Hotnews.ro / noiembrie 2010
Autorul lungmetrajului Cea mai fericită fată din lume e în postproducţie cu Film pentru prieteni,  o peliculă de 60 de minute, făcută din bani proprii, care va aduce în cinematografia locală parfumul trash al unei poveşti care pe unii îi poate trimite cu gândul la Tarantino. Un bărbat de 45 de ani (Gabriel Spahiu) vrea să se sinucidă, nu înainte de a lăsa un testament video în care să le bată obrazul prietenilor care l-au uitat.
 
Jumătate din film reprezintă monologul personajului principal, un bărbat îmbrăcat pentru sinucidere ca pentru o ocazie specială şi care începe testamentul video cu lista de prieteni cărora fosta sa soţie le poate arăta caseta.  Monologul e un tur de forţă pentru Gabriel Spahiu, care e obligat să joace 30 de minute dintr-un singur foc şi pe o bandă totuşi îngustă, pentru că personajul nu trece de la o extremă la alta, ci schimbă reproş pe iubire / ură de sine (şi invers), plângându-şi neîncetat de milă.
 
Personajul lui se conturează treptat. Întrezărim nefericirea, depresia în care a intrat după divorţ, fiul care se plictiseşte când îl vizitează, sărăcia în care trăieşte şi mai ales singurătatea. Cel mai mult, însă, pe erou îl supără prietenii care l-au uitat şi-şi văd de vieţile lor relaxate financiar, pe când el a lăsat totul fostei familii, mutându-se într-o garsonieră. Pe cât de bine credem la un moment dat că-l cunoaştem pe erou, la fel de bine  ne putem înşela asupra limpezimii cu care îşi judecă situaţia. Ce e cert este că nu glumeşte, iar ce urmează e cu totul nou pentru un film românesc.
 
"Acest film a avut mai multe surse", a povestit Radu Jude pentru HotNews.ro. "Prima a fost o discuţie pe care am avut-o cu Andrei Butică în care vorbeam pe marginea cărţii lui Konrad Lorenz, Cele opt păcate ale omenirii civilizate, unde acesta scria despre un prieten psiholog sau psihiatru care trata sinucigaşi şi care spunea că, răniţi într-un fel sau altul, aceştia regăseau viaţa cu oarecare bucurie.
 
Pe urmă am avut altă discuţie cu un alt prieten, Hadrian Marcu, pe un scenariu al lui despre ratare. Eu m-am gândit şi i-am propus ideea cuiva care îşi ratează până şi sinuciderea. Pe el nu l-a tentat, dar mie ideea mi-a rămas în cap ca un subiect bun de făcut cu bani puţini".
 
A urmat apoi o documentare amplă pe internet, unde Radu Jude a găsit zeci de site-uri despre sinucidere, inclusiv scrisori de adio (ocazie cu care a descoperit că acestea sunt, de cele mai multe ori, pline de clişee.). "Eu nu ştiu exact ce simt oamenii când fac acest gest, dar bănuiesc un amestec de disperare, iubire de sine, ură de sine, dezechilibru chimic. Şi, fireşte, un enorm curaj", mai spune Radu Jude, care s-a consultat cu un medic legist şi cu un psiholog înainte de a scrie scenariul.
 


Timp de 60 de minute, filmul are doar două tăieturi, iar camera e permanent în aceeaşi poziţie. Radu Jude: "Dincolo de poveste, stilistica filmului e impusă de concept. Filmul acesta e, pe undeva, echivalentul unui roman epistolar. Acest fals punct de vedere al personajului e un artificiu care s-a practicat de la Cervantes în literatură (sau chiar mai devreme de el)  până la Blair Witch Project în cinema, ca să dau un exemplu notoriu", spune Radu Jude, adăugând că, în privinţa surselor de inspiraţie (deşi îi place Reservoir Dogs al lui Tarantino), nu poate numi niciuna, din motiv ce a scris după cum a dictat logica acţiunii.

 

Radu Jude este autorul scenariului şi regizorul filmului, dar l-a şi produs prin compania sa Fast Film (pe care a înfiinţat-o în 2003). Film pentru prieteni e finanţat de Radu Jude din propriul buzunar. Filmările au durat numai două zile (16-17 octombrie 2010) din motive financiare, iar din motive tehnice s-a tras câte o singură dublă.  Regizorul a repetat cu Gabriel Spahiu două săptămâni, iar timp de două zile a făcut cu toată lumea punerea în scenă, în locul respectiv.
 
Film pentru prieteni e făcut între prieteni. Radu Jude a fost ajutat la producţie de Andrei Butică şi Cătălin F. Cristuţiu, care semnează de asemenea imaginea, respectiv montajul filmului. În afara lui Gabriel Spahiu, pe generic mai figurează, în roluri de mică întindere, Şerban Pavlu, Lucia Maier, Marian Bratu, Silviu Geamănu, Aurelia Achim, Ovidiu-Dunel Stancu, Alexandru Spahiu (care e fratele lui Gabriel Spahiu) şi Paul Cioran.
 
Radu Jude spune că va trimite filmul la festivaluri internaţionale şi agenţi de vânzări, iar dacă nu va avea succes la niciunul, e dispus să-l pună pe net pentru a putea fi văzut gratis de toată lumea. El a trimis deja filmul la preselecţia Festivalului de la Berlin.
 
Câştigător în acest an al unui grant de producţie din partea Centrului Naţional al Cinematografiei pentru lungmetrajul Toată lumea din familia noastră (produs de HiFilm Production), Radu Jude ar trebui să intre cu acesta în filmări vara viitoare. Primul său lungmetraj, Cea mai fericită fată din lume, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în 2009, fiind recompensat cu Premiul C.I.C.A.E., a fost vândut până acum în Austria, Slovenia şi fosta Iugoslavie.
 
 
Regia: Radu Jude Cu: Gabriel Spahiu, Şerban Pavlu, Lucia Maier, Marian Bratu, Silviu Geamănu, Aurelia Achim, Ovidiu-Dunel Stancu, Alexandru Spahiu, Paul Cioran

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus