Viitorul de peste trei decenii: I robot

Un proiect vechi de mai bine de zece ani a dus la ecranizarea unor proze de referinţă scrise de Isaac Asimov, un recunoscut clasic al SF-ului. Universul în care ne introduce filmul lui Alex Proyas (regia) şi Jeff Vintar, în colaborare cu Akira Goldsman (scenariul), este proiectat pentru viitorul de peste trei decenii, cînd roboţii devin "asistenţi domestici automatizaţi", meniţi să suplinească pînă şi lipsa de memorie umană.

Introducerea roboţilor în viaţa privată a oamenilor poate da naştere unor probleme insolubile. Totul porneşte de la o aparentă "sinucidere" a unui savant (doctorul Alfred Lanning, interpretat de James Cromwell din Babe), care a mizat pînă la limite riscante pe inteligenţa maşinilor. Detectivul Spooner (Will Smith, în acelaşi timp şi producător) are de rezolvat o dificilă enigmă în care ameninţarea robotronică nu este cu nimic mai prejos decît defectele firii omeneşti.

Umanizarea conglomeratelor de metal, fibre de sticlă, calculatoare face din roboţii lui Asimov personaje capabile de crimă, violenţă şi performanţe asemănătoare Omului-Păianjen, în ciuda celor trei reguli emise de autor: "Un robot nu are voie să rănească o fiinţă umană, el trebuie să se supună ordinelor date de oameni şi robotul trebuie să-şi protejeze propria integritate atît timp cît o asemenea acţiune nu intră în conflict cu primele două reguli".

Filmul pune mare accent pe încrederea inculcată oamenilor de siguranţa roboţilor, dar şi pe provocarea lansată de prezenţa acestora în viaţa cea de toate zilele (fără a se exagera impactul psihologic, evident, de altfel, încă din prezent). Robotul cu faţă umană proiectat de Lanning este capabil de a reacţiona conform unor atribute umane, subliniind în subtextul filmului că poate fi chiar superior moral unor exemplare omeneşti. Personaj digital unic, Sonny constituie o autentică reuşită a creatorilor de efecte speciale (vreo patru mari firme au colaborat la excelentele efecte ale filmului), el devenind rapid credibil şi firesc (cu vocea actorului Alan Tudyk).

Un personaj central deloc de neglijat îl constituie universul scenografic al filmului (realizat de Patrick Tatopoulos), ce propune un oraş al viitorului din care nu lipsesc elementele unei spectaculoase arhitectonici, absenţa aproape completă a naturii, mijloace de transport revoluţionare (create special pentru film de compania germană Audi), elemente de mobilier futuriste.

Regizorul filmului I robot, Alex Proyas (care a intrat în conştiinţa publicului cu filmul Corbul, în 1994), aduce la zi spiritul autorului ecranizat, conferindu-i poveştii valori morale necesare într-un prezent deja agresat de elementele de alienare presupuse de convieţuirea cu roboţii. Între atîtea filme de science-fiction realizate de regizori numai pentru reclama efectelor speciale, filmul lui Alex Proyas face o figură onorabilă, readucînd în memoria cititorilor opera valoroasă a unui autentic clasic al genului.