Despre adevăruri neconvenabile
Stimate domnule director Tompa Gabor,
Vă adresăm această scrisoare în urma experienţei pe care am avut-o ca autori şi coproducători ai spectacolului Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică. Atunci cînd ne-aţi invitat, în calitate de director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj să propunem un proiect care să fie produs de instituţia pe care o conduceţi, v-am propus acest proiect şi am descris foarte clar tema şi etapele proiectului: etapa de documentare (la Roşia Montană) şi etapa de producţie efectivă (realizarea spectacolului la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj). Nu aţi avut nici o obiecţie, dimpotrivă, v-aţi arătat interesat de proiect şi v-aţi comportat ca un coproducător corect: aţi asigurat condiţiile pentru ca spectacolul să poată fi realizat. La prima întîlnire cu echipa artistică ne-aţi îndemnat să ne asumăm riscuri cît mai mari. Ceea ce am şi încercat să facem, atît cît am putut şi pe cont propriu, fără a vă implica.
După ce spectacolul a avut premiera în noiembrie 2010, teatrul, ca instituţie coproducătoare, a început să renunţe treptat la responsabilităţile pe care le avea. Spectacolul a fost programat doar de 12 ori, din care 2 spectacole au fost programate pentru festivaluri (festivalul de la Timişoara şi TIFF în Cluj), iar unul a fost anulat. În total s-au jucat 9 spectacole la sediu pe o perioadă de 8 luni, ceea ce este foarte puţin pentru un spectacol nou în stagiune. În plus, atunci cînd am făcut observaţii departamentului de marketing că spectacolul ar putea fi programat mai des, ni s-a spus că "tema nu interesează" şi de aceea nu se vînd bilete la reprezentaţiile programate. Deşi nici unul dintre regizori nu locuieşte în Cluj şi de aceea posibilităţile de a ajuta la promovarea spectacolului sunt limitate, am încercat să mergem pe calea pozitivă, să sugerăm strategii de promovare. La trei luni după premieră, pe site-ul teatrului nu existau fotografii ale spectacolului, nu exista un trailer (deşi teatrul realizează trailere în română, maghiară, engleză şi franceză la majoritatea spectacolelor produse), publicul nu ştia că spectacolul este supratitrat şi nu tradus etc. Dorind să facem un dosar de presă prin care să facem publicitate pe internet, am primit de la departamentul de marketing un dosar de presă cu articole în care erau subliniate cu un marker auriu toate observaţiile negative. Am zis să mergem pe calea pozitivă în continuare, am luat aceleaşi cronici şi am reuşit să realizăm un dosar de presă cu aprecieri pozitive pe care l-am trimis înapoi aceluiaşi departament.
DramAcum a realizat un trailer (autor trailer - Bogdan Georgescu) şi l-a postat pe internet, trimiţîndu-l în acelaşi timp teatrului pentru a-l posta. Nu am primit nici un răspuns din partea teatrului, iar trailer-ul nu a fost postat pe site. Am cerut explicaţii. Trailer-ul are două cartoane la început: "proiect de teatru împotriva proiectului minier Gold Corporation" şi "proiect de teatru împotriva statului român care şi-a abandonat cetăţenii". Ni s-a spus că cel de-al doilea carton ar putea fi interpretat etnic şi atunci am cerut ca trailerul să fie postat aşa cum a fost făcut şi să fie scrisă lîngă trailer următoarea explicaţie: "Autorii trailerului şi ai spectacolului îşi asumă integral mesajul exprimat." Am acceptat chiar ca în maghiară trailerul să apară fără al doilea carton, însă el să apară în română exact aşa cum a fost conceput. Fără a ni se cere acordul, cel de-al doilea carton a fost schimbat în limba română şi înlocuit de către teatru cu formularea: "proiect de teatru împotriva celor care îşi abandonează cetăţenii."
În luna mai 2011, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, spectacolul a luat Premiul pentru cel mai bun spectacol, premiu acordat de un juriu internaţional. Deşi acest premiu putea fi încă un plus pentru promovare, spectacolul s-a mai programat o singură dată pînă la sfîrşitul stagiunii (în selecţia de spectacole de teatru a festivalului de film TIFF).
După festivalul de la Timişoara, spectacolul a fost invitat la festivalul de teatru NITRA din Slovacia, un festival prestigios şi important în peisajul artistic contemporan. Selecţionera a dorit să includă acest spectacol pe ultima sută de metri a realizării programului. Deşi a scris teatrului, nu a primit nici un răspuns. A oferit chiar două posibilităţi: fie spectacolul să fie prezentat în septembrie 2011, fie în septembrie 2012 (la următoarea ediţie). Fiind şi noi contactaţi de selecţionerii de la NITRA, am aflat despre această invitaţie. Am fost rugaţi insistent să dăm un răspuns. Am cerut acest lucru teatrului (pentru că deplasarea depinde în final de disponibilitatea instituţiei ca timp), iar răspunsul a fost: anul acesta nu se poate, mergem la anul. Nu ni s-a părut o dramă că mergem la anul, însă problema este că selecţionerilor slovaci nu li s-a comunicat această decizie. Practic suntem în situaţia penibilă de a răspunde unui festival important şi interesat de producţie că nu putem să onorăm invitaţia din cauza dezinteresului coproducătorului care nu are timp nici măcar să răspundă la email-uri şi să dea un refuz politicos.
În perioada 12-13 august 2011, spectacolul a fost invitat să participe la FînFest, festival de susţinere a protestelor împotriva distrugerii Roşiei Montane. Pentru noi, regizorii care am iniţiat proiectul, această invitaţie a apărut ca o oportunitate de a prezenta spectacolul în comunitatea unde s-a făcut documentarea acum un an. Am aflat că actorii sunt în concediu şi că pot veni dacă vor, însă nu vom putea avea decorul şi tehnicienii. Am considerat că ar fi o ocazie ratată să nu mergem şi să prezentăm spectacolul la Roşia Montană. Sunt teatre în toată lumea care dezvoltă proiecte ce se întîmplă în afara sălilor de teatru, proiecte care lansează discuţii în spaţiul public, care se adresează unor anumite comunităţi. Proiectul Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică avea toate datele unei astfel de iniţiative, însă teatrul refuză să înţeleagă acest lucru: nu doar că nu a iniţiat turnee cu un spectacol centrat pe o temă care chiar interesează (dincolo de părerile personale ale angajaţilor departamentului marketing), ci ignoră sau refuză turnee în care este invitat.
Pentru că spectacolul, precum şi povestea din jurul lui ni s-au părut importante, pentru că am dorit să ne întoarcem şi să prezentăm comunităţii unde ne-am făcut documentarea produsul artistic pe care l-am realizat, am hotărît să onorăm invitaţia FînFest, să ne întoarcem la Roşia şi să prezentăm ce se putea prezenta: fotografii din spectacol, trailerul, muzica spectacolului cîntată live de Bobo de la Fără Zahăr (compozitorul spectacolului), fragmente din scenariu (citite de regizorii dramAcum, de Bobo de la Fără Zahăr şi de colegul nostru regizorul Bogdan Georgescu). În plus, am dorit să facem publică nemulţumirea noastră faţă de felul în care produsul artistic, spectacolul, a fost manageriat de coproducătorul nostru, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Cu această ocazie am anunţat dorinţa noastră de a opri spectacolul dat fiind faptul că am înţeles că teatrul nu şi-l asumă aşa cum nouă ni s-ar părea firesc să o facă. O programare rară, lipsa publicului la spectacolele programate, imposibilitatea de a onora invitaţiile la diferite festivaluri - toate acestea nu pot să ducă decît la o degradare a spectacolului, la o moarte lentă pusă pe seama lipsei de interes a publicului. La această discuţie de la FînFest însă, au existat doi spectatori care au intervenit şi au declarat public că au încercat de mai multe ori să vadă acest spectacol în Cluj, însă de fiecare dată li s-a spus că biletele sunt deja vîndute. O spectatoare aflată în publicul de la Roşia Montană a declarat chiar că, la una din tentativele de a intra în sala de spectacol, venită cu un grup de prieteni, a fost oprită la uşă chiar de directorul teatrului care a spus că toate locurile sunt ocupate. Deşi spectatoarea avea prieteni deja intraţi în sală care o sunau spunîndu-i că mai sunt multe locuri libere, grupului nu i s-au vîndut bilete şi astfel i s-a refuzat intrarea în sală.
Din luna martie 2011 am avut mai multe semnale de acest gen de la oameni din Cluj, cunoscuţi de-ai noştri, care s-au plîns că, de fiecare dată cînd sună la teatru sau se duc personal să cumpere bilete, li se spune că spectacolul este integral vîndut. Dacă este aşa, atunci cui este el vîndut din moment ce s-a întîmplat ca actorii să joace cu 10 oameni în sală, iar o reprezentaţie să fie anulată din lipsă de bilete vîndute? De-a lungul acestor luni, noi, cei trei regizori, avînd experienţe destule în teatrele de stat care nu ştiu să îşi promoveze spectacolele, am încercat să mergem pe calea pozitivă. În acest moment însă, cînd potenţialul nostru public vine şi declară că i s-a refuzat întîlnirea cu spectacolul, cînd sunt oameni dispuşi să îşi asume aceste declaraţii, considerăm că este de datoria noastră să cerem teatrului să oprească spectacolul şi să facem publică povestea din jurul lui. Nu este vorba de orgolii artistice şi de creatori frustraţi că nu au public în sală şi că nu sunt promovaţi aşa cum trebuie, este vorba de un grup de artişti pentru care arta înseamnă reacţie la realitate, înseamnă identificarea unor probleme care tulbură societatea românească şi exprimarea artistică în deplină libertate. Parteneriatul cu un teatru de stat s-a dovedit perdant: suntem incapabili să prezentăm publicului produsul nostru.
Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică este şi un document despre epoca pe care o trăim. Povestea spectacolului este cel puţin la fel de semnificativă.
De aceea, dorim să încetăm acest parteneriat şi să mergem singuri, un grup de artişti independenţi, să ne întîlnim potenţialul public şi să înţelegem în ce măsură acesta este sau nu interesat de temă.
Grupul dramAcum:
Radu Apostol - regizor
Gianina Cărbunariu - regizor şi dramaturg
Peca Ştefan - dramaturg
Andreea Vălean - regizor şi dramaturg.
****
Despre neadevăruri convenabile
Stimaţi membrii ai Grupului dramAcum!
Am primit scrisoarea pe care ne-aţi adresat-o prin Observatorul Cultural la numai cîteva zile după apariţia ei pe site-ul revistei. De altfel o jurnalistă din Cluj mi-a atras atenţia asupra ei cu 24 de ore după încărcarea ei pe site. Conform unor obiceiuri fireşti şi, pare-se, de mult uitate pe la noi, redacţiile trimiteau scrisorile deschise cu caracter polemic persoanelor cărora li se adresau şi le publicau împreună cu răspunsul garantat prin dreptul la replică.
Trecînd peste asta mă grăbesc - constrîns de apropiata închidere a ediţiei - să Vă semnalez la rîndul meu cîteva neadevăruri convenabile (încă nu se ştie cui...) care se regăsesc spre surprinderea mea în scrisoarea Dumneavoastră.
Aş dori să încep prin a Vă răspunde pe "linie fizică" apelînd la unele date oricînd verificabile, suficiente în sine după părerea mea să contrazică cele susţinute de Dumneavoastră în legătură cu managementul şi promovarea spectacolului Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică pe care l-aţi realizat în producţia Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Subliniez "în producţia Teatrului Maghiar de Stat din Cluj" pentru că folosirea termenului de coproducător nu corespunde calităţii în care Grupul dramAcum a participat la realizarea acestui proiect. Avînd în vedere asumarea integrală a cheltuielilor de producţie de către Teatru, nu există nici un contract de coproducţie, Teatrul Maghiar fiind producătorul unic al spectacolului. Nu poate fi deci numit "instituţie coproducătoare" aşa cum pretindeţi în scrisoare.
Vă exprimaţi nemulţumirea faţă de faptul că spectacolul a fost programat doar de 12 ori, cifră corectă în ansamblu, cu rectificarea că la sediu s-au jucat 11 spectacole, şi nu 9 cum susţineţi. Vă reamintesc însă ca Teatrul Maghiar este un teatru de repertoriu care în stagiunea 2011/2012 a avut 11 premiere noi şi 6 reluări din stagiunile trecute. În cele 7 luni, mai precis 210 zile care au trecut de la premiera Roşiei Montane pînă la închiderea stagiunii, Teatrul a programat cu ritmicitate aproximativ egală aceste 17 titluri aşa cum se obişnuieşte într-un teatru de repertoriu. Să nu uităm că din cele 210 zile trebuiesc scăzute acelea în care s-au desfăşurat: a) Festivalul Internaţional "Interferenţe" (12 zile) - unde a fost prezentat şi Roşia Montană; b) deplasarea la Tîrgu Mureş (1 zi); c) turneul de la Satu Mare (4 zile); d) participarea la Festivalul de Primăvară de la Budapesta (4 zile); e) turneul Teatrului în Coreea de Sud (15 zile); f) participarea la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs POSZT (4 zile): în total 40 de zile. Scăzînd această cifră din 210 ne rămîn 170 de zile în care s-au programat 17 spectacole diferite. Iată cum se prezintă numărul de reprezentaţii pe care le-a avut fiecare spectacol în perioada de după 27 noiembrie, data premierei cu Roşia Montană: Măsură pentru măsură 6; Lysistrata 4; Trei surori 4; Alcoolicii 17; Strigăte şi şoapte 11; Dundo Maroje 7; Leonce şi Lena 14; Unchiul Vania 8; Am ucis-o pe mama 10; Ruins True 4; Moartea unui comis voiajor 4; Jurnalul unui nebun 5; Caligula 6; Pădurea rotund-pătrată 4; Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică 11. Nu am pus la socoteală spectacolele de lectură, de dans şi serile de poezie şi film, toate desfăşurate în sala Studio. După cum îşi poate da seama cititorul care respectă aritmetica, Roşia Montană se situează peste media de reprezentaţii, cifră obişnuită şi normală în practica repertorială a teatrului nostru. "Împotriva vîntului" aş putea adăuga, avînd în vedere că un spectacol ca Unchiul Vania se vinde la 15 minute după apariţia programului pe două luni pe site-ul Teatrului.
Şi aici apare dureroasa lipsă de interes a publicului faţă de spectacolul Roşia Montană, care nu poate fi pusă în totalitate sau chiar deloc pe seama proastei organizări sau a ineficienţei modului în care spectacolul a fost promovat. Fără să susţin că acestea din urmă au fost impecabile, sînt nevoit să menţionez că materialul de proiecţie al spectacolului s-a realizat abia cu două luni după premieră, condiţii în care nici înregistrarea video, nici trailerul nu a putut fi realizat în timp util. Sînt convins că acest fapt a influenţat în bună măsură şi viaţa ulterioară a spectacolului, precum şi acele cronici negative pe care le incriminaţi în scrisoare. De altfel acestea din urmă nu au fost incluse niciodată în dosarul de presă oficial al spectacolului, iar şefa biroului de marketing pe care o învinuiţi de selecţia răuvoitoare a fragmentelor de articol, vi le-a trimis pe acestea la cererea expresa a Dumneavoastră. (Statisticile şi e-mailurile oficiale sînt păstrate, arhivate, verificabile, şi pot fi făcute oricînd publice.)
Proiectul de afiş pe care aţi dorit să-l realizaţi Dumneavoastră, neacceptînd alte propuneri din partea Teatrului, a fost gata abia în luna ianuarie 2011. Subliniez faptul că Roşia Montană este singurul spectacol la care s-au efectuat cheltuieli suplimentare de publicitate, fapt care apare în evidenţele contabile. În loc să găsim ţapi ispăşitori ar trebui să căutăm adevăratele motive pentru care publicul clujean s-a arătat deocamdată mult mai puţin interesat de spectacol decît ne aşteptam şi ne doream. Faptul că un spectacol nu atrage publicul în măsura scontată nu înseamnă că nu este bun, dar nu înseamnă nici că numai instituţia, managementul, promovarea, marketingul etc. pot fi vinovate de acesta. Numai o conducere nebună ar putea să-şi dorească ca un spectacol din repertoriul său să aibă viaţă scurtă şi să nu fie frecventată de public. Teatrul Maghiar din Cluj este ştiut şi după longevitatea multor spectacole care sînt menţinute stagiuni în şir în repertoriu. Imaginea unui director alergînd cu bîta ca să alunge doamne venerabile coborîte din deal ca să vadă spectacolul mi se pare cu totul puerilă şi este demnă de un scenariu comico-absurd sau poate doar de un coşmar izvorît dintr-o frustrare. Trebuie să precizez că întîmplarea a făcut ca în afara premierei şi spectacolului din Festivalul Interferenţe nu am fost in Cluj în nici una din serile în care Roşia Montană a fost programat. De altfel vînzarea on-line a biletelor face posibilă verificarea imediată a afirmaţiei precum că "spectacolul este integral vîndut", iar cei care doresc cu ardoare să vadă un spectacol îşi pot cumpăra biletul acasă printr-un click, din timp, cu cel puţin o lună înainte de a fi programat. În săptămîna desfăşurării TIFF-ului, Roşia Montană a fost singurul spectacol al teatrului nostru care a fost mediatizat prin toate mijloacele festivalului. Cu toate acestea în sală nu erau decît 28 de spectatori. Nu cred că cineva poate fi făcut vinovat, este un fapt care trebuie analizat din toate perspectivele posibile.
Ca iniţiator al acestui proiect, m-am bucurat sincer de premiul pe care l-a luat spectacolul la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. M-a întristat însă faptul că aţi declarat că actorii, cît şi tehnicul au avut o prestaţie "deplorabilă". Imaginea era a unei instituţii pe marginea prăpastiei, cu toate compartimentele la pămînt - şi totuşi... a luat premiul cel mare. Ceva e în neregulă aici... E drept că e numai unul dintre numeroasele premii pe care teatrul le-a primit şi în această stagiune, şi totuşi... Ne reproşaţi că nu am programat spectacolul imediat după Timişoara, uitînd că abia după două zile de la întoarcerea de acolo, Teatrul a plecat într-un turneu de două săptămîni în Coreea de Sud, iar TIFF-ul a avut loc în săptămîna imediat următoare revenirii...
Susţineţi că nu am răspuns invitaţiei Festivalului de Teatru din Nitra, Slovacia, deşi, cum scrieţi, "selecţionera a dorit să includă acest spectacol pe ultima sută de metri". Adevărul este că un membru al juriului de selecţie al festivalului (care deci nu are un selecţioner unic), a scris într-un e-mail că informîndu-i şi pe ceilalţi membri de spectacol, aceştia îl consideră ca pe un posibil invitat al ediţiei din 2011 sau 2012. Ştiind că datele desfăşurării ediţiei din 2011 se suprapun cu participarea spectacolului Strigăte şi şoapte la Festivalul Bitef de la Belgrad, fixată cu un an in urmă, am trimis imediat un DVD la Nitra organizatorilor pentru a considera invitaţia spectacolului la ediţia următoare, cea din 2012. Pînă la această oră nu am primit nici o invitaţie oficială, deci n-aveam cum să răspund sau să nu răspund la aceasta.
Eram la Avignon 2012 cînd un domn m-a sunat de la Roşia Montană să ceară ca spectacolul să participe la FînFest. La ora aceea personalul artistic era de cîteva zile bune în concediu, răspîndit prin toate colţurile lumii, ca şi o parte din tehnic, cealaltă parte lucrînd o lună întreagă la Avignon. Era imposibil ca actorii să fie rechemaţi din concediu, dar mă îndoiesc şi de faptul că ar exista condiţii tehnice în care spectacolul ar fi posibil de prezentat în forma lui originală acolo, măcar fără o adaptare pregătită îndelung în prealabil.
Continuînd acum "pe linia politică", consider că insinuarea faptului că Teatrul ar avea interese politice sau materiale, relevînd astfel "nebănuitele legături între artă, politică şi bani", este într-adevăr o "teorie conspiraţionistă periculoasă" care manipulează grav opinia publică. Acum cînd fenomenul Roşia Montană revine în centrul discursului public, un spectacol de teatru puternic ar putea fi un instrument de arbitraj nepărtinitor, şi un mijloc de a prezenta lucid, responsabil povestea, sau dacă vreţi drama locului din toate perspectivele posibile. Acesta a fost cred şi scopul spectacolului, atît pe linie fizică cît şi pe cea politică, fără să avem nevoie să postăm ulterior, cu cinci luni după premieră, că el este unul "împotriva statului român", fiindcă am ferma convingere că forţa artistică a unui spectacol nu are nevoie de slogane bombastice şi ieftine. Aşa cum cred că neadevărul nu poate fi un mijloc de a atrage atenţia asupra unui spectacol de teatru, mai ales cînd acesta se doreşte a fi unul documentar, "ca reacţie la realitate". Sînt convins că membrii Grupului dramAcum nu au nevoie de nici o pîrghie extraartistică; talentul şi angajamentul lor sînt suficient de puternice.
Există de cîtva timp o tendinţă care doreşte în mod artificial şi cu orice preţ să declanşeze (şi) în teatru "războiul generaţiilor". Aparent, lupta "eroică" a unor tineri artişti împotriva "statului român" şi a... Teatrului Maghiar poate fi etichetată ca făcînd parte din acest "amplu cataclism". A considera în artă vîrsta o stare biologică şi nu una spirituală, privind diferenţa de generaţii ca pe o problemă de ordin estetic, este însăşi ocolirea miezului problemei, şi evitarea adevăratei confruntări, aceea cu propria noastră operă, şi implicit cu noi înşine. Eu cred în continuare că există doar teatru bun şi teatru prost, adevăr sau minciună.
Gábor Tompa - director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.