Dragoste închiriată - Natură moartă cu nepot obez

Ion Sapdaru este un artist complet, cu un palmares bogat, mai ales în regia de teatru şi actoria de film.Actor şi regizor de teatru, în ultimii şapte ani a abordat şi actoria de film ajungând să joace în aproape toate filmele importante: A fost sau n-a fost?, O călătorie la oraş (ambele în regia lui Corneliu Porumboiu), Hârtia va fi albastră (în regia lui Radu Muntean), California Dreamin' (nesfârşit) (în regia lui Cristian Nemescu), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (în regia lui Cristian Mungiu), etc.
 
După multele adaptări pe care le-a făcut după textele unor scriitori importanţi (A. P. Cehov, Mihail Bulgakov, Nichita Danilov, etc.), era şi de aşteptat să scrie şi dramaturgie. Şi nu oricum! Câştigător pentru o zi al concursului de dramaturgie iniţiat de UNITER, când piesa sa Natură moartă cu nepot obez a fost desemnată ca fiind cea mai bună piesă a anului 2008, a fost descalificat deoarece aceeaşi piesă fusese publicată în revista Stare de urgenţă pe 8 decembrie 2008, lucru ce încălca regulamentul. Scrisă cu nerv, farmec, umor şi, mai ales, cu un acut simţ al situaţiilor dramatice şi al caracterelor umane, piesa reprezintă o ofertă de teatru contemporan dintre cele mai bune.

 
Dincolo de vigoarea scriiturii, tema propusă apasă pe nervul blocat al uneia dintre cele mai grave "epidemii" a civilizaţiei moderne: obezitatea. Şi o face dezamorsând tot terenul minat al vieţii personajului. Nu iartă nimic. O altă temă majoră a acestei piese este nocivitatea dragostei. Da! Şi dragostea nu are scrupule. Dragostea egoistă a celor trei mătuşi este "balaurul cu trei capete" care se simte ameninţat Pompiliu, eroul piesei.
 

 

Cele trei domnişoare bătrâne şi-au revărsat toată dragostea pierdută în puţinele lor ocazii din tinereţe asupra unicului lor nepot. Cocoloşit de mătuşici, nepotului i se atrofiază orice elan în a trăi pe cont propriu şi devine dependent de acestea. Contrar tupeului pe care îl avea d-nul Goe şi libertăţii de mişcare dat de mamiţica, Pompiliu este dirijat în tot ceea ce face de cele trei mătuşi iubitoare şi lipsit de putinţa liberului arbitru. Dincolo de împăcarea cu sine, el se simte imobilizat în corpul lui supraponderal - operă a talentului culinar al celor trei mătuşi.
 
Retragerea lui în lumea virtuală este, fără îndoială, capitularea în a-şi învinge complexele şi frustrările generate de defectul fizic. Tocmai situaţia aceasta le împinge pe mătuşi în a găsi o soluţie: închirierea pentru câteva ore a prostituatei Lili. Numai că lucrurile nu se potrivesc cu planul lor diabolic, iar Pompiliu se îndrăgosteşte de această Lili şi asta îl face să vadă lumea altfel. Universul dragelor lui mătuşi este ameninţat de această schimbare la faţă a lui "Pompiţă" cum îl alintă ele. Moartea lor se produce, rând pe rând, ca efect al situaţiilor de stres maxim, generate de obiceiul de a-l urmări şi ajuta pe Pompiliu în orice situaţie. Iar influenţa lor asupra lui Pompiliu nu încetează nici dincolo de moarte.

 
Regizoral, spectacolul este o reproducere reuşită a vieţii brute, făcută cu onestitate. Se mizează pe actori şi pe capacitatea lor de a se substitui personajelor cât mai firesc posibil. Deşi e comedie, nu se uzează de efecte comice exterioare, totul fiind declanşat de situaţiile create, de plasticitatea şi mesajul dialogului. Rigurozitatea montării, din care se vede soliditatea şcolii ruse de teatru, dar şi fermitatea cu care Sapdaru decupează spaţiul de joc, duc, fără nici o îndoială, către imaginea unui teatru concret şi robust. Lucrurile sunt cât se poate de limpezi, fără sugestii şi metafore, fără o alchimie subterană a subînţelesurilor.
 
Nici decorul nu iese din această nevoie de concreteţe şi veridicitate: un hol lateral care dă într-o cameră mare cu alte două uşi, una către bucătărie iar cealaltă către baie, cu toate acareturile specifice gustului îndoielnic al unor femei simple. Nu lipsesc bibelourile, tablourile de familie, romanele la modă şi glastrele cu flori. Până şi parchetul, forma covorului şi înălţimea pereţilor au intrat în calculul unei imagini cât mai exacte a spaţiului.
 
N-am înţeles cui folosea bicicleta din hol (la etajul şase, grasul abia deplasându-se pe picioarele lui) şi nici maşina de cusut din fundal cu toate că într-o casă cu trei femei ar fi lesne de presupus rolul ei, însă nimeni nu a uzat de aceste obiecte în vreo mişcare scenică şi nici nu a amintit de ele. Dar nu asta ar fi o problemă.
 
Costumele celor trei domnişoare bătrâne, amintind de epoca de început de secol XX, nu fac parte din acelaşi spaţiu temporal cu decorul, în timp ce costumele prostituatei şi ale lui Pompiliu se încadrează perfect în peisaj. Ca şi muzica sentimentală a lui Aurelian Andreescu. Dacă cele trei surori din Cehov aveau ca ţintă aşteptarea unei plecări la Moscova, la Sapdaru orice vis al lor este înlocuit de dragostea faţă de nepotul lor.
 
Şi cele trei actriţe reuşesc să joace toată gama acestui viespar sentimental, compoziţia lor fiind firească, fără excese de subliniere a senectuţii. Impresionează Anne Marie Chertic, în rolul Cesoniei, prin expresivitate, trăiri nuanţate, tonalitate potrivită a vocii şi disponibilitate pentru un joc curat şi sincer.
 
Blîndeţea, generozitatea şi umanismul ei sunt speculate şi exploatate de celelalte două. Mai sentimetală din fire, îşi exteriorizează uşor furiile, dar cedează repede. Ticul de a da din cap şi gestica uşor greoaie, proprie bătrânilor, sunt asumate în cel mai natural mod cu putinţă. Georgeta Burdujan, jucând-o pe Vanda, tuşează mai mult personajul, îl pune în evidenţă ostentativ, dar o face fără cusur, vădind o maturitate teatrală demnă de toată admiraţia. De altfel, ea este cea care conduce clanul, ea are cheia vicleşugului şi diplomaţia de a ţine în frâu toate ostilităţile. Cealaltă soră, Mirela, este jucată de Catinca Tudose care-i imprimă caracterul unei femei astenice şi extrem de posesive tocmai fiindcă e mai slabă de fire. Toate alcătuiesc un trio omogen şi bine conturat.
 
Costin Volin face un rol de referinţă prin partitura lui Pompiliu. Excelenta lui exteriorizare a stărilor, fără nici o distorsiune de sens, fără nici o stridenţă şi nici un moment de abandon al personajului! Găseşte întotdeauna reacţia potrivită la orice provocare, la orice situaţie şi îşi păstrează intact controlul asupra a ceea ce simte că are de făcut chiar şi atunci când Lili nu transmite suficientă combustie emoţională în relaţia lor. Puţin sarcastic, puţin revoltat pe situaţie, are suficiente resurse în a-şi accepta condiţia de ratat, de împotmolit în plasa mătuşilor, şi o face cu multă demnitate.
 
Momentele lui de sensibilitate, conferite de prezenţa lui Lili, stângăciile lui în a şi le exprima, sunt absolut strălucitoare. Chiar şi atunci când vrea să se sinucidă fiindcă nu mai suportă mila lui Lili, înregistrează un mesaj de adio pentru ea şi mătuşa Vanda, dovedind, încă o dată, mai multă înţelegere pentru cei dragi decât pentru el.
 
Nu faptul că în viziunea regizorală nu s-a optat pentru prototipul de prostituată, recognoscibil dintr-o mie, că personajul are o aparenţă atipică, a făcut ca actriţa Irina Răduţu Codreanu să nu fie la aceeaşi înălţime cu a celorlalţi. Dincolo de răceala ei, de un mod frust de a-şi rosti replicile, era şi o oarecare detaşare care nu făcea parte din cheia personajului.
 
De câteva ori am sesizat chiar şi o absenţă, o lipsă de reacţie la ce se întâmpla pe scenă când nu avea nici o replică de spus. Există şi un dezechilibru între cele două acte. În actul doi, insistenţa pe scenele cu fantomele mătuşilor, fără a schimba registrul de joc, dau o monotonie care afectează spectacolul. Nu foarte mult, însă suficient pentru a-i ştirbi din strălucire.
 
Natură moartă cu nepot obezeste o comedie amară ce nu moralizează, nu caricaturizează, ci te supune la o reflecţie dură despre dragoste şi puterea ei de a ucide. Iar spectacolul de la Iaşi are toată forţa de atracţie şi de convingere într-un demers teatral făcut cu dăruirea şi sinceritatea unora dintre cei mai buni actori ai teatrului românesc.
 
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru - premieră absolută
Regia şi ilustraţia muzicală: Ion Sapdaru
Decor: Gelu Rîşca
Costume: Alina Dincă Puşcaşu
Momente muzicale: Aurelian Andreescu, Cezar Antal
Pop-design: Diana Rău, Radu Firicel
Regia tehnică: Claudiu Aghiculesei
Distribuţia: Volin Costin (Pompiliu), Irina Răduţu Codreanu (Lili), Georgeta Burdujan (Vanda), Anne Marie Chertic (Cesonia), Catinca Tudose (Mirela), Claudiu Aghiculesei (Pizza man).
Data premierei: 21 martie 2010.