"Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!"
Culture jamming sau mai neaoşul bruiaj cultural s-a născut din nevoia de a întrerupe liniaritatea curentului principal al instituţiilor culturale sau propagatoare de culturi, incluzând-o pe cea a consumerismului, veşnic propovăduit şi întreţinut de sfinţii apostoli ai publicitarului, sau a businessului alunecat cu aparentă candoare în corporatocraţie. Metodele folosite sunt la fel de variate şi de ingenioase ca şi cele ale inamicului vizat.
Una dintre grupările activiste care şi-au propus să submineze liniştea marilor organizaţii, fie ele antreprenoriale sau guvernamentale, este The Yes Men. Ce sunt aceşti Yes Men, ne explică chiar site-ul lor oficial - oameni care sunt de acord cu tot ce spune şeful, chiar dacă e un lucru absurd, crud, dement sau pur şi simplu prostesc. Sigur, nu e deloc vorba despre atari semeni în cazul celor doi membri componenţi. Jacque Servin, cunoscut sub pseudonimul Andy Bichlbaum, a reuşit prima performanţă de bruiaj pe vremea când era angajatul firmei producătoare de jocuri video, Maxis. Înainte de a fi lansată pe piaţă o nouă versiune a ultimei ei creaţii, Servin izbuteşte să strecoare un cod care va produce apariţia, în anumite momente ale jocului, a unor grupuri de bărbaţi în slip, care se sărută. Modificarea nu e observată decât după lansarea oficială şi duce la concedierea lui în toiul scandalului mediatic, dar Servin are o idee: să înfiinţeze o organizaţie al cărei scop să fie focalizarea atenţiei asupra problemelor acute şi ignorate ale societăţii. Prima acţiune va fi "eliberarea" păpuşii Barbie, concepută împreună cu celălalt membru al lui The Yes Men, Igor Vamos, alias Mike Bonanno: cumpără 300 de păpuşi Barbie şi G.I. Joe, schimbă cutiile vocale între ele şi apoi le returnează magazinului. Rezultatul? Soldaţii şoptesc acum şcolăreşte: "Hai la cumpărături!", iar Barbie tună cu glas de instrucţie: "Răzbunarea e a mea!".
Dacă Barbie a primit doar un bobârnac milităros peste fustiţă, nu la fel se poate spune despre următoarele ţinte ale celor doi Yes Men: colosul corporatist Dow Chemical, Organizaţia Mondială a Comerţului, Departamentul (American) de Stat al Dezvoltării Urbane, corporaţia petrolieră ExxonMobil, Camera de Comerţ a Statelor Unite, ministrul canadian al mediului. O parte din aceste proiecte, toate reuşite şi filmate, au fost adunate în documentarul The Yes Men Fix The World. New York Times, el însuşi ţinta uneia dintre genialele glume, nota pe marginea vizionării filmului: "Distracţie maximă! E nevoie de ceva curaj, ca să nu mai spunem de inteligenţă diabolică... ca să-ţi reuşească asemenea glume elaborate", iar Nesweek îl vede "strălucind de pură ironie şi originalitate".
De cealaltă parte, reprezentatul Departamentul Dezvoltării Urbane declara sec: "E [un film] bolnav şi înşelător - nu vreau nici măcar să mă refer la el ca la o glumă". Ca să revin la referinţa din titlu - poezia lui Vlahuţă - e ca şi cum am privi un meci între echipa voioasă: "Ţi-i aşa de sprinten gândul,/ Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!" şi gruparea cu semne certe de indigestie: "Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală [...] de-un dezgust molipsitor".
Cât priveşte rezultatul partidei, dat de amploarea şi impactul proiectelor celor doi, o să vă dezvălui un singur caz, cel al comemorării victimelor exploziei din Bhopal, India. Se petrecea în 2004, când se împlineau douăzeci de ani de la cea mai mare catastrofă industrială, care a luat cu ea aproximativ 15.000 de vieţi şi a lăsat în urmă peste 100.000 de suferinzi, ca urmare a scurgerilor de metil-izocianat. Construindu-şi un fals site aparţinând lui Dow Chemicals, cei doi Yes Men au sfârşit prin a fi invitaţi de către televiziunea BBC World să vorbească în direct despre dezastru. Servin, sub numele Jude Finisterra, purtător de cuvânt al companiei Dow, a declarat în faţa a milioane de privitori: "Azi e o zi mare pentru noi, toţi cei de la Dow [...] Azi, sunt foarte, foarte fericit să anunţ că Dow îşi asumă întreaga responsabilitate pentru catastrofa din Bhopal. Avem un plan de 12 miliarde de dolari pentru ca, în sfârşit, să despăgubim complet victimele, inclusiv cele 120.000 de persoane care e posibil să necesite îngrijiri medicale pe tot parcursul vieţii." La o asemenea declaraţie vă puteţi imagina perplexitatea interlocutorului. După două ore de răspândire a ştirii după metoda creşterii exponenţiale, Dow Chemicals a dat un comunicat de presă în care (evident) a negat totul. Ceea ce a dus la o şi mai mare difuzare a întregii istorii. Rezultatul imediat: corporaţia a pierdut la bursă 2 miliarde de dolari!
Falsificatori ai realităţii sau avocaţi ai poporului? Denigratori sau Robin Hoozi ai adevărului? Până una-alta sunt participanţi activi la viaţa publică, prezenţi în şi, implicit, scriitori de istorie. De un curaj nebun şi de-o inventivitate rară, în slujba societăţii tăcute şi insuficient coagulate. Dar suferinde.
Doi oameni care şi-au scos interesul propriu din buzunar şi au îndesat în loc civismul radical, practicat cu umor şi stăruinţă. Iar The Yes Men Fix The World e oglinda lor, dar şi a societăţii globalizate, a diverselor şi tot mai fatalelor cúlturi, dar şi a rezistenţei la conformare şi uniformizare. E un film la care râzi cu lacrimi amestecate.
Servin şi Vamos sunt practicanţii lui raise awareness, de cele mai multe ori interpretat prin banalul "a atrage atenţia". Dar e mai mult decât atât: ei cresc vigilenţa societăţii, trezesc conştiinţa, agită spiritele şi clădesc conştientul social. "Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,/ Să ne cânte rostul lumii..." ? Iată-i!
Link download film:
http://www.archive.org/details/The.Yes.Men.Fix.The.World.P2P.Edition.2010.Xvid
Link ediţia specială a NY Times:
http://nytimes-se.com/
Site oficial al filmului:
http://theyesmenfixtheworld.com/