ceva mai matur.
Filmografia lui Guillaume Canet
Cinema
2003 Jeux d'enfants de Yann Samuell
2002 Mon Idole de Guillaume Canet, cu Diane Kruger
2001 Le frere du guerrier de Pierre Jolivet
2000 Les Morsures de L'Aube
1999 The Beach de Danny Boyle; The Day the Ponies Come Back
1998 En Plein Coeur de Pierre Jolivet
1997 Ceux Qui M'Aiment Prendont le Train de Patrice Chereau
Realizator
2002 Mon Idole (lung metraj lansat pe 18 decembrie 2002)
Marion Cotillard -Confesiuni
"Am sperat să joc într-o comedie romantică, după Les jolies choses. Am citit scenarii, dar nimic nu corespundea cu ceea ce îmi doream să fac. Când am descoperit Jeux d'enfants mi-am spus «Este exact ceea ce aşteptam». Îmi place povestea, îmi plac personajele. Să joc în această fantezie - nebunie care durează o viaţă, mi-a făcut multă plăcere.
Am fost invidioasă pe Sophie, care este un personaj extrem. Sophie nu este o femeie care se droghează, nu are toate problemele din lume, aşa cum aveau alte personaje pe care le-am interpretat. Este proaspătă, bucuroasă de viaţă. Schimbarea aceasta de registru mi-a făcut bine. Pe platoul de filmare, eu şi Guillaume Canet am fost complici, ne-am apropiat unul de altul. Acest lucru mi-a dat puteri pe ecran.
Am fost frapată de asemănarea mea, din adolescenţă, cu Josephine Labas-Joly. Nu numai fizic, ci interior îmi seamănă, în profunzime... Aş vrea să-i mulţumesc ei şi lui Thibault Verhaeghe care îl joacă pe Julien copil, pentru că au construit personajele într-un mod în care a fost simplu pentru mine şi pentru Guillaume Canet să continuăm. Amândoi ne-au întins un adevărat covor roşu.
Cu privire la efectele speciale, mi-a fost dificil câteodată. Nu e cazul scenei în care personajele dispar prin pereţi de beton, ci atunci când a trebuit să filmăm câteva nopţi sub ploaie artificială.