Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Zile şi nopţi de teatru european, Brăila, 2004

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un festival pe creasta valului - Brăila 2004


octombrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deloc timid, nicidecum şovăielnic - deşi şovăielile ar fi fost scuzabile la o primă ediţie - Festivalul Zile şi nopţi de teatru european la Brăila ţinteşte din capul locului să se măsoare cu marile festivaluri ale ţării. Şi se poate spune - fără nici o rezervă - că a reuşit atât din punctul de vedere al duratei (un maraton de zece zile cu câte trei workshop-uri dimineaţă şi trei-patru spectacole seara) cât şi, mult mai important, din punct de vedere al calităţii spectacolelor. Pentru că din această ultimă perspectivă, a producţiilor prezentate, festivalul de la Brăila a ţinut ştacheta sus. Avantajaţi şi de faptul că în ultimii ani, măcar unul din spectacolele fiecărei stagiuni a Teatrului Maria Filotti s-a numărat printre vârfurile propunerilor teatrale de pe tot întinsul ţării - şi mă refer la producţii ca Drept ca o linie, Woyzeck (regia Radu Apostol) şi Plaja (regia Radu Afrim) - organizatorilor nu le-a mai rămas decât să invite alte câteva producţii comparabile ca valoare şi garanţia de calitate a festivalului a fost gata! În lipsa unei teme care să unifice propunerile teatrale, organizatorii au selectat montări pe gustul marelui public demonstrând şi o incredibilă deschidere către tineri.

Sageata Marius Manole, actor: Festivalul e una din cele mai mari realizări pe care le are Brăila pe lângă Festivalul Darclee. Pentru actorii din teatrul brăilean e un câştig foarte mare, se pot raporta la tot ce se întâmplă în ţară şi în străinătate. Orice oraş ar trebui să aibă un festival. Cel de aici e foarte cald, are o atmosferă bună şi cred că e primul festival la care actorii s-au implicat în organizare. E curat, e sincer, nu există un juriu care să-şi dea cu părerea, oamenii sunt relaxaţi, se joacă doar pentru public, iar publicul brăilean e recunoscut ca fiind foarte bun. Din fericire nu are o temă şi atunci spectacolele pot fi cât de diferite.

Sageata Sorin Militaru, regizor: Festivalul nu are nici un fel de direcţie clară. E un festival făcut ca să poată vedea lumea spectacole vechi şi noi. Nu are nici măcar o direcţie temporală cum ar fi spectacolele din ultima stagiune. Dar e bine pentru brăileni că pot vedea şi un alt teatru, nu numai cei mai buni artişti de la Bucureşti pe care-i urmăresc pe ecran şi la televizor.

Sageata Radu Apostol, regizor: Nu cred că trebuie să cauţi o temă neapărat. Sunt o groază de festivaluri în ţară care au concepte: vezi Festivalul care-şi zice de dramaturgie contemporană şi întâlneşti acolo de la Mayerburg până la Arthur Miller. Aici e o şansă pentru foarte mulţi oameni să se întâlnească cu marii artişti ai noştri, cu spectacole foarte mari pe care altfel nu le-ar putea vedea.

Sageata Mihaela Trofimov, actriţă: În ceea ce mă priveşte mă bucur foarte tare că festivalul există pentru că aşa am avut posibilitatea să văd foarte multe piese pe care nu am fie bani să plec în Capitală sau în ţară să le văd, fie timp, pentru că jucăm mult aici. Repetăm zilnic şi muncim mult pentru că nu suntem mulţi actori în teatru. Muncim şi ne place. Festivalul e util şi pentru brăileni pentru că pot vedea alte spectacole, pot compara.

Selecţionerii nu au uitat că publicul se obişnuieşte mai uşor cu experimentele şi cu direcţiile noi din teatru dacă i se oferă şi spectacole mai lesne de digerat şi au făcut efortul apreciabil de a împăca toate gusturile fără rabat de la calitate. Excepţiile au fost în număr mic şi nu merită nici măcar semnalate, ca şi participarea destul de modestă a spectacolelor străine invitate. Că în festival se numără producţii pe texte şi viziuni regizorale mai aproape de cele clasice (cum ar fi Căsătoria de la Teatrul Bulandra) nu poate reprezenta decât o binevenită contrapondere la toate "nebuniile" tinerilor regizori care fac deja o şcoală nouă în teatru. Prezenţa unui spectacol ca acela al Teatrului ACT, Creatorul de teatru (regia Alexandru Dabija), potenţează experimentele binevenite ale mai tinerilor "creatori de teatru". Reprezentaţia a însemnat climaxul valoric al festivalului, în care mini-recitalurile susţinute de Valeria Seciu, Costică Drăgănescu, Afrodita Androne şi Vitalie Bantaş au secondat prestaţia grandioasă a lui Marcel Iureş, la care împreună public, artişti prezenţi în Festival şi "avizaţi" au aplaudat în delir. De altfel validarea tinerilor de valoare este şi linia pe care Marcel Iureş a susţinut-o cu coerenţă, într-un efort care, cu o singură excepţie notabilă, Teatrul LUNI, rămâne, cel puţin în Capitală, singular.

Sageata Mihaela Trofimov, actriţă: După Creatorul de teatru ai aşa o senzaţie, fie că vrei să te laşi de teatru pur şi simplu, fie strângi din dinţi şi te entuziasmezi. Cum să nu fie un asemenea spectacol un câştig?

Ce se poate constata în urma a zece zile de festival? Că deja există o şcoală de teatru tânără (şi nu doar talente izolate) cu vârfuri în toate palierele spectacolului. Că, vrem s-o recunoaştem sau nu, se conturează o estetică, chiar dacă definiţiile şi teoretizările sunt încă şovăielnice, că tinerii creatori de teatru s-au întâlnit în nuclee care irizează tendinţe artistice, că generaţia (mă refer mai degrabă la direcţie şi nu la vârstă) are deja vârfurile proprii.

Indiscutabil, suportul valoric al Festivalului se datorează regizorilor amintiţi: Radu Apostol, Radu Afrim şi Sorin Militaru. Toţi trei au montat la Brăila. Pentru doi din ei (Radu Apostol şi Sorin Militaru) primele spectacole deschizătoare de drum s-au produs pe scena Teatrului Maria Filotti, semn că disponibilitatea formatoare a teatrului brăilean poate fi comparată, oricât de multe reacţii ar stârni această analogie, cu cea de pe vremuri a Teatrului din Piatra Neamţ. Aceleaşi energii care se adună pentru ca până la urmă, pe nesimţite, să se nască o direcţie nouă, aceleaşi echipe care se formează, aceleaşi nuclee care apoi irizează în celelalte oraşe. Bună parte din spectacolele Festivalului au fost invitate pentru că unul dintre creatorii lor s-a născut în Brăila, pentru ca oraşul să-şi recupereze - spiritual - copiii. I-aş aminti, printre "copii", pe Dragoş Buhagiar, pe Cătălina Buzoianu, Sorin Militaru (a cărui montare cu Pescăruşul de la Teatrul Tomcsa Sandor din Odorheiu Secuiesc a constituit revelaţia Festivalului), Radu Nichifor. E o formulă ingenioasă de îmbinare a tradiţiei cu "trăsnăile" cele mai noi. Fapt este că Teatrul Maria Filotti are darul de a coagula direcţiile noi şi de a furniza materialul coeziv al variatelor potenţe creatoare. Un spectacol ca Drept ca o linie naşte sau poate resuscită un anume tip de estetică (cea deja uitată, a Frumosului) şi impune un actor (Marius Manole) cu o ascensiune fulminantă. Pentru estetismul spectacolului de o graţie şi frumuseţe atot-învăluitoare, dimensiunea socială este doar pigmentul necesar. Următoarea montare a aceluiaşi regizor (Radu Apostol), Woyzeck, lărgeşte dominantele estetice sus-menţionate pentru a le însoţi, în fiecare moment al spectacolului, de o umbră "meta-fizică", un "ce" nerostit care dublează "faptele" şi sensurile de pe scenă (excepţie fac secvenţele cu puternică coloratură socială) şi de luxurianţa mijloacelor de expresie teatrală.

La antipodul acestui tip de estetică au putut fi văzute în festival producţiile în care suculenţa comică, cinismul, grotescul, inventivitatea cu program (iertat să-mi fie oximoronul!) sunt semnele de neconfundat ale regiei semnate de Radu Afrim, regizor cu o stilistică deja bine conturată. Kinky ZoOne de la Teatrul LUNI a fost una dintre producţiile care au făcut deliciul publicului prin prestaţia celor cinci actori (Antoaneta Zaharia, Clara Flores....), aflaţi într-o formă... incandescentă! De ce fierbe copilul în mămăligă, producţie a Teatrului Odeon, se poate număra printre spectacolele de valoare ale oricărui festival, oricât de sus şi-ar ţine rangul. Partitura Antoanetei Zaharia ar putea fi comparată oricând cu cea a unei mari actriţe de aici şi de oriunde.

Aerul misterios din Plaja, spectacol structurat pe contraste, în care grotescul augmentează substratul tragic demonstrează pluralitatea de propuneri ale direcţiei amintite.

Iar Şefele arată cum, sub bagheta unui regizor inventiv, Sorin Militaru (care a asimilat, chiar dacă a depăşit-o, şi şcoala psihologică din teatru) prestaţia unor mari actriţe (Dorina Lazăr, Coca Bloos, Mihaela Dobrin) se întâlneşte cu un text incendiar. Iar despre celălalt spectacol din festival al aceluiaşi regizor, Pescăruşul de la Teatrul Tomcsa Sandor din Odorheiu Secuiesc, se poate spune pe drept cuvânt că a constituit revelaţia festivalului. Forţa sa de expresie, şcoala de actorie maghiară de o valoare de invidiat, incredibila tensiune dramatică descinsă parcă din Lorca şi nu din Cehov îl recomandă ca pe unul dintre cele mai bune spectacole ale peisajului nostru teatral din acest moment.

Producţia Teatrului Fani Tardini din Galaţi, A şaptea kafana, regia Alexandru Berceanu, susţine afirmaţia unei şcoli noi care nu se opreşte doar la cele trei nume menţionate până acum.

Sageata Radu Apostol: E un public tânăr foarte nou la Brăila care susţine şi dă viaţă multor spectacole de aici cu o doză mare de risc pentru trupa teatrului şi pentru cei ce o conduc. E un risc pentru că au fost de acord cu un tip aparte de dramaturgie: sunt teme pe care nu le discuţi în societate şi atunci e extraordinar că se întâmplă într-o comunitate aşa de mică cum e Brăila. Lucrurile încep să evolueze din ce în ce mai bine datorită acestui tip de implicare a teatrului în treburile societăţii, implicare vitală pentru o trupă de artişti care vin să-i bucure sau să-i întristeze pe oameni. Teatrul trebuie să fie realmente un spaţiu de întâlnire, de confruntare, de dialog, nicidecum un muzeu sau o grădina zoologică unde ne uităm cât de lung are gâtul girafa sau cât de banală e pisica pe care o văd şi pe stradă.

Ce altă concluzie decât că avem o direcţie nouă în teatru conturată de personalităţi certe s-ar putea trage când scenografia în cinci spectacole din festival (Drept ca o linie, Woyzeck, De ce fierbe copilul în mămăligă, Plaja şi Şefele) poartă aceeaşi semnătură, cea a Alinei Herescu? Dacă cele mai pregnante trei nume ale noii direcţii în regie, Radu Apostol, Radu Afrim şi Sorin Militaru, aleg în mod frecvent să lucreze cu Alina Herescu, nu poate însemna decât că ar putea deveni succesoarea scenografului căruia i s-a organizat o mini-expoziţie în cadrul Festivalului: Dragoş Buhagiar.

Din nou, ce altă concluzie s-ar putea trage dacă facem statistica producţiilor din festival în care apare actriţa Antoaneta Zaharia: De ce fierbe copilul în mămăligă, Plaja şi KinkyZoOne, toate în regia lui Radu Afrim? Că în teatrul românesc fiinţează o nouă echipă importantă, că cei doi creatori se potenţează, că prestaţia Antoanetei Zaharia din De ce fierbe..., este cea a unei mari actriţe a cărei valoare de aici înainte nu mai poate fi pusă în discuţie.

Ca să nu mai vorbim de actorul cu fani şi în Bucureşti şi în Brăila, Marius Manole! Fragilitate, grotesc, graţie, comic, estetica decadenţei, toate se întâlnesc în rolurile lui Marius Manole (din Drept ca o linie şi Plaja), actor răsfăţat, pe bună dreptate, şi de public şi de regizori. Corespund cei doi actori amintiţi unui nou tip de sensibilitate la care antenele lor sunt mai fine decât ale celorlalţi? S-ar părea că da, din moment ce sunt gratulaţi cu succesul în aceeaşi măsură la public şi la critică.

Ar fi nedrept, dacă tot ne menţinem în acest raport dintre statistică - valoare - tinereţe, să nu semnalăm şi prezenţa actriţei Teatrului Maria Filotti din Brăila, Mihaela Trofimov (Woyzeck, Plaja, Drept ca o linie), un gen distinct, actriţă extrem de expresivă, mixtură de forţă şi vulnerabilitate. Şi dacă ceilalţi doi tineri actori amintiţi, Antoaneta Zaharia şi Marius Manole, sunt şi un exemplu de mobilitate, în sensul propriu, al prezenţei şi la Bucureşti şi la Brăila, poate că şi Mihaela Trofimov ar trebui să dea şansa şi publicului din alte oraşe să o vadă.

Sageata Radu Apostol, regizor: Pentru mine Brăila înseamnă prima dragoste. A însemnat şi maturizarea trupei pe care o îndrăgesc foarte tare, cu care mă cert foarte des, cu care mă bucur foarte des, cu care am mers pas cu pas împreună. Teatrul are o conducere care ştie să apere spectacolele în ciuda succesului de casă sau de public şi cred că rezonează la anumite probleme pe care mi le pun eu.

Sageata Marius Manole, actor: Pentru mine Festivalul înseamnă foarte mult: întâi pentru că mă întorc la Brăila cu plăcere de fiecare dată când joc pe scena de aici, apoi pentru că evoluţia mea de trei ani a mers mână în mână cu creşterea teatrului. Şi acum am senzaţia că adun rezultatele muncii de ani întregi.

Ştacheta valorică a Zilelor şi Nopţilor de teatru european la Brăila s-a menţinut sus şi datorită producţiilor "independente". Am amintit deja KinkyZoOne în care inventivitatea pare să nu aibă limite, dar ar trebui semnalate şi alte spectacole care au intrat pe loc printre preferinţele publicului tânăr: Fetele grase câştigă întotdeauna, regia Iulia Stănescu, Oase pentru Otto şi Aici nu se simte, ambele producţii ale Teatrului LUNI. Actorii Dorina Chiriac, Crina Mureşan, Daniel Popa, împreună cu regizorul Alexandru Dabija şi autoarea textelor, Lia Bugnar, au propus montări coerente, un tip de expresivitate extras cu atenţie "din zilele noastre" care le-a garantat impactul la public. Actualitatea, complexitatea de expresie şi, de ce nu, talentul lui Florin Piersic jr. demonstrat în Sex, Drugs, Rock And Roll au făcut ca spectacolul amintit să se plaseze imediat în topul festivalului, alături de un alt spectacol de foarte bună calitate, Improshow, în care ingeniozitatea, inteligenţa, uşurinţa improvizaţiei dublată de certele virtuţi artistice ale actorilor Mihaela Sîrbu, Bogdan Dumitrescu....., au făcut din spectacol una din performanţele artistice ale "independenţilor".

Aşadar după zece zile de festival se poate concluziona că acesta a reuşit să strângă cele mai multe din spectacolele valoroase existente la momentul acesta, că majoritatea producţiilor cu care Teatrul Maria Filotti a participat demonstrează că teatrul brăilean se poate compara la momentul acesta cu marile instituţii teatrale, că plusul său valoric se datorează mai ales deschiderii către artiştii tineri pe care directorii Veronica Dobrin şi Bujor Macri au manifestat-o cu intenţie şi coerenţă. Exemplul cel mai bun de mobilitate l-a constituit hotărârea direcţiei de a-i angaja pe doi dintre câştigătorii Galei Hip-Hop, imediat ce le-a văzut recitalurile în festival. Într-un asemenea context (ofertă de spectacole şi dinamism) Festivalul Zile şi nopţi de teatru european la Brăila promite să devină unul din cele mai importante evenimente de teatru ale ţării.




Pentru conservatori e mai greu
Interviu cu Veronica Dobrin, directoarea Teatrului Maria Filotti


Cristina Rusiecki: - După zece zile de festival, care e satisfacţia dvs. cea mai mare?

Veronica Dobrin: Satisfacţia cea mai mare e că tot ceea ce am gândit s-a realizat, că n-a fost nimic formal, tot ce a fost în program s-a bucurat de audienţă, că auzim păreri bune şi că în sfârşit am reuşit să instituţionalizăm la Brăila un festival. Şi dacă şi toţi cei ce au fost din afara oraşului au avut cuvinte de laudă la adresa modului cum a fost gândit, a complexităţii lui, dar şi a felului în care s-a desfăşurat e o satisfacţie. Cea mai mare, însă, e reacţia publicului.

C.R.: - Selecţia spectacolelor a avut în vedere publicul sau mai degrabă artiştii brăileni care în festival pot să acumuleze mult văzându-i pe ceilalţi actori?

V.D.: Am vrut ca acest festival să răspundă în aceeaşi măsură şi publicului şi nivelului la care se află teatrul acum. Nu am adus orice spectacol, ci spectacole cu care să ne putem compara. În acelaşi timp am organizat ateliere de mişcare pentru actori, de regie, simpozioane dedicate personalităţilor Brăilei aniversate în acest an, Panait Istrati, Mihail Sebastian, Maria Filotti, conferinţe pentru artiştii şi pentru intelectualii Brăilei, legate de viaţa teatrului, Maeştrii scenei europene, Ore de teatru european, lansări de cărţi, ca aceea dedicată Irinei Răchiţeanu Şireanu, actriţă iubită de brăileni. Dintre producţiile teatrului nostru am jucat doar cinci spectacole, dintre care Plaja, pentru că e selecţionat la Festivalul Naţional de Teatru, regia Radu Afrim, Woyzeck, regia Radu Apostol pentru că în spectacol s-au investit multă forţă şi mult suflet şi spectacolul Drept ca o linie, care a avut mai mult de 35 de reprezentaţii, dar e la fel de proaspăt ca la început şi s-a legat de ultima noastră temă, Terapia prin teatru.

C.R.: - Cum se explică marea deschidere a teatrului pentru tineri?

V.D.: În urmă cu patru ani teatrul avea foarte puţini actori tineri. Am început campania de readucere a actorilor şi regizorilor tineri care să se adreseze unui public tânăr. Sunt două motive care au îndreptat tinerii spre teatru: din anul 2001 patronăm un teatru pentru elevi şi studenţi, în care numărul formaţiilor a crescut de la 16, câte erau la început, la 60. Tinerii din formaţii devin publicul teatrului. Fiecare trupă are un îndrumător actor, deci fiecare formaţie are un idol. Tinerii vin să-l vadă. La început m-am temut să nu semene cu Cântarea României, dar efortul nostru a fost foarte bine perceput şi toată lumea a înţeles că e o foarte bună alternativă de timp liber. Al doilea motiv ţine de limbajul artistului tânăr. De fapt acesta e secretul. La Woyzeck, la Drept ca o linie, chiar şi la Plaja, cei care înţeleg cel mai bine sunt tinerii. Pentru cei conservatori, obişnuiţi cu spectacolele clasice e mai greu, dar văd că şi ei au început să creadă în tineri. Aici avem actori vârstnici care au lucrat cu Radu Apostol şi au rămas încântaţi de el. Radu Apostol e un om foarte serios, rămâne foarte aproape de spectacol, nu se întâmplă nici o reprezentaţie, fără ca el să fie de faţă.

C.R.: - E adevărat că e primul festival din ţară în care toţi actorii au fost implicaţi în organizare?

V.D.: Toată lumea din teatru a iubit, a aşteptat acest festival, s-a ataşat cauzei şi toţi au participat pentru că erau şi foarte multe probleme de administraţie, de pregătire şi dotare a sălilor. Fiecare actor a răspuns de una, două sau trei trupe invitate, de la sosirea până la plecarea ei. Au însoţit şi trupele care începeau să joace la 11 şi terminau la unu, iar a doua zi luau totul de la capăt. Nimeni nu a spus că e obosit.




Fotografiază emoţia!


Deschiderea pentru noile forme o dovedeşte Teatrul Maria Filotti şi printr-un performance pe care teatrul l-a produs chiar pentru festival. Este vorba de Bitter Sauce, pe un text de Eric Bogossian (acelaşi autor ca la Sex, Drugs and Rock&Roll), în regia lui Carmen Vidu. Povestea textului începe de la Sonetul 118 al lui Shakespeare şi de la şase scenarişti americani care au încercat, fiecare în parte, o adaptare a poemului. Rezultatul a fost o montare unică, reprezentată pe Broadway, care reunea toate cele şase texte.

Regizoarea Carmen Vidu s-a ambiţionat să experimenteze lucrând cu oameni fără legătură strânsă cu teatrul, consumatori mai degrabă de film, literatură, dans. Prima constatare care s-a impus, la începutul acestui experiment, a fost că emoţia este punctul în care toţi se unesc. Şi atunci "m-am gândit nu să împart textul pe un discurs logic, ci unul al emoţiilor. Aşadar am făcut fotografii ale emoţiilor. În funcţie de ele DJ-ul a selectat un discurs sonor emoţional. Când muzica a fost trasată, am început să construim imagini, fotografii. Am considerat că acţiunea se mişcă, emoţia stă. De aici am ajuns la fotografiile realiste, compuse din acţiuni pe care le recunoaştem din viaţa de zi cu zi. Tot spectacolul arată ca o discuţie" (Carmen Vidu).

În intenţia lui Carmen Vidu "discuţia" scenică are două niveluri: unul verbal, constând în textul propus de Bogossian, şi unul energetic: cel oferit de muzică. Selecţia sa a fost făcută de doi DJ, un băiat şi o fată. Regizoarea a ales special doi DJ pentru ca melodiilor selectate de ei să reprezinte sensibilitatea diferită a celor doi tineri din cuplu. În coregrafia semnată de Ramona Bărbulescu şi Paul Duncă evoluează coregrafa alături de Liviu Pintileasa şi Alin Florea. Preferinţa lui Carmen Vidu pentru lucrul cu coregrafi e motivată de opinia că aceştia nu au apucat încă să se pervertească de clişee teatrale, că pot lucra cu corpul şi nu cu ochii sau mimica la care un actor ar recurge, în mod obişnuit, în absenţa textului. Textul se aude pe bandă spus de Mihaela Trofimov şi Valentin Terente.

Dincolo de dialogul verbal, regizoarea Carmen Vidu a fost interesată de dialogul emoţiilor pe care cuvintele le declanşează. "În timpul discuţiei dintre doi oameni se creează o anume energie, emoţie, stare, pe care cel care vorbeşte o preia şi care se continuă în el chiar şi după conversaţie. O relaţie între doi oameni presupune şi gânduri pe care tu ţi le inhibi şi sincerităţi pe care ţi le refuzi, emoţii pe care ţi le reprimi datorită logicii. Pe acestea le-am pus la acelaşi nivel cu cuvintele, cu discursul logic. Am folosit muzică cu versuri, în ritm dinamic pentru a descrie lumea interioară şi pentru a contura conversaţia energiilor. Avem o replică vorbită şi una nevorbită, a relaţiei. Un personaj povesteşte prin muzică ce simte, iar celălalt ne arată de ce simte asta. Apoi rolurile se inversează" (Carmen Vidu).

Regizoarea a optat de la început pentru forma de performance şi nu de spectacol. Alegând din capul locului să fie un experiment, şi-a construit discursul teatral dintr-o suită de fotografii. Interesul pentru fotografie ca formă de spectacol e justificat de opţiunea regizoarei pentru claritate şi dezambiguizare a mesajului, prin atitudinea corporală pe care o presupune fotografia nelăsând loc mai multor interpretări: "Dacă spun sunt singură, mi-e frică şi te iubesc, nu vreau să exprim nimic mai mult decât atât. Trăim într-un timp prezent, acum şi aici, fără să ne raportăm emoţiile la trecut şi la viitor. Nu mă interesează biografia emoţiilor, ci să învăţăm să simţim."



 Toate articolele despre Festivalul Zile şi nopţi de teatru european, Brăila, 2004


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer