Acum o săptămînă, binişor înaintea deschiderii de stagiune, Asociaţia 4Culture, urmaşa ArtLink în materie de Festival eXplore Dance şi reţea Jardin d'Europe, a organizat prezentarea a trei "creaţii coregrafice", lucrate în rezidenţele anterior menţionatei Jardin... Prima se numea EIO, în cea de-a doua, Posthuman, Florin Flueraş şi Iuliana Stoianescu se autoexpuneau drept produsul însuşi al finanţării primite, iar ultima, Inerţia pentru toţi, era semnată conceptual de Eduard Gabia şi interpretată de Rectifier Crew.
Rectifier Crew înseamnă Maria Baroncea, Vlad Basalici, Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Jean-Lorin Sterian.
Astfel se introduc pe ei înşişi membrii grupului. Uşor autoflatant, de vreme ce chestiunea spectacularului nu e chiar atît de înşelătoare, însă cu referinţă directă la setul de aşteptări pe care publicul se presupune că-l are în faţa unei creaţii de dans. Procesul de căutare interioară şi artistică al iniţiatorilor Rectifier Crew a cunoscut felurite faze şi forme de agregare, la fel şi numele şi componenţa grupurilor (de pildă, Cooperativa Performativă); dintre membrii de acum, trei sînt coregrafi/dansatori, Jean-Lorin Sterian e jurnalist, scriitor&stuff, iar Vlad Basalici - video artist.
Titlul actualei (pomenitei) lor producţii, care a avut premiera într-un tulburat sfîrşit de stagiune, acum aproape trei luni, trimite, cel mai probabil, la singurele două constante ale iniţiativei: dorinţa de a căuta de fiecare dată altceva, în nesfîrşita tentativă de a fugi de accepţiile clasice ale dansului şi de a da consistenţă conceptualului, şi încercarea de a scoate din inerţie publicul, atrăgîndu-l spre participare performativă.
Aşa se face că Inerţia pentru toţi - ediţia din cadrul prezentărilor Jardin d'Europe - a fost diferită de cea din luna iunie 2010, în care dominanta era atragerea publicului în caruselul obiectelor performative propuse de grup, şi s-a jucat de-a baba oarba: optînd să se mişte, în clasicul spaţiu delimitat al covorului de dans, cu ochii închişi/ legaţi la ochi/ cu ochelari negri, orbi, manevrînd pe nevăzute cretă şi taste de calculator, dansatorii atentează direct la dominanta definitorie, din inerţie, pentru artele performative - percepţia vizuală.
De regulă, întreprinderile artistice care chestionează formele de agregare şi receptare ale actului de spectacol se ocupă de public - în general, el e legat la ochi, ghidat să bîjbîiască şi să vadă cu alte simţuri. (Există în spectacol două momente -, "copertele" - în care cele două perspective comunică: intrarea publicului se face pe un întuneric profund, în care trupurile dansatorilor, întinşi pe jos, apar ca neaşteptate obstacole, şi sfîrşitul spectacolului, cînd interpreţii părăsesc sala tot cu ochelarii blocîndu-le vederea, şi sînt parţial conduşi de spectatori.) Invers, a vedea, ca spectator, fără să fii văzut, condiţie absolută a scenei italiene (publicul e protejat de perdeaua de lumină), e o tentaţie irezistibilă de voyeurism atunci cînd însăşi privirea e exclusă din jocul performance-ului. A nu te vedea pe tine, partenerii de scenă şi spaţiul însuşi e o provocare la limită pentru un artist, în legătură directă cu sensibilitatea proprioceptivă. O formă de alienare şi de redescoperire forţată a propriei corporalităţi, la care se dedau voluntar cinci oameni-artişti şi care face mai mult decît orice orbecăială pe tărîmul reinventării corpului coregrafic şi a non-mişcării ca dans.
La urma urmei, inerţia poate fi învinsă pe tărîmul inteligenţei artistice.
Inerţia pentru toţi. După un concept de Eduard Gabia. Cu/de: Rectifier Crew (Maria Baroncea, Vlad Basalici, Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Jean-Lorin Sterian). Co-producţie: CNDB, Jardin d'Europe şi Asociaţia 4Culture. Cu sprijinul Programul Cultura al Uniunii Europene, Fel de fel şi lorgean theatre.