Filme la minut: ultrascurtmetrajul în festival - Filminute 2010

Festivalul Internaţional al Filmului de Un Minut, Filminute, a ajuns anul acesta la ediţia a cincea. Un festival agreat de cineaştii români, dovadă fiind prezenţa lor atât în selecţia anilor anteriori, cât şi a ediţiei curente. Motto-ul organizatorilor e senin şi clar ca o noapte cu lună plină, de septembrie: "Cele mai bune filme vor reverbera dincolo de minut şi ne aşteptăm să emoţioneze audienţa în mod similar unui mare film. Provocarea e să faci asta în 60 de secunde - nici mai mult, nici mai puţin". Serioasă provocare! Juriul, care anul acesta îl are în componenţă şi pe regizorul-revelaţie Neil Blomkamp, autorul lui District 9, va alege un câştigător şi va acorda cinci menţiuni.

Având în vedere o plauzibilă încadrare a acestui gen de film în categoria filmelor-şcoală (pre-scurtmetraj, pre-pre-lungmetraj) sau măcar în rândul încercărilor pre-comerciale, se poate tenta o ierarhizare de tip old-but-so-gold, cu vechile calificative şcolare: premii de podium şi menţiuni cu coroniţă. Mai ales că din cele 25 de filme selectate în competiţie, mai puţin de jumătate par să înţeleagă cerinţa organizatorilor. Deci, ca la şcoală: li se explică tuturor şi pricep doar cei din băncile de la geam.

Aşadar, prima menţiune, cu două cărţi de regie legate cu sfoară, se acordă lui Dorin Pene, România, pentru A New Prayer, un filmuleţ comic, pornit de la un banc cu largă circulaţie internautică: "Cum i-a rămas dator Dumnezeu lui Iţic". Cu cina. Din păcate filmarea lasă mult de tânjit după o tehnică mai bună. Dar măcar am râs când mi-a amintit de Jim Carey cu al său Bruce Almighty.

Menţiunea a doua şi coroniţa de zmeură (din plastic) o primesc Echoes, al lui John Riley, Marea Britanie - România, şi Dark Valley, Oskar Arnarson, Islanda. Primul, pentru modul clasic în care ia un subiect valid şi-l sfârşeşte în coadă de peşte, care lasă totuşi un ecou. Al doilea merită chiar o zmeurată adevărată pentru mânuţa de creatură ucigaşă pe care ne-o trânteşte pe faţa ecranului în cadrul final (horror!). Altfel, ambele au ritm bun şi promit regizorilor trecerea într-un an mai relaxat.

Menţiunea a treia, cu steluţa comercială clasa întâi, revine lui Listen To Your Lady, Mark Nava, Serbia - SUA. Pentru modul (re)creativ în care copiază tot ce era de copiat în materie de vânzare cu umor a înălbitorului "Albeşte tot, chiar şi-n celula mea de-un cot". Tot aici înghesuim şi Gumboots, cizmele din gumă, albe ca spuma detergentului, ale lui Bauke Brower, Africa de Sud. Mesaj clar, de învingător prin ardoare şi gaşcă mai tare. Cu scor la pauză, inspiraţie - creaţie: fifteen - love. Se va juca până la epuizarea subiectului.

Menţiunea specială cu ghiozdan din piele, tip diplomat, merge la Flesh, al lui Maarten Roths, Olanda, pentru dublul cifru al ideii: răsturnarea de situaţie şi întoarcerea camerei imaginare către spectatorul (veşnic) voyeurist. A privi versus a fi privit. A trage cu ochiul versus a fi ochit şi denunţat.

Premiul trei, se duce la Doamna A, care a ales să nu cadă la 5:27 pm. Adică: Madame A, al lui Daniel Maraky, Cehia, Choose Not To Fall, al lui Matthew Marsh, Marea Britanie, şi 5:27 pm, al lui Jeremiah Crowell, SUA. Toate trei sunt grave, curate şi intense. Mesajul e direct, dar şi sugerat, implicit, dar şi explicit. Filmări de calitate, cu lecţiile făcute, imagine clară, de peliculă. Dacă n-ar fi existat şi celelalte trepte ale podiumului, puteau constitui un trio interschimbabil de medaliaţi cu aur.

Premiul doi, cu mândria naţională de rigoare, e luat de Ana Ilieşiu şi Matei Branea, România, pentru Good Bye Mr. Nice Guy. O combinaţie de desen animat şi film, cu mesaj comic-realist, cu suspans, surpriză şi happy-end nefericit, care-ţi lasă o bună senzaţie de râs în colţul gurii. Combinaţia nu e nouă, dar reţeta e bună.

Marele premiu cu o sumă de laude revine lui Served Cold, al ungurului Gabor Hörher. E o ilustraţie la cald, chiar dacă e servită cu morală rece, a dictonului ad-hoc: "aşteptarea, prăjitura înţeleptului", combinat cu zicerea divină (trunchiată) - "lăsaţi copiii". Felul în care copilul îşi vede părinţii, modul în care adultul înţelege să pună barierele şi percepţia pedepselor cu transformarea lor într-un mecanism complex de apărare şi înţelegere profundă, sunt adunate în privirea şi gestul puştiului lui Hörher.

Cam aşa arată premianţii clasei 2010. Ceea ce va decide juriul real, vom afla peste câteva zile. Până atunci, în 25 de minute, puteţi parcurge un festival.

Cele mai bune filme pot fi văzute aici.