iunie 2010
Cea de a treia zi a Bookfest a debutat din nou cu poveşti spaniole în limba română pentru copii, interpretate de Marian Râlea, dar şi cu o dezbatere privind manualele viitorului sau cei trei "C": cerinţe, calitate, costuri, în cadrul Programului "Cu cărţile pe masă". Ora 11.00 a marcat şi prezentarea cărţii Istoria geriatriei şi gerontologiei româneşti de Mircea Dumitru, C.Bogdan, I.Hurjui. "Este primul compendiu care priveşte îmbătrânirea. Se pare că Ana Aslan, eminentul om de ştiinţă, voia să centreze, să ţină în mână toată mişcarea geriatriei", a spus dr. Alexandru Trifan.

De la ora 12.00, la Cafeneaua literară "Lavazza" a avut loc lansarea cărţilor Sociologie comparată de Florian Tănăsescu şi Corina Bistriceanu Pantelimon, Introducere în psihologia creativităţii de Gabriel Florenţa Popescu şi Testarea psihologică, aptitudine şi inteligenţă de Alina Maria Andrieş. Tot atunci, la Editura Brumar, George Achim şi-a lansat volumul de poezie Dulceţuri din fructe târzii de pădure. El a mărturisit că nu credea să mai găsească resurse pentru a scrie poezie, dar "poezia vine când nu te aştepţi". "Îmi place să cred că această carte va avea un ecou. Mulţumesc că aţi ales să intraţi pe uşa din faţă a poemelor!", le-a spus autorul participanţilor.

De la ora 12.30, la Clubul Şoriceilor de Bibliotecă, a avut loc lansarea cărţii Bun venit la club! Jurnalul personal al calului Crac, de Sylvie Overnoy, în traducere de Mihaela Berceanu. Pe un ton plin de umor, Cristian Ţopescu a spus că "această carte este scrisă de un biped, dar cel care povesteşte este un patruped". "Deschideţi ochii larg aşa cum fac căluţii şi uitaţi-vă în jur, vă veţi umple inima de bucurie!", a fost îndemnul Mihaelei Berceanu pentru cei prezenţi la această lansare.

În cadrul Programului Spania - ţară invitată s-a desfăşurat masa rotundă Promovarea şi sprijinirea traducerilor literare în străinătate, la care au luat parte Joaquín Garrigos, Cătălina Iliescu, Horia Barna, Luminiţa Voina-Răuţ Teresa (traducători), Atienza Serna (şefa Serviciului Promovare Externă), Florin Bican (expert, reprezentant CENNAC-ICR) şi Denisa Comănescu (director editorial, Humanitas Fiction). Denisa Comănescu, moderatoarea acestei mese rotunde, a plasat discuţia sub semnul dictonului "Nimic nu e pierdut, căci totul este traducere". Din discuţii a reieşit că, abia după 15 ani de la căderea comunismului, s-a ajuns şi în România la o politică coerentă a traducerilor. Luminiţa Voina-Răuţ Teresa a precizat că în Spania funcţionează un alt fel de sistem de încurajare a traducerilor, care se diferenţiază de sitemul bursier. Din punctul de vedere al Ministerului Culturii din Spania, traducătorii sunt creatori şi, dacă doresc ca literatura ţării lor să fie cunoscută peste graniţe, trebuie să facă traduceri de calitate şi să fie bine plătiţi. Joaquín Garrigos a vorbit despre slaba reprezentare a literaturii române în Spania.

Tot astăzi, la standul Editurii Ars Docendi a avut loc prezentarea Călăuza studentului, Vademecum Academicum, şi inaugurarea unei expoziţii cu vânzare: Imagini ale Universităţii de odinioară. La Editura Tritonic s-au lansat Limba de lemn în presă şi Jurnalism în exil şi diaspora sub coordonarea prof. univ. dr. Ilie Rad, Interviu: recurs la memoria colectivă - sub coordonarea prof. Gabriela Rusu Păsărin, Comunicare şi conflict de Laura Maruşca, Zilele mele cu Renata de Alexandru Petria, Labirint obligatoriu de Lucia Verona, Cum să folosim sursele primare în predarea istoriei de Laura şi Carol Căpiţă, Mişcarea Legionară de Tiberiu Tănase, Istoria familiei romane de Florica Bohîlţea Mihuţ şi n-audă lumea de Liliana Vasile.

Cartea Românească a lansat Scaune de pluş de Dan Petru Cristea şi Gluma rusească de Dragoş Ghiţulete, "un roman înşelător, construcţia acestuia este de o oarecare subtilitate; un roman alert, cu o densitate epică remarcabilă", după cum l-a prezentat Bianca Burţa-Cernat. Tot la Cartea Românească, Maria Manolescu şi-a lansat Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift, un roman în care are loc un salt de la limbajul comun la limbajul poetic, iar Ştefania Mihalache şi-a lansat Poemele secretarei, un roman bine orchestat, care redă povestea unui eşec. Alte titluri lansate la Cartea Românească au fost Ana Maria şi îngerii de Radu Aldulescu, Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade de Cornel Ungureanu, Şi toată bucuria acelor ani trişti de M. Duţescu şi Apasă de Sorin Despot.

Masa rotundă de astăzi, din cadrul Programului "Atelierele Bookfest", din Cafeneaua Literară "Lavazza", a avut ca temă Imagine şi brand în vânzarea de carte. Printre concluziile dezbaterii s-a numărat faptul că, pentru a face vânzare de carte, este nevoie de o comunicare eficientă. Numai imaginea nu este suficientă, ea trebuie susţinută şi de produs.

De la ora 14.00, în cadrul Programului "Cu cărţile pe masă", a avut loc dezbaterea E-revoluţia lecturii - de la Papirus la e-Ink, moderată de Maria Borţan. S-a discutat despre avantajele cărţii virtuale, oferite de soft-urile speciale, despre piraterie ca punct sensibil ce trebuie controlat, şi despre noua relaţie scriitor-editor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus