iulie 2010
Cele mai bune fotografii realizate de fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto în decursul anilor 2008 şi 2009 pot fi văzute până pe 8 august la Uranus 144, după ce timp de o lună au fost expuse pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României.

Expoziţia Mediafax Foto - Best of 2008/2009 se mută între 13 iulie şi 8 august 2010 la Uranus 144, situat între Palatul Parlamentului şi Piaţa George Coşbuc. În acest spaţiu care a funcţionat în trecut sub numele E-Uranus şi care a fost relansat de curând ca un lounge urban, cele 50 de imagini Mediafax Foto sunt expuse pe panouri de mari dimensiuni, la o calitate grafică excepţională. Fotografiile pot fi văzute de toţi cei care vor participa la proiecţiile de film în aer liber şi la celelalte evenimente găzduite de Uranus 144 în următoarea lună.

O expoziţie outdoor, Mediafax Foto - Best of reuneşte cele mai bune fotografii de presă ale anilor 2008 şi 2009 cu scopul de a readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat în locul în care ele s-au desfăşurat, în spaţiul public.

Ajunsă la a treia ediţie, Mediafax Foto - Best of redă evenimente de primă pagină, dar şi fragmente memorabile de viaţă. De la summitul NATO din Bucureşti la protestul muncitorilor chinezi din faţa Ambasadei Chinei, de la mitingurile electorale din toamna lui 2009 la sărbătorile populare de 1 Mai, de la Noaptea Muzeelor şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu la încleştările din competiţii sportive - toate acestea se regăsesc în expoziţie prin imagini care dezvăluie un unghi inedit de a privi evenimentele. La fotografiile din România se adaugă o serie de imagini realizate de fotoreporteri sau colaboratori ai Mediafax Foto în Ucraina, în Statele Unite ale Americii imediat după alegerea preşedintelui Barack Obama şi în Kosovo în momentul proclamării independenţei provinciei faţă de Serbia.  

Expoziţia Mediafax Foto - Best of 2008/2009 are ca parteneri Muzeul Naţional de Artă al României, Banca Românească şi Apa Nova, iar ca sponsori - Alpha Bank, Eurovia Construct International şi Nikon. Partener media este ziarul Gândul.

Despre Mediafax Foto

Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă. Departamentul foto al Mediafax dispune de o reţea de peste 100 de fotografi profesionişti şi furnizează zilnic cel mai consistent flux românesc de fotografie de eveniment. Din 2003, Mediafax Foto este distribuitorul exclusiv pentru România al serviciului fotografic AFP, iar din iulie 2007 distribuie fotografiile şi arhiva European Pressphoto Agency (epa) pe piaţa secundară mass-media din ţară, precum şi serviciul de fotografie şi arhiva Reuters pentru periodice, edituri, publicaţii online locale, companii comerciale, agenţii de PR şi ONG-uri. În 2008, Mediafax Foto a încheiat noi parteneriate, cu vario images, pentru distribuţia de fotografii pentru publicaţiile periodice şi segmentul comercial, şi cu The Associated Press, pentru distribuţia de imagini pentru aceleaşi segmente. În 2009, Mediafax Foto a devenit distribuitor al imaginilor New York Times şi age fotostock pentru ziare, reviste, new media, edituri şi agenţii de publicitate.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus