Preţ de copilărie rece - Slovenka / Micuţa slovenă

Confruntat cu posibilitatea păcatului, sufletul se uită în jur ca un copil ce se simte vinovat pentru că a spart o vază. Mi s-a întîmplat şi mie cînd, din foame de libertate, mi-am cumpărat primul pachet de ţigări, în primul an de facultate. Mi se părea că stă scrijelită pe fruntea mea nelegiuirea pe care o înfăptuisem. Aceeaşi privire vinovată o are Alexandra înainte de a-şi vinde trupul şi, cu el, viaţa normală după care are să tînjească pînă la finalul filmului.

Vîrsta de 23 de ani nu vine întotdeauna cu dorinţa de a-ţi cumpăra independenţa printr-un loc al tău. Dar Micuţa slovenă nu doreşte să amîne părăsirea copilăriei, ci vrea să uite, rapid, că mama ei i-a oferit o viaţă întîmplătoare şi o răceală de criptă. Vrea să deschidă ochii într-o casă pe care căldura soarelui să o inunde prin fereastra franceză ce vizitează zilnic bulevardul central al Liublianei. Zece clienţi pe lună o pot exonera de agonia trecutului ei. Chiar dacă, la uşa acestui măcel al propriei cărni stau, pe rînd, un suflet trist, o viaţă de fugar, blîndeţea şi inocenţa de apărat a tatălui ei şi doi peşti flămînzi după un profit sigur şi puţin angajant.

Filmul este neîndoielnic o dramă a micuţei fiinţe ce smulge, tîrziu, de la viaţă, principiul guvernant al copilăriei: plăcerea. Plăcerea de a avea un spaţiu care să o conţină, de a fi pe picioarele ei, de a nu datora nimic nimănui, de a nu răspunde prezent atunci cînd îşi doreşte absenţa. Totul în jurul ei pare favorizant acestei plăceri aproape imposibil de imaginat ca fiind sănătoase... ca fiind uşor de trecut cu vederea, ca fiind obligatoriu însoţită de semne de întrebare din partea celor apropiaţi. Şi atunci începe, reglator, viaţa să îşi desfăşoare surprizele, pe care, naivitatea Alexandrei nu poate, în ciuda aparentei durităţi, să le gestioneze. Aceasta ar putea face un adult circumscris principiului realităţii. Deocamdată, Sascha se chinuie să treacă examenele la şcoală.

Apar derulate pe ecran afecte primare ca un scurt metraj dat pe repede-înainte, guvernat de teamă, dar care acomodează şi furie, ruşine şi mînie.

Alexandra se înscrie, la fel de brusc, pe drumul de întoarcere către spaţiul fără probleme al copilăriei (foarte frumos simbolizat de întoarcerea ei acasă şi de încercarea de a o implica într-un mod corectiv, poate pentru ultima dată, pe mama sa), către viaţa normală de care i-e dor oricărui dependent de droguri, respectiv către salvarea personală.

Viaţa e un şir întreg de dezamăgiri. Tatăl ei, pe lîngă şi pentru ea, le învinge şi, completează cu a învinge fascinaţia morţii şi pericolul obişnuinţei cotidiene, fără sens.

Alexandra priveşte lampa care-i luminează totul în jur.

Tatăl ei cîntă. Alexandra învaţă să cînte.