Observator Cultural / iunie 2010
Concertul care va transforma visul tuturor rockerilor din România în realitate, în weekendul 25-27 iunie 2010, constituie, cu siguranţă, evenimentul muzical al anului. Pentru prima oară în România vor fi prezente, în cadrul aceluiaşi eveniment, mai multe formaţii rock legendare, la care toţi fanii rock probabil că visau să aibă acces altfel decît prin intermediul înregistrărilor video sau audio. Timp de trei zile, Capitala va găzdui atît nume "grele" ale rockului din prezent, cît şi apariţii mai noi: Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax, Volbeat, Stone Sour. Astfel, sfera muzicii rock acoperite de Tuborg Green Fest, prezentat de Sonisphere, este mai cuprinzătoare decît ar părea la prima vedere: mai mult decît a aduce pe scena românească nume demult celebre ale rockului mondial, Tuborg Green Fest propune o interacţiune a publicului român cu forme mai noi de expresie.

Dacă, iniţial, intenţia celor de la Tuborg Green Fest era de a-i aduce pe scena de la Romexpo pe foştii membri ai formaţiei Black Sabbath - Ronnie James Dio, Tony Iommi, Geezer Butler şi Vinny Appice -, reuniţi, odată cu turneul din 2007-2008, sub numele de Heaven & Hell, dar evenimentul nefericit al morţii lui Ronnie James Dio, cu mai puţin de o lună în urmă, a determinat o regîndire a planului. În consecinţă, cei de la Tuborg Green Fest Bucureşti au pregătit alte surprize pentru publicul român: prezenţa trupelor Accept, Anathema, Paradise Lost şi Orphaned Land, la care se adaugă două formaţii româneşti - singurele privilegiate a cînta alături de nume legendare ale rockului mondial fiind Viţa de Vie şi Luna Amară.

"The big four", Metallica, Slayer, Megadeth şi Anthrax, care vor concerta pe 26 iunie la Bucureşti, au în spate o istorie de aproape 30 de ani, toate aceste trupe, originare din Statele Unite, formîndu-se la începutul anilor '80. Dintre cele patru nume mari ale trash-ului, Metallica a reuşit cel mai bine să devină cunoscută la nivelul publicului larg. Trupa care a făcut istorie şi care a reuşit să ridice poziţia muzicii rock de la nivelul de underground la unul de mainstream, Metallica, nu este pentru prima oară în România, fiind prezentă în ţară în 1999 şi în 2008. Formată în 1981, a ajuns, zece ani mai tîrziu, în 1991, să atingă numărul unu în Billboard, prin albumul Metallica - The Black Album. Noutatea pe care formaţia o aducea în lumea muzicii rock, promovînd acest gen muzical dincolo de sfera strictă a iubitorilor de rock, o dovedeşte faptul că, pe lîngă cele 12 discuri de platină obţinute de albumul Metallica - The Black Album, desemnat a fi fost cel mai bine vîndut album al unui grup metal, numeroase melodii, precum Enter Sandman, Nothing Else Matters, Unforgiven etc., au intrat în mainstream, fiind cunoscute, şi astăzi, nu numai de fanii împătimiţi ai metalului. De remarcat la Metallica este nu doar numărul impresionant de exemplare vîndute de-a lungul celor 30 de ani de existenţă sau zecile de premii cîştigate, ci şi varietatea de influenţe muzicale pe care membrii formaţiei le-au asimilat şi le-au livrat într-o formulă de succes.

De Metallica se leagă strîns şi istoria formaţiei Megadeth: chitaristul Dave Mustaine, la numai doi ani de la alăturarea sa lui James Hetfield şi Lars Ulrich, părăseşte poziţia de chitarist în cadrul Metallica şi, împreună cu basistul David Ellefson, formează poate nu o trupă mai celebră decît Metallica, aşa cum îşi propusese, dar, în orice caz, una demnă de a sta alături de marile nume ale metalului: Megadeth, căreia i se vor alătura chitaristul Greg Handevidt şi bateristul Dijon Carruthers.

Cel care i-a descoperit pe membrii trupei Metallica - Brian Slagel, director al casei de discuri Metal Blade - a avut acelaşi rol descisiv şi în cazul celor de la Slayer, care s-au lansat aproape în aceeaşi perioadă ca şi Metallica, în 1982. Iniţiată de chitariştii Jeff Hannemann şi Kerry King, formaţia i-a reunit apoi pe Tom Araya (basist) şi pe Dave Lombardo (baterist) şi a debutat cu albumul Show no mercy.

Chitariştii Scott Ian şi Danny Lilker sînt cei care au întregit careul regilor muzicii trash, punînd bazele formaţiei Anthrax, în 1982, care debutează un an mai tîrziu, cu albumul Fistful of Metal. Şi Anthrax, şi celelalte trei formaţii au schimbat, de-a lungul anilor, mai mult sau mai puţin frecvent, diverşi membri, fie din cauza neînţelegerilor, fie din dorinţa acestora de a se afirma separat. Dacă în ceea ce priveşte Metallica, dinamica schimbărilor a fost una relativ moderată, în cazul formaţiei Anthrax înlocuirile s-au făcut la un ritm destul de mare (de pildă, basistul Kushner a fost înlocuit rapid cu Paul Kahn, dar nici acesta nu a rezistat mult, pentru că, de-a lungul anilor, Anthrax să înregistreze numeroase tranformări, chiar Danny Lilker ajungînd să părăsească formaţia). Indiferent însă de metamorfozele pe care aceste patru formaţii le-au suferit de-a lungul celor trei decenii, au reuşit să păstreze drept constanţă calitatea ridicată şi mereu perfectibilă a muzicii create, dovadă milioanele de fani care au contribuit la transformarea acestui gen de muzică într-un adevărat fenomen.

Evenimentul organizat de Tuborg Green Fest, susţinut de East European Concert şi Marcel Avram, în asociere cu D&D East Entertainment, aduce pe scena de la Romexpo nume cunoscute în întreaga lume, precum şi nume mai noi, în plină ascensiune, afirmînd deschis că festivalul se desfăşoară sub imperiul ieşirii din rutină, iar "principiile fundamentale sînt reprezentate de show-urile live explozive, berea de calitate şi atitudinea nonconformistă".

1 comentariu

  • multumiri
    Victor, 09.07.2010, 16:33

    multumesc din suflet pentru articolul de pe observator, singurul pertinent pe care l-am gasit pana acum atat despre Rammstein cat si despre Sonisphere de la noi (am observat ca acolo - la observator - nu accepti "critici", de aceea scriu aici). multumesc inca o data:)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus