septembrie 2010
Festivalul de scurtmetraje Filmul de Piatra, Piatra Neamţ, 2010
La Piatra Neamţ începe astăzi, 24 septembrie 2010, ediţia restrânsă a festivalului Filmul de Piatra, numită de organizatori "Ediţia 1.5".

"De ce 1.5? Pentru că ediţia a doua trebuie să împlinească şi să depăşească aşteptările create de succesul primei ediţii. Ingredientul principal a fost, atunci, competiţia naţională, singura de acest fel din peisajul festivalier românesc. Din motive financiare, anul acesta nu am avut cum să organizăm o a doua ediţie, dar am transformat problema financiară în concept: o sărbătoare a filmului în aer liber, fără competiţie, dedicată publicului."

Filme

Printre filmele proiectate la Piatra Neamţ, vineri seara sunt în program cele nouă scurt-metraje câştigătoare la prima ediţie a festivalului. O parte dintre ele au fost proiectate în premieră la Filmul de Piatra, iar între timp au avut un parcurs festivalier impresionant, la care au contribuit şi colaborările festivalului de la Piatra Neamţ cu diverse festivaluri internaţionale.

Sâmbăta seara, pe muntele Cozla, programul principal îl constituie o selecţie a celor mai bune filme de animaţie de la ediţia 2009 a festivalului anim'est. 13 scurt-metraje cu durata între un minut şi 15 minute vor încânta, distra sau pune pe gânduri publicul sosit pe vârful muntelui.

Duminica aparţine filmelor islandeze. Dintre cele 6 scurt-metraje, 5 sunt proiectate în premieră în România, programul fiind alcătuit printr-o colaborare inedita cu Icelandic Film Center.

În cele trei programe principale sunt 28 de filme, alte câteva titluri fiind păstrate ca surprize.

Evenimentul care începe astăzi, nu este, însă, doar o sărbătoare a filmului. Cu ajutorul a numeroşi parteneri, programul s-a îmbogăţit cu teatru, concerte şi spectacole multimedia.

Muzică

Dintre concerte, douâ vor fi susţinute de trupe "indie" foarte în vogă în rândul tinerilor: The Amsterdams vor cânta unplugged vineri seară, la Turnul lui Ştefan, iar Sophisticated Lemons vor concerta sâmbătă, la ora 18:00, pe vârful muntelui Cozla. Tot sâmbătă, organizatorii vă invită în "Zona Liberă", un inedit spectacol audio-vizual creat de unul dintre pionierii muzicii electronice româneşti, Cristian Stanciu aka Matze.
Al treilea concert va fi cu totul special: în acelaşi loc magic, duminică, la apus, elevi ai Liceului de Artă Victor Brauner din Piatra Neamţ vor susţine un recital de muzică clasică.

Teatru

Şi, cum proiecţiile de film nu pot începe decât după înserat, iar muzica va acompania apusurile de soare, după-amiezele de sâmbăta şi duminică mai aduc o surpriză: trei piese de teatru. Sâmbăta, de la ora 17:00, pe vârful muntelui Cozla, trupa Infinit din Târgu Jiu va pune în scenă piesa Lecţia, de Eugen Ionescu. Duminică, de la ora 16:00, trupa Hooleelogans din Timişoara va juca Nu vrem să fim fericiţi după Teodor Mazilu, iar de la ora 17:00, este programată piesa Norway Today, de Igor Bauresima, în interpretarea tinerilor actori de la trupa Orpheus din Bucureşti.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 15:00 pana la terminarea proiecţiilor, plimbarea cu telegondola până pe vârful munetlui Cozla este gratuită.

În timpul celor trei zile de festival, pe nemţeni îi mai aşteaptă şi alte surprize: mini-concerte la colţ de stradă, filme surpriză şi tot felul de concursuri. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele de sâmbătă şi duminică vor avea loc în sala "Calistrat Hogaş" de la Consiliul Judeţean Neamţ.

Ediţia "1.5" a festivalului Filmul de Piatra este organizată de Filmlab cu sprijinul CNC, al Primăriei Piatra Neamţ, al SC Perla Invest SA şi al unor numeroşi parteneri.

http://www.filmuldepiatra.ro

Vezi aici promoul Festivalului.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus