Un realism colorat - Gigante

Filmul Gigante, în regia lui Adrian Biniez, a fost premiat de juriul festivalului B-Est la categoria scenariu şi regie. Fără a fi revoluţionar în nici unul din cele două domenii, Gigante face însă lucrurile "ca la carte", dar fără să fie clişezat.

Filmul spune povestea lui Jara, un bărbat bine-făcut, amator de heavy-metal, care lucrează ca paznic de noapte într-un supermarket. Acesta face o pasiune pentru Julia, o femeie de serviciu care lucrează pe tura sa şi pe care începe să o urmărească cu ajutorul camerelor de supraveghere. Pe măsură ce interesul lui Jara pentru Julia creşte, urmărirea se transferă şi "în plan real", bărbatul mergând în urma ei pe stradă atunci când ambii pleacă de la serviciu.

Din punct de vedere estetic, filmul poate fi catalogat drept realist prin felul imparţial de a filma şi montajul folosit strict pentru a realiza succesiunea temporală a evenimentelor. Din acest punt de vedere, filmul poate fi o revelaţie despre cât de mult timp poate să nu existe dialog într-o situaţie realistă. Adrian Biniez nu face economie de replici, ci pur şi simplu le foloseşte numai acolo unde ele îşi au locul, unde sună firesc în cazul acestui personaj taciturn şi introvertit care este Jara.  Dialogul şi lipsa lui fac aşadar o treabă foarte bună în a caracteriza personajele, necondiţionând evoluţia acţiunii redate, cum este şi normal în cinema, prin imagini.

Prin intermediul personajului principal, scenaristul şi regizorul Biniez mânuieşte abil elementele de previzibil, propunând o răsturnare de situaţie. El trece în normalitate ceea ce spectatorul nu ar aştepta de la o persoană ca Jara: un bărbat masiv care îşi afişează prin tricouri gustul pentru diverse formaţii rock nu prea pare genul care să lase o floare pe culoarul pe care ştie că va veni să se spele Julia. În mod constant ne aşteptăm ca acest personaj să îşi arate ceea ce aparenţele ar sugera ca fiind adevărata sa natură (manifestări impulsive, chiar violente), dar surprizele vin tocmai din faptul că se întâmplă exact opusul.

În ton cu ritmul personajului principal, Gigante are o lentoare caracteristică, însă nu în sensul de plictiseală. O măsură bună a ritmului filmului este acela din secvenţele în care Jara vizualizează din cabina de control, pe rând, imaginile fiecărei camere de supraveghere. Din punct de vedere regizoral, această metodă e o găselniţă interesantă, fiind practic un decupaj în decupaj şi, în acelaşi timp, o formă de montaj.