O reprezentaţie personală - Portrait of Jason

Cel de-al treilea şi penultimul lungmetraj al regizoarei americane de avangardă Shirley Clarke, Portrait of Jason, este constituit din reprezentaţia unui performer adresată direct camerei de filmat. Jason Holiday (nume ales de el în schimbul celui real, Aaron Payne, pentru a i se potrivi personalităţii şi pentru a marca o etapă nouă în viaţa sa, ce urma unei perioade de depresie), este un homosexual de culoare şi dependent de droguri care, refuzând rigorile unui loc de muncă stabil, îşi câştigă existenţa ca servitor sau prostituându-se.

Fire activă şi extravagantă, Jason a acumulat un număr mare de experienţe şi îşi doreşte să aibă propriul spectacol în care să le afişeze alături de reinterpretări ale unor scene din filme hollywoodiene clasice cu Mae West sau Vivien Leigh. Aceasta este chiar oportunitatea pe care Shirley Clarke i-o oferă, filmându-l fără oprire o noapte întreagă în camera lui închiriată la Chelsea Hotel. Autoarea aproape că nu intervine în monologul lui Jason, lăsându-i acestuia direcţia filmului şi operând abia la montaj o selecţie a momentelor incluse în cele aproximativ două ore de film, din totalul materialului filmat.

Evoluţia discursului lui Jason, păstrată şi de film, unde secvenţele sunt aranjate în ordine cronologică, este spectaculoasă. La început, Jason apare şarmant şi controlat. Povesteşte, spre exemplu, cum a spart o vază chinezească valoroasă ştergând neatent praful, în timp ce privea pe fereastră, în casa unei cântăreţe de jazz şi prietenă a lui. Aceasta, nervoasă, îi cere să părăsească casa, dar văzând lacrimile pe obrajii bărbatului care-şi strângea lucrurile, se înduioşează şi îl invită să rămână; ba compune chiar şi un cântec care aminteşte episodul. Detaşarea cu care Jason îşi expune istorisirile - probe ale iresponsabilităţii sale uneori, sau conjuncturi absurde alteori - pare a se integra unei filozofii proprii, în care dezordinea şi isteria constituie la joie de vivre.

Însă cu cât se avansează în noapte şi după ce Jason fumează un joint şi dă gata mai multe pahare de tărie, bărbatul devine sentimental şi mohorât. Nici sub efectul narcoticelor, Jason nu încetează a-şi înscena procesele sufleteşti: pare că el se evaluează şi se admiră din exterior, ca spectator al propriilor accese de furie şi momente de lamentare, incapabil de o trăire sinceră. Portrait of Jason este, până la urmă, confesiunea unui performer.

Lipsa de onestitate a personajului se compensează în filmul lui Shirley Clarke prin denunţarea procesului filmic. Pe tot parcursul filmului se fac auzite din spatele aparatului de filmat replicile echipei tehnice. În momentele în care rola de peliculă este schimbată, sunetul continuă să fie înregistrat şi astfel apar în film scene în care ecranul este negru şi se aude doar vocea lui Jason. Pe de-o parte, acaestă alegere de a nu ascunde mecanismele tehnice ale filmării vine din dorinţa autoarei de a nu întrerupe monologul lui Jason, de a-i accorda lui toată atenţia, iar pe de altă parte, are scopul de a tempera excesul personajului, de a atrage atenţia privitorului asupra caracterului spectacular al scenelor prezentate şi a restabili astfel o normalitate în învălmăşeala de stări intense şi confuze trasate de  personaj.

Ca natură a subiectului şi ca procedee folosite, filmul lui Shirley Clarke din 1967 se aseamănă cu experimentele cinematografice ale lui Andy Warhol, realizate până la acea vreme. Portrait of Jason poate fi privit ca o intersecţie între Chelsea Girls, realizat de artistul plastic în 1966, unde personajele prezentate se constituiau tot dintr-o gaşcă de ciudaţi şi drogaţi, ce aveau legături cu lumea artistică şi mondenă şi pe care Warhol îi lăsa să se desfăşoare în baza unui scenariu minimal şi Screen-Test-ele sale, în care personalităţile erau lăsate fără direcţie în faţa aparatului de filmat, având posibilitatea de a-şi clădi propria reprezentaţie. Şi în Portrait of Jason, Shirley Clarke îi lasă lui Jason libertatea de a-şi forma singur imaginea care să-l reprezinte, însă insistenţa cu care îl filmează ore în şir produce fisuri ale acestei imagini, ce lasă să se întrevadă substanţa personajului, într-un spectacol al aşteptărilor şi pretenţiilor individuale confruntate cu realitatea.

Portrait of Jason rulează miercuri 20 octombrie 2010, de la ora 19.30 la Cinemateca Union, în cadrul Cineclubului Film Menu.