În toamna lui 2006, Jonas s-a hotărât să facă 365 de filmuleţe pentru iPod-ul video scos de Apple. 365 Days poate fi vizionat în întregime pe site-ul lui, http://www.jonasmekas.com/, şi fragmentar pe youtube.
Luni, 1 ianuarie 2007
"Petrarca a făcut o listă cu cele mai frumoase 60 de femei din Florenţa, notând printre ele şi numele femeii pe care o iubea. Lui Petrarca. Petrarca a scris 365 de poeme, câte unul pentru fiecare zi a anului". Mekas îşi termină video-urile într-un carton desenat cu o creangă de primăvară înflorită. E el într-un performance, recitativ la microfon pe scenă, prim-plan, e o filmare. Ce e ? Un film, un video, un performance filmat... De 60 de ani în America, vorbeşte engleza cu accent străin puternic, e un străin cu pălărie în public. Pe allmovie.com: "Teoretician al filmului, realizator de fime de avangardă şi susţinător fervent al cinema-ului alternativ, Jonas Mekas continuă să fie cunoscut mai ales datorită filmului The Brig (1964)". De parcă ar fi făcut opt filme artistice, unele mai cu vedete, altele ocolite de succes la box-office.
Marţi, 2 ianuarie 2007
"Bunătate, o varietate a bunătăţii". E uscăţiv, fără pălărie de data asta, cu cărare pe-o parte, ochelari şi o rană pe podul palmei stângi. De unde o are? O fi căzut prin casă, împiedicat bătrân, s-o fi ars în cuptorul cu microunde... "Voi fi bun cu cine voi alege, chiar dacă nu merită." Filme cu bugete mari, Mekas? The Brig, cea mai cunoscută producţie a sa (Leul de Aur la Veneţia la secţiunea de documentare), a fost filmată într-o noapte cu camera din mână.
Miecuri, 3 ianuarie 2007
Ziua Louisei, prilej pentru Jonas să mai facă un video scurt împreună cu prietenul Sebastian, talentat la vocalize indo-japoneze. În timp ce Sebastian incantează un La mulţi ani, Louise aşteaptă momentul în care să poată mânca bomboanele, răbdătoare numai în aparenţă. Bomboanele sunt personalizate, desenate de unul dintre ei; portretul Louisei apare pe bomboana a şaptea. Louisa împlineşte 95 de ani.
Joi, 4 ianuarie 2007
SPECIAL FILMAKERS DRINK GRAPE CAIPIRINHA
Vineri
Supraimpresiuni, haos de când avea 27 de ani.
Sâmbătă
"Susan Sontag şi Bela Tarr vorbesc despre e-mail şi noile tehnologii. Înregistrat în octombrie 2001." Şocul de a-l vedea pe Bela Tarr frecându-şi maniacal barba. Susan Sontag: "În general nu-mi plac oamenii de vârsta mea, pentru că nu mai sunt curioşi. Şi-au acumulat deja un capital mental şi trăiesc de pe urma lui." Bela Tarr: "Nu vreau să învăţ nimic nou!"
În aprilie, se întâlneşte cu Harmony Korine după mai multă vreme. Harmony despre Jonas: "Nu mai văzusem niciodată aşa un cineast. Îşi punea camera pe o margine de revistă, camera cădea jos, normal, şi el începea să râdă... Întotdeauna o punea pe o margine sau alta, camera se clătina, nu era niciodată stabilă." Jonas are un soi de aghiotant cu el, pe Benn. Par să locuiască împreună, o fi un adulator, un fiu vitreg (pe wiki scrie - un tânăr realizator de filme). Când Harmony se întreabă oare câţi oameni au încercat să-l convingă pe Jonas să ia LSD, Benn intervine serios spunând că la 12 ani a primit cadou un volum de-al lui Jonas, care a funcţionat asupra lui ca un drog, şi de-atunci nu-i mai trebuie nimic altceva. În timp ce Harmony îşi aduce aminte de un abuz de substanţe cu Jonas, mai demult, aghiotantul îl aduce înapoi: "spuneai că Jonas îşi sprijinea camera pe reviste?"
11 decembrie
"Futurism, dada, suprarealism, letrism, toate au avut manifeste furibunde, violente. Doar Fluxus a fost altfel. Fluxus nu era violent, nu scuipau în nimeni. Chiar se distrau cu ce făceau". Din wikipedia, mai departe: "... Fluxus: oricine poate crea o lucrare pur şi simplu făcând-o"... Spectacolele Fluxus căutau să exploateze banalul, să acorde atenţie lucrurilor de zi cu zi şi să se opună culturii înalte a muzicii şi artei academice, condiţionate de piaţa economică. Printre manifestările creative adoptate de artiştii Fluxus se numărau colajul, arta sonoră, muzica, arta video şi poezia - mai ales video-poezia şi poezia concretă... Lucrările Fluxus sunt simple. Arta este mică, textele sunt scurte, spectacolele la fel." Asta face Jonas în proiectul 365 Days.
5 iulie
Râsete la mare, urme pe nisip
7 noiembrie
Sote de legume, disc cu Nirvana, Jonas se învârte prin sufragerie, ţinându-şi camera la gros-plan. N-are nicio metodă cinematografică, poate doar să se asigure că nu ţine camera prea drept, prea stabil, camera este o parte o corpului, se mişcă la fel de natural ca şi braţul care o ţine, nu mai stabil, nu mai drept. Filmează când are chef, ce vrea. A făcut home-movies toată viaţa, despre el şi cei din jur. Nu a încercat să mimeze profesionalismul, însă a montat tare, uneori la 12 fotograme, pentru a vedea realitatea dintre tăieturi. În 365 Days apare mai rar în prim-plan, comentând, dar aceste momente sunt clare ca interes - comentarii despre artă, despre Britney. Din afară, poate fi cu uşurinţă citat direct, pentru că e deseori memorabil. Să-i descrii video-urile înseamnă să suprinzi spiritul fluxus, o stare, spontaneitate, umor, arta ca acţiune de orice fel. Mă uit pentru că e Jonas Mekas, strămoşul youtube-ului, care nu a făcut doar 365 Days, ci şi lucrări "serioase", video-uri biografie personală extinse către 5, 6 ore, proiectate în funcţie de răbdarea publicului, câte 2, 4 sau, dacă mai intră, şi 6 role.
Filmografie selectivă:
Diaries, Notes and Sketches - Walden (1970) - jurnal video pe 16 mm, digitalizat şi cu sunet adăugat în post pentru delectarea celor de azi (doar dacă îţi comanzi DVD-ul de pe internet). Printre "actori", Allen Ginsberg, Norman Mailer, John Lennon şi / sau Yoko Ono.
Reminiscences of a Journey to Lithuania (1972). Documentar în formă de home movie despre prima călătorie a fraţilor Jonas şi Adolfas Mekas înapoi în Lituania, după fuga din timpul celui de-al doilea război mondial.
Pentru cine a văzut Tarnation (Jonathan Caouette), Lost, Lost, Lost (1976) îi va strica impresia de noutate 90-istă. Pentru că Mekas şi-a montat jurnalele video dintre 1949 şi 1963, perioada dintre adăpostirea în America şi începuturile implicării sale artistice alături de Allen Ginsberg sau LeRoi Jones.
As I Was Moving Ahead Occasionally I Saw Brief Glimpses of Beauty (2001) - 4 ore şi ceva de jurnale video asamblate din arhiva personală acoperind ultimii 50 de ani, proiect supranumit de Mekas însuşi ca filmul de căpătâi al mişcării Dogma, cu mult înainte de apariţia ei.
Începând cu 1958, Jonas a fost redactorul-şef al revistei Film Culture, apoi - printre iniţiatorii Cooperativei Realizatorilor de filme (Film-Makers' Cooperative) şi ai Cinematecii Realizatorului de filme (Filmmaker's Cinematheque) din New York. Devenită ulterior Anthology Film Archives, instituţia a rămas una dintre cele mai mari şi mai importante arhive a filmelor de avangardă. Alături de Stan Brackhage sau Kenneth Anger, Jonas a făcut parte şi din curentul de film experimental New American Cinema. În 1970, în cadrul Anthology Film Archives, a început să lucreze la proiectul Essential Cinema, care punea laolaltă un canon al lucrărilor cinematografice apropiate de artă şi văzute ca artă; scop ultim - includerea filmului de avangardă în repertoriul şi categoriile generale ale cinematografului.
Trecutul lui Jonas Mekas pare mult mai mare decât prezentul din 365 Days. A scrie despre el strict din perspectiva prezentului înseamnă însă a-l cunoaşte doar pentru că mi se pare contemporan acum, mai mult decât atunci, când nu trăiam. În tot ce face, Jonas redă senzaţia de întâmplare imediată şi intimă, a cărei prezentare tel-quel i se pare infinit mai importantă decât stăpânirea tehnicilor cinematografice. E el, soţia lui, copiii, prietenii. E genul de demers care provoacă reproşuri: "şi eu pot să fac asta, oricine poate". "Foarte bine", zice Jonas, "fă, te provoc". Nu e uşor să fii turist!