Draga Anca,
De mult voiam să-ţi scriu...
Nu numai traducătoarei, (ce lux pentru mine!) ci mai ales omului de litere, hyper-sensibilei intelectuale şi minunatei fiinţe umane (oh, Doamne! cât de «à fleur de peau»). Şi, sper, şi prietenei...
Da, chiar după lansarea cărţii mele în traducerea ta. De atunci tot voiam să-mi "descarc conştiinţa". Şi pentru că nu am făcut-o la timp îţi scriu aceste câteva rânduri sub formă de scrisoare deschisă.
Ca să-ţi mulţumesc public (de data asta!) pentru traducerea ta inspirată şi cărturărească pe care n-aş fi putut-o doborî singur. Voisem (şi ar fi fost mai mult decât normal) să o fac la Cărtureşti în momentul lansării. Dar eram atât de zăpăcit de emoţie încât m-a gâtuit egoismul şi... am uitat. Doar nu lansez cărţi în fiecare zi! E adevărat că imediat ce a plecat lumea şi dându-mi seama că nici măcar nu te salutasem, am întrebat «Anca, unde-i Anca? A fost?» «Da, a fost. Ascunsă în spatele unei coloane»...
Hai deci să dau vina pe tine dacă nici măcar nu ţi-am făcut un semn...
Al doilea moment ratat a fost la emisiunea Garantat 100% care a urmat. Hai să dau şi aici vina pe alţii. Pe geniul Silviei Ciurescu-Ghiaţă, din culise, şi pe cel al lui Cătălin Ştefănescu, pe viu, care atâtea îmi preparaseră şi atât de bine, încât emisiunea a trecut ca un fulger. Şi iarăşi n-am mai apucat cu toate că de data asta mi-o pusesem foarte serios în gând (aveam chiar şi o hârtiuţă în buzunar). Dar cum a trebuit să şi vorbesc, să şi dansez... În plus eram invitat alături de Răzvan Penescu pe care-l ascultam, ca şi pe Cătălin, cu gura căscată. Uitând chiar şi de mine. Tu, cunoscându-i, sper că înţelegi prin ce am trecut!
Da, e comod de dat mereu vina pe alţii...
Cred că Cocteau spunea ceva de genul: «Je ne crois pas à l'amour, mais aux preuves d'amour" (Nu cred în dragoste ci în dovezile de dragoste)... Crede-mă că dacă în aceste două ocazii nu fusesem în stare să-ţi dau dovezi de dragoste, profit de această a treia oportunitate ca să-ţi spun public cât te iubesc şi cât îţi mulţumesc.
Gigi Căciuleanu.