Istorie Disney (ne)oficială - Waking Sleeping Beauty

La jumătatea anilor 1980, compania ce a scris istoria filmului cu titluri ca Snow White and the Seven Dwarfs, Pinocchio sau Peter Pan avea atenţia îndreptată spre alte zone decât cea de care a fost preocupată la începuturi. În această perioadă fosta vedetă, filmul de animaţie, devenise un eveniment anual, creat / programat pentru a continua o tradiţie acum mai puţin populară. Noile personaje erau lipsite de prea multe ambiţii şi de finanţe. Tinerii nu erau prea dornici să le vadă, iar competitorii păreau mai capabili să găsească un mod de a comunica cu publicul. Peste toate, nesiguranţa şi neîncrederea erau nelipsite artiştilor ce îşi aşteptau concedierea şi care ştiau că nu magie ar trebui să creeze, ci bani. În curând lucrurile se vor schimba.

Documentarul Waking Sleeping Beauty regizat de Don Hahn şi produs de Peter Schneider prezintă povestea renaşterii filmului de animaţie Disney. Face asta apelând la imaginile de arhivă ale jurnalelor de ştiri, cu ajutorul imaginilor oficiale din diferite turnee de promovare ale produselor companiei, dar şi prin înregistrări oarecum mai personale (de fapt, imaginile cu angajaţii Disney chiar dacă sunt inedite nu dezvăluie lucruri personale, neoficiale). La acestea se mai adaugă caricaturi între angajaţi şi câteva scene din filmele care au readus spectatorii în lumea Disney.

Toate aceste imagini par cum nu se mai poate mai greu de alăturat pentru a alcătui acea poveste personală ce depăşeşte oficialul. Aşa şi este. Chiar şi cu ajutorul unui narator care spune mai multe decât imaginile, nimic cu adevărat nou totuşi, filmul nu reuşeşte să intre în lumea necunoscută Disney, deşi declară că aceasta îi este intenţia. Şi nici nu reuşeşte să arate de unde a pornit acea putere creatore ce a adus magicul în Little Mermaid, Beauty and the Beast, Aladdin sau Lion King. De altfel, chiar dacă artiştii apar deschişi pe ecran, povestea lor rămâne neconturată.

Waking Sleeping Beauty pare mai degrabă o lecţie de business, nici aceasta prezentată cu nişte acţiuni şi efecte clare. Magia rămâne de (re)descoperit în filmele despre care acest documentar încearcă să vorbească. Problemele din culise sunt multe, iar realizatorii acestui film sunt mai interesaţi de acestea decât de creaţia artiştilor. Nimic rău, dacă autocenzura nu ar exista. În fond, cam greu să fii obiectiv despre un loc pe care îl cunoşti subiectiv şi la a cărui imagine continui să lucrezi.