Mai mult decît simplu artificiu
Vremea răcoroasă şi, din cînd în cînd, chiar ploioasă din weekendul 25-27 iunie nu a făcut un deserviciu muzicii rock (şi nici berii - Tuborg, evident) din cadrul Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival. Dimpotrivă, a fost atmosfera ideală pentru ca miile de împătimiţi ai metalului, veniţi la arena de la Romexpo, să se poată bucura pe deplin de ceea ce a fost, cu siguranţă, evenimentul rock par excellence de pînă acum din România. Tuborg Green Fest 2010 a reuşit să creeze un spaţiu primitor pentru fanii rock, sonorizarea a fost impecabilă, iar cele cîteva monitoare amplasate deasupra scenei şi în alte cîteva puncte-cheie au asigurat un bun contact al publicului cu ceea ce se întîmpla pe scenă, astfel încît chiar şi cei care nu şi-au permis bilete la VIP sau Golden Circle au putut să urmărească spectacolele în condiţii mai mult decît decente. În plus, cei care s-au hotărît mai tîrziu să participe la eveniment au putut să-şi achiziţioneze bilete chiar în zilele festivalului, la o casă specială din zona Romexpo.
Ziua de 26 iunie, care i-a adus pe scenă pe cei de la Metallica, Slayer, Megadeth şi Anthrax, a fost declarată cea mai aşteptată zi a festivalului - regii trash-ului nu au dezamăgit, au arătat că sînt în formă maximă şi că muzica lor continuă să fie, după mai bine de 20 de ani, la fel de antrenantă şi de pasionantă. Şi totuşi, marele spectacol a avut loc pe 27 iunie. Surprinzător sau nu, nu Metallica a fost formaţia mult aşteptată din cadrul Tuborg Green Fest (poate şi pentru că nu este străină de spaţiul românesc, revenind pentru a treia oară în România, după concertele din 1999 şi 2008), ci Rammstein.
Mai mult decît muzica inconfundabilă, în care se întîlnesc influenţe din heavy metal propriu-zis, cu punk sau electric, germanii de la Rammstein au realizat, în plus faţă de toate celelalte formaţii, un spectacol complex şi excentric (în maniera lor atît de cunoscută), ce a cuprins, în bună măsură, vizualul. Cei de la Rammstein au oferit exemplul ideal că muzica de calitate nu exclude posibilitatea realizării unui concert bazat şi pe elemente extramuzicale, care nu distrag atenţia, ci completează nivelul melodic. Rammstein nu se ascunde în spatele artificiului, pentru a masca o eventuală carenţă muzicală - nu artificiul în sine a fost cheia succesului garantat, ci îmbinarea între ritmul special al limbii germane, grefate pe nuanţe heavy/electro/punk etc., cu efectele de scenă, inedite chiar şi pentru concertele rock: de la efectele pirotehnice şi explozii, jocuri de lumini extrem de variate şi artificii, pînă la mecanisme de aruncare de confetti, spumă şi flăcări. După cum s-a putut observa, publicul părea, pur şi simplu, că se află în delir în timpul show-ului flamboaiant al excentricilor de la Rammstein. Acesta este tipul de comunicare pe care au dorit să îl stabilească cu fanii prezenţi la Romexpo, şi cred că au reuşit mai bine decît au făcut-o celelalte formaţii. Evident, fiecare dintre ele a avut publicul său dedicat, dar tind să cred că Rammstein a fost, per total, formaţia care a cucerit cel mai divers şi mai numeros public. Din primul moment pînă la final, show-ul făcut de Rammstein a fost, la propriu şi la figurat, incendiar şi a ţinut permanent publicul într-o tensiune şi într-un delir care i-au cuprins chiar şi pe cei care nu veniseră special pentru a-i asculta pe germani.
Incendiar - la propriu şi la figurat
E clar că afirmarea directă a apartenenţei naţionale este extrem de importantă pentru Rammstein (să nu uităm că însăşi titulatura provine de la oraşul Ramstein-Miesenbach): căderea cortinei negre, la începutul concertului, nu i-a dezvăluit imediat pe membrii formaţiei, ci, mai întîi, a făcut loc unui imens steag al Germaniei, acoperind întreaga scenă. La scurt timp, scena "a luat foc", iar efectele pirotehnice nu au lipsit de pe tot parcursul spectacolului. Christian "Flake" Lorenz (clăparul formaţiei) a fost, aşa cum obişnuieşte în timpul concertelor, cel mai supus experimentelor: a fost aruncat de către solistul Till Lindemann într-o cadă metalică peste care acesta a lansat o rafală de artificii, mai tîrziu a îmbrăcat un costum orbitor şi a alergat pe o bandă, iar spre final, a pornit într-un "crowd surfing", într-o barcă pneumatică, şi - luat de la un fan - a purtat cu el steagul României pe care era inscripţionat numele formaţiei. Nu doar costumul lui Lorenz a fost extravagant, ci şi stilul lui Till Lindemann, care a apărut iniţial costumat în măcelar, iar apoi în vînător.
Decorul - elaborat, lăsînd impresia unui laborator (de experiment/tortură) -, precum şi costumul lui Lorenz au amintit, cu o neaşteptată acurateţe, de videoclipul melodiei Ich tu dir weh, de pe noul album Liebe ist fur alle da. Deşi în turneu de promovare a acestui nou album, Rammstein nu a omis nici cîteva melodii mai vechi, care i-au făcut celebri, precum Links 1, 2, 3 sau Du hast. Aceasta din urmă şi-a dovedit încă o dată puterea de a constitui cel mai intens moment al spectacolului, cînd toţi fanii au cîntat alături de Till (de altfel, germanii de la Rammstein apelează la această strategie în toate concertele, lăsîndu-şi fanii să cînte Du hast alături de ei).
Deşi momentul remarcabil a rămas, pentru majoritatea celor prezenţi în toate zilele festivalului, reprezentaţia celor de la Rammstein, nivelul ridicat al spectacolului s-a menţinut pe toată durata evenimentelor şi nu doar că am fost scutiţi de vreo dezamăgire majoră, dar cred că mulţi dintre noi am descoperit (sau redescoperit) nişte nume care merită întreaga atenţie: Accept sau, cel mai relevant exemplu, Volbeat (îmbinarea de rock\'n\'roll şi heavy metal este extrem de reuşită). De asemenea, de apreciat este interesul, mai mult sau mai puţin formal, pe care trupele l-au acordat ţării unde au concertat, fiecare adresîndu-se publicului, la un moment dat, în limba română. Strategie evidentă de marketing, aceasta şi-a dovedit, ca întotdeauna, viabilitatea, fanii reacţionînd entuziast la pronunţia corectă a lui Joey DeMaio (solistul Manowar) a sintagmei "spaţiul carpato-danubiano-pontic" sau la celelalte adresări în limba română, de tipul "mulţumim, Bucureşti!" etc. Mai mult, DeMaio a arătat că este la curent cu problema mai veche legată de confuzia dintre Bucureşti şi Budapesta (de care - curat ironie! - nu am scăpat nici de data asta, Metallica lăsînd să-i scape celebra gafă, care a trecut însă repede neobservată).
Dacă în 2010, Tuborg Green Fest i-a adus în România, printre alţii, pe Manowar, pe "the big four" şi pe Rammstein, mă întreb ce surprize pregăteşte pentru 2011. Să sperăm că vor fi cel puţin la fel de spectaculoase ca cele de la ediţia care s-a încheiat.