A urmat o documentare mai amplă despre fenomenul migraţiei basarabenilor în Occident, după care a scris piesa În container. De altfel, în Republica Moldova teatrul documentar e un gen mai des abordat şi n-ar strica şi dramaturgilor noştri să-l încerce, mai ales în contextul socio-politic de astăzi în care guvernanţii parcă se joacă de-a baba-oarba în timp ce oamenii trăiesc de pe o zi pe alta. Chiar el şi-a regizat această piesă la Teatrul Alexei Mateevici din Chişinau în colaborare cu Teatrul Fără Nume şi Editura Cartier. Tot el a făcut scenografia şi selecţia muzicală.
La Odeon, piesa a fost prezentată ca spectacol-lectură în cadrul programuli Dramaturgi de azi la Odeon în parteneriat cu Fundaţia Camil Petrescuşi montată pe scenă de tânărul regizor Cristian Banu. Nu am văzut spectacolul de la Odeon, dar la Iaşi chiar am avut de-a face cu un spectacol. Un spectacol pornit de la un actor care şi-a descoperit înclinaţia şi poate chiar vocaţia pentru regie, de ce nu?
Nu l-am întrebat pe Radu Ghilaş cum a ajuns sau de ce a ajuns să facă şi regie. E prematură o asemenea întrebare, În container fiind primul lui spectacol serios. Nu destul de serios, dacă iau în calcul şi bugetul alocat. Pentru că oricât de creativ ai fi, când totuşi ai nevoie de un decor ceva mai costisitor, lipsurile se văd. Şi în acest spectacol tocmai containerul a trebuit să fie improvizat din pânză. Însă chiar şi aşa, spectacolul este viu şi şi-a atins scopul.
Povestea este crudă şi adevărată. Chiar eu cunosc o familie de români care a traversat oceanul într-un container, având cu ei copilul de şapte ani. Într-un final a ajuns în Canada, mai mult morţi decât vii. Spectacolul nu este acaparat de regizor, actorii au toată libertatea şi asta se vede în atitudinea lor, în modul în care dau identitate personajelor şi îşi trăiesc rolul: absolut ca în viaţă.
Foarte ingenioasă ideea celor două planuri: maternitatea şi haznaua vieţii din fostele ţări ale lagărului comunist. Interstiţiul naşterii cu sacralitatea ei, cu toate visele năruite ale unei mame care-şi aduce copilul pe lume pentru a trăi şi nu pentru a muri ca un câine, deschide supapele unor emoţii copleşitoare. Furtunul prin care respiră Igor în container se întinde ca un cordon ombilical până la masa de naştere. Şi pentru că tocmai mama lui este părtaşă morţii lui, ea care i-a dat banii, fără să ştie adevărul despre cum va călători Igor în Irlanda pentru o viaţă mai bună.
Cei trei emigranţi se întâlnesc într-un hotel mizer din Italia. Fiecare îşi aşteaptă momentul pregătit de intermediari dubioşi pe care-i plătesc să-i ducă în Irlanda, în paradisul muncii plătite. În Basarabia ori sunt prost plătiţi, ori nu găsesc de lucru. Şi preţul plătit nu este numai banul. "În Irlanda nu există locuri de muncă pentru moldoveni", de aceea ei sunt nevoiţi să-şi falsifice identitatea, să fie lituanieni, să-şi calce în picioare tot ce-au iubit şi-au respectat în ţara lor.
Decăderea lor este atât de vertiginoasă încât ei nici măcar nu realizează asta şi ajung să facă un act de bravadă din încercările eşuate prin care au trecut, dar au rezistat. Ei sunt într-o competiţie a luptei pentru subzistenţă din care scapă cine-i "mai parşiv". E drept că îi ajută şi "educaţia",dar şi temperamentul balcanic. Aşa ajung să se fure şi să se "toarne" unii pe alţii sau să nu se ajute decât pe bani.
Spectacolul nu este deloc complicat, iar simbolurile sunt la vedere şi au efectul unor pauze de gândire. În planul de sus, pe o scenă îngustă, este cealaltă realitate: viaţa adevărată sau visul vieţii. Masa de naştere se află în mijloc iar de o parte şi de alta, instrumentiştii de la trupa Legend cântă muzică rock live. Muzica lor face trecerea între scene. Spre final şi instrumentiştii se "îmbarcă" în container. În planul de jos al scenei are loc măcelul conştiinţelor, unde cad victimă şi cei mai inocenţi. Luminile sunt palide şi decupează doar spaţiul de joc, ceea ce dă un plus de tensiune spectacolului şi o atmosferă sumbră.
Radu Ghilaş a dozat bine energiile acestui spectacol. Interacţiunea celor trei transfugi este vulcanică, agresivă, ca şi muzica, dealtfel şi asta poate obosi spectatorul. Numai că sunt câteva elemente care echilibrează spectacolul: umorul, momentele sensibile (ezitarea lui Sergiu când i-a furat banii lui Igor, povestirile lui Igor despre mama lui şi despre Ion, imaginea containerului-capcană din final, în care se zbate Igor să supravieţuiască).
Foarte eficace şi mişcarea scenică; manevrarea ingenioasă a patru saltele şi două cuburi accelerează ritmul într-un mod firesc. Toma Moraru este ca un titirez în scenă, nu stă deloc, dar asta este şi amprenta psihică a personajului Viorel: năstruşnic, credul, sincer, vesel, plin de viaţă, dar şi ţâfnos când Sergiu prea abuzează de bunătatea lui, un şmecheraş până la urmă cu destul sânge rece, în stare să facă orice pentru a-i fi lui mai bine. Sergiu Morariu joacă un personaj (Sergiu) mai versat, mai cinic, mai echilibrat, mai sigur pe sine, dar care se dovedeşte a fi o cârpă în faţa fricii. Ion, jucat de Alexandru Arnăutu este un mic bandit, dar care-şi face bine "meseria" atunci când îşi pregăteşte clienţii pentru mareacălătorie din container. Alin Popovici, în rolul lui Igor, este inocenţa întruchipată iar plasticitatea lui corporală, sugerând zbaterea pentru supravieţuire, face din scena finală una dintre cele mai frumoase scene.
La Andreea Stafie, în dialogul cu fiul ei, blândeţea şi îngrijorarea unei mame sunt puţin cântate, ca şi tonalitate a vocii, ceea ce face ca scena asta să fie din alt spectacol, în rest nu face discrepanţă. Andrei Onofrei este foarte bine ales ca apariţie scenică în rolul lui Donatas: ochii lui negri şi pătimaşi trădează pericolul înainte de a mai spune vreo replică. În plus, este foarte ferm în gesturi şi tăios în replici. Chiar dacă actorii sunt doar studenţi în ultimul an, unii dintre ei avându-l ca profesor pe Radu Ghilaş, ei fac cinste şcolii de teatru de la Iaşi care tinde să fie una dintre cele mai bune universităţi.
Spectacolul de la Iaşi este un spectacol necesar şi dur, despre un sistem dur care continuă să distrugă idealurile tinerilor şi să mutileze valorile umane.
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
În container, de Constantin Cheianu. Regia: Radu Ghilaş. Scenografia: Delia Andrieş. Mişcarea scenică: Oana Sandu. Lighting design: Petruş Rogojinschi. Muzică live: formaţia "Legend". Distributia: Alin Popovici (Igor), Sergiu Moraru (Sergiu), Toma Moraru (Viorel), Andrei Onofrei (Donatas), Andreea Stafie (mama), Alexandru Arnăutu (Ion).
Data premierei: 29 octombrie 2009. Data reprezentaţiei: 6 iunie 2010.