Film Menu / iunie 2010
Portret Len Lye
Realizator de filme de animaţie experimentale şi de filme documentare, sculptor cinetic, pictor, adevărat aventurier (şi nu doar în sens geografic), Len Lye a fost o personalitate care te surprinde, impresionează, fascinează, pe măsură ce îi descoperi straturile creaţiei sale unite de obsesia pentru o singură idee - compunerea mişcării. Efectul creaţiei lui Lye este dublat de parcursul vieţii sale pline de momente neverosimile care, însă, capătă un sens perfect când ajungi să cuprinzi imaginea întreagă a acestui om ieşit complet din tipare, până şi din cele ale avangardei.

Len, just an old brain

Len Lye este cunoscut în primul rând pentru seria sa de animaţii din categoria direct film ("film direct") - filme realizate fără intermediul unei camere, direct pe peliculă, utilizând diverse tehnici. Însă creaţia artistică a lui Lye nu se rezumă, nici pe departe, doar la aceste animaţii. Cariera sa artistică se întinde în diverse domenii şi pe trei continente, animaţiile fiind, de fapt, formele ideale pe care crezurile artistice le-au căpătat.
 
Susţinător al ideii formulate de criticul de artă Clive Bell conform căruia "art lies in the genes" ("arta se găseşte în gene"), Len Lye a fost fascinat încă din vremea studenţiei de arta primitivă. Pentru Lye, creatorii acestei arte, oamenii primitivi şi băştinaşii insulelor din arhipelagul neo-zeelandez, se aflau în contact cu ceea ce numea el "old brain" ("creierul ancestral"), acea zonă a creierului uman prezentă încă de la începuturile omenirii, responsabilă pentru funcţiile de bază ale corpului omenesc şi ritmurile sale. Pentru omul modern, inconştient de acest "old brain", informaţiile acestea de bază sunt stocate în ADN-ul său, în fiecare celulă a corpului. "Old brain" face, de fapt, legătura între mintea conştientă (neocortex-ul) şi corpul uman. Accesarea acestuia se face prin eliberarea conştiinţei, proces cunoscut, în general, drept "flux al conştiinţei", foarte popular la începutul secolului al XX-lea în avangarda artistică.
 
Mişcarea, ritmul corpului omenesc reprezintă moştenirea lăsată din cele mai vechi timpuri de către omul primitiv, legătura omului modern cu originile sale. Ceea ce încerca Lye să facă era să confere o formă vizuală modernă acestor mişcări, iar cel mai potrivit mediu vizual pentru redarea ideilor sale era noua artă cinematografică.

Len, ciudăţelul din colonii

"Cea mai puţin plictisitoare persoană", cum îl descrie un prieten, Len Lye şi-a început drumul complet imprevizibil în viaţă în Noua Zeelandă, la începutul secolului al XX-lea, mai exact pe 5 iulie 1901. După ce îşi petrece copilăria desenând cowboys şi dive hollywoodiene copiate din reviste, urmează cursurile Universităţii de Artă din Canterbury. În această perioadă, vizionarea documentarului Pearls and Savages (1921) al lui Frank Hurley, care înfăţişa triburi de băştinaşi din Papua Noua Guinee, produce un efect atât de puternic asupra sa, încât îl determină să îşi caute de lucru în domeniul filmului. Impresia puternică pe care acest film a creat-o s-a datorat faptului că pentru prima oară Lye vedea în mişcare arta primitivă de care era atât de impresionat. Astfel, ajunge în Sydney, unde lucrează pentru o companie care produce reclame animate, ocazie cu îşi care însuşeşte tehnicile de bază ale animaţiei.
 
În 1923 se mută pe insula Samoa (unde s-a întâmplat să îl cunoască pe Robert Flaherty), dar este expulzat de către administraţia colonială a Noii Zeelande după numai un an pentru că se integrase prea mult în societatea localnicilor băştinaşi. Se întoarce atunci în Sydney, iar peste o jumătate de an, în 1925, se angajează ca muncitor pe un vapor, ajungând astfel în Londra.
 
Lumea artistică londoneză îl primeşte cu braţele deschise pe acest tânăr ciudat din colonii care debordează de energie pozitivă şi are o frazare ciudată şi jucăuşă a cuvintelor. În curând, Lye ajunge să facă parte din grupul artistic modernist "Seven and Five Society", în cadrul căruia îşi expune tablourile în 1927. În Londra, încearcă pentru prima oară să dea formă preocupărilor sale pentru cinetică în mediul care i se pare perfect pentru acest lucru - filmul, prima sa încercare de acest gen fiind animaţia Tusalava (1929).
 
Realizat pe parcursul a doi ani, cu ajutorul unui grant din partea London Film Society, Tusalava reuneşte preocupările cele mai mari ale lui Lye - arta primitivă, genetica şi cinetica. Pentru această animaţie alb-negru de 10 minute, Lye a realizat 4000 de desene de mână utilizând doar foi, tuş şi o cameră de 35mm. Animaţia prezintă două forme organice amintind de desenele din culturile primitive ale Australiei şi Noii Zeelande, care se află într-o continuă mişcare, interacţionează între ele, se schimbă una pe cealaltă şi, în final se compun într-o singură formă care se măreşte până ce se pierde în afara limitelor ecranului. De fapt, spectatorul este martor la un dans mistic bidimensional care atinge temele naşterii, reproducerii, morţii şi desenează un tablou bizar al originilor vieţii, văzut parcă printr-un microscop.
 
Tusalava are o singură proiecţie publică în 1929, fiind mai mult văzut în proiecţii private între prieteni şi colegi şi este urmat de o perioadă de inactivitate datorată lipsei fondurilor financiare. Producţia unui film presupunea nişte costuri pe care Lye nu le putea suporta personal. Astfel, căutând un mod de a micşora costurile, ajunge la ideea eliminării complete a camerei de filmat din proces şi a realizării animaţiei direct pe pelicula de film. Experimente de acest gen au mai fost făcute în anii '20 de Man Ray şi de Grinna şi Bruno Corra, însă acestea nu au fost expuse în faţa unui public larg şi era puţin probabil ca Lye să fi avut cunoştinţă de ele. Aşadar, impulsionat de această idee, acesta face diverse încercări pe resturi de peliculă, cel mai important aspect fiind faptul că lucra deja de pe atunci color, şi nu alb-negru.
 

Len, a wonderful oddball

După numeroase experimente şi teste, Lye realizează prima animaţie cu ajutorul noului proces. Pentru această prima dată, nu se foloseşte de muzică precum în toate cazurile viitoare, ci de un fragment faimos din Furtuna lui Shakespeare, recitat de marele actor britanic John Gielgud. Jack Ellitt, prieten apropiat şi inginer de sunet la majoritatea filmelor lui Lye, măsoară frazele, iar Lye pictează direct pe peliculă. Din păcate, filmul nu s-a păstrat până în zilele noastre.
 
Lye prezintă animaţia directorului nou-înfiinţatului GPO Film Unit, John Grierson. GPO Film Unit era o unitate de producţie de film de stat înfiinţată la insistenţele lui Grierson, a cărei misiune era să realizeze filme cu scopul de a promova mesajele guvernului şi care, printr-un set de circumstanţe, ajunge să aparţină de Oficiul Poştal. Însă, oricât de birocratică pare această iniţiativă, în fapt ea se baza pe viziunea lui Grierson, care dorea progresul filmului, aducerea sa din zona distracţiei în zona educaţiei, a socialului şi care susţinea orice fel de inovaţie în domeniu. De aceea, când îl cunoaşte pe Lye, Grierson este impresionat atât de experimentele sale cât şi de personalitatea sa, etichetându-l drept "a wonderfull oddball" ("un aiurit minunat") şi îl angajează imediat.
 
Astfel ajunge Lye să lucreze pentru guvernul britanic. Având în spate numeroasele încercări cu pelicula, realizează în cinci zile animaţia A Colour Box (1935). Nu animaţia îi ia cel mai mult timp, ci realizarea literelor mesajului din finalul filmuleţului: "G.P.O. CHEAPER PARCEL POST 3 lbs. for 6d, 4 lbs. 7d, 5lbs. 8d, 6lbs. 9d CHEAPER PARCEL POST" ("Oficiul Poştal General Colete mai ieftine 3 livre pentru 6 penny, 4 livre 7 penny etc"). Pentru că era un filmuleţ publicitar, cinematografele refuzau să îl proiecteze. Doar două săli de cinema s-au hotărât să o facă, iar filmul de mai puţin de trei minute a creat o adevărată senzaţie. Publicul a fost împărţit în două, fie huiduindu-l, fie aplaudându-l, iar faptul că genera nişte reacţii atât de puternice în rândul audienţei a atras atenţia presei, ceea ce a dus la o expunere nemaiîntâlnită pentru un film experimental.
 
A Colour Box este un joc de forme, culori, ritmuri şi mişcări pe o melodie interpretată de Don Baretto and His Cuban Orchestra. Spre deosebire de prima sa animaţie, Tusalava, A Colour Box are o serie de ritmuri mult mai alerte, întreaga animaţie debordând de energie şi veselie. Lucrul direct pe fotograma de film este cel care creează această energie specifică "filmelor directe". Suprafaţa mică a fotogramei se măreşte de zeci de ori şi fiecare tresărire fină a liniei se amplifică de zeci de ori. E o agitaţie continuă punctată de ritmul muzicii. Însă ceea ce este cel mai important e faptul că Lye nu ilustrează pur şi simplu ritmul muzicii (ceea ce ar face animaţia monotonă şi previzibilă), ci creează pattern-uri complexe între sunetul fiecărui instrument, anticipează muzica sau o prinde din urmă, ţinând pasul cu ea. Animaţiile sale nu sunt studii vizuale ale muzicii, ci celebrări ale mişcării şi ritmului uman în strânsă legătură cu muzica.
 
Filmul a fost adorat de avangarda cinematografică, care considera noua tehnică ca fiind "cinema pur" - realizat prin mijloacele specifice mediului său şi care se folosea de natura unică a filmului. Succesul de care s-a bucurat în rândul publicului cinefil este demonstrat de faptul că la Festivalul Internaţional de Cinema din Bruxelles din 1935, s-a inventat o categorie specială pentru ca acesta să ia un premiu. Premiul pentru animaţie a fost luat de Walt Disney, iar A Colour Box a luat medalia de onoare în noua categorie fantasy film.
 
În perioada în care a fost realizat, Grierson angajase la G.P.O. Film Unit un tânăr scoţian timid şi tăcut ce avea să devină una din cele mai mari personalităţi ale animaţiei şi filmului experimental al secolului trecut, Norman McLaren. McLaren a fost atât de impresionat de filmuleţul lui Lye, pe care îl considera "like a dream come true" ("ca un vis devenit realitate"), încât dezvoltase o adevărată pasiune şi ori de câte ori, A Colour Box era proiectat în sala G.P.O., McLaren se strecura de la muncă în sala de proiecţie şi îl vedea din nou şi din nou, precum "a drug addict" ("un dependent de droguri"). Fiind însă prea timid, nu a avut îndrăzneala să se prezinte lui Lye la vremea respectivă, cei doi făcând cunoştinţă abia câţiva ani mai târziu.
 
În 1936, Lye lucrează cu Hitchcock la o secvenţă de accident în care este implicat un tren în filmul Secret Agent (1936). Filmul fiind alb-negru, sarcina lui Lye a fost să coloreze explozia trenului. Rezultatul a fost atât de realist şi impresionant, încât la o primă vizionare cu public proiecţionistul a crezut că pelicula luase foc şi, speriat, a oprit proiecţia în timp ce publicul panicat părăsea în fugă sala. Până la urmă, ceea ce a făcut Lye a fost considerat prea riscant pentru audienţa generală şi s-a renunţat la ajutorul lui.


În anii ce au urmat, Lye a continuat să facă filme în tehnică dezvoltată de el, fiind sponsorizat fie de G.P.O., fie de alte companii (Kaleidoscope, 1935 - pentru o companie de ţigări, Colour Flight, 1937 - pentru liniile aeriene imperiale, Swinging the Lambeth Walk, 1939 - prima animaţie fără mesaj publicitar, susţinută financiar de TIDA, The Travel and Industrial Development Association - Ascoiaţia Dezvolării Transportului şi Industriei şi de Consiliul Britanic), în paralel cu acestea realizând filme documentare pentru Oficiul Poştal şi Guvernul Britanic. Şi în filmele sale documentare, Lye folosea diverse tehnici de animaţie, obţinând astfel rezultate complet atipice pentru genul respectiv. Iar tehnicile sale alternative de montaj, venit ca un răspuns la montajul clasic hollywoodian, l-au ajutat să fie considerat un adevărat maestru al montajului.
 
În 1940, Marea Britanie intră în război, iar creaţiile lui Lye sunt considerate irelevante pentru timpul respectiv. Toate eforturile sunt îndreptate pentru realizarea documentarelor de război. Lye participă şi el la aceste eforturi în calitate de regizor, luând o pauză de la realizarea de animaţii.
 
Len, the free radical

În 1944, se mută la New York, unde lucrează pentru The March of Time, ediţia cinematografică a publicaţiei Time. Între timp, caută sponsori în rândul agenţiilor de publicitate şi a galeriilor de artă pentru animaţiile sale. Americanii sunt însă mult mai reticenţi faţă de Lye, deşi acesta era deja la vremea aceea o personalitate recunoscută internaţional. În 1952, realizează animaţia Color Cry folosind tehnica "photogramei" sau "rayogramei", o altă tehnică utilizată în "filmul direct" perfecţionată de Man Ray, care se foloseşte de obiecte puse direct pe materialul fotosenzitiv, care se expune cu obiectele poziţionate astfel, obţinând umbre luminoase în forma obiectelor pe negativ.
 
În următorii ani, Lye renunţă la culoare şi începe să experimenteze făcând direct zgârieturi în emulsia neagră, astfel încât, în timpul proiecţiei, lumina proiectorului să strălucească prin baza de celuloid. Lui Lye îi plăcea ideea reducerii mediului filmului la elementele de bază ale acestuia - lumină şi întuneric. Încununarea acestor eforturi se realizează în 1958 în una din cele mai importante lucrări ale sale, Free Radicals.
 
Free Radicals este un dans, ca şi celelalte animaţii ale sale. Însă această animaţie se apropie cel mai mult de căutările lui în ritmul şi mişcarea umană. În timp ce realiza filmul, Lye făcea diverse mişcări din corp şi, până nu obţinea traiectoria acestora pe film, nu trecea mai departe. Acompaniată de muzică africană conţinând un singur ritm şi un scurt moment vocal în prima parte, animaţia este compusă din linii frânte, zigzaguri, puncte într-o mişcare continuă în plan, dar şi în spaţiu. Doar momentul vocal este punctat de linii groase continue care curg pe imagine. Întreaga animaţie e ca un joc al mişcărilor, mişcări care nu sunt altceva decât energii. Deşi aproape pare imposibil, ţinând cont că vorbim despre nişte mâzgâlituri, Free Radicals este energia umană transpusă vizual.
 
Jonas Mekas spune despre film că Free Radicals, deşi deosebit de formal şi pur, este încărcat de emoţie. Desenele şi zgârieturile au o proprietate spontană de impact puternic asupra spectatorului". Mekas pune în contrast filmul lui Lye şi celelalte filme de avangardă conduse de un "raţionalism rece". În introducerea filmului, Lye adaugă aceste comentarii: "Brâncuşi spunea: «Nu căuta formule obscure sau mister, ceea ce îţi ofer este bucurie pură». Eu zic: «Filmul este o artă avansată, nu ştiinţă, educaţie sau box office..., ci utopie»".

Deşi filmul s-a bucurat de aprecieri în rândul criticilor, cinefililor şi avangardei cinematografice, acest fapt nu a fost de ajuns ca să asigure suportul financiar necesar autorului său să continue să facă filme. De aceea, Lye intră "în grevă", încetează să mai caute finanţări pentru filmele sale şi se concentrează pe sculptura cinetică, domeniu în care îşi continuă căutările artistice şi excelează. În 1979, cu un an înainte de moartea sa, revine asupra lui Free Radicals, îl revizuieşte şi realizează, în acelaşi stil, animaţia Particles in Space.

Acompaniată de data aceasta de sunete produse de sculpturile cinetice ale artistului, Particles in Space este cea mai encriptică din lucrările sale cinematografice. Puncte, pete, liniuţe plutesc şi se dezintegrează în spaţiu precum nişte reflecţii de lumină de pe lamele de oţel din care îşi construia Lye sculpturile. Ultimul său film, Tal Farlow, terminat după moartea artistului (15 mai 1980) de către asistentul său, revine la muzica de jazz folosită în primele sale animaţii şi compune un joc al liniilor verticale care se unesc, se depărtează, se apropie şi dispar.

În orice făcea, fie că era vorba de picturi, animaţii stop-motion (două la număr), sculpturi cinetice, poezii, eseuri despre starea şi condiţia filmului experimental, sau animaţiile care l-au făcut faimos, Len Lye a păstrat întotdeauna pasiunea pentru arta sa, chiar şi în momentele cele mai grele în care nu îşi putea întreţine familia. Provenind din Noua Zeelandă, departe de influenţele Europei cuprinse de valul modernist, Lye şi-a dezvoltat propria viziune şi propriul stil în care a crezut de-a lungul vieţii sale.

Influenţa pe care creaţia sa a avut-o în lumea filmului este cel mai bine pusă în cuvinte de precum: "ceea ce reprezintă D.W. Griffith pentru filmul narativ, Len Lye reprezintă pentru filmul experimental". Calităţile sale umane, modestia şi sinceritatea, capacitatea de a-şi reflecta ideile în atâtea domenii artistice, contextele în care a creat, compun din viaţa şi din opera sa o poveste incredibilă despre curaj şi onestitate. Animaţiile sale, lucrate cu propriile mâini, reflectă toate aceste lucruri, dar mai ales reflectă bucuria sa de a crea şi dragostea faţă de viaţă, care transpar din fiecare fotogramă.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus