Când a devenit primul director al CNDB-ului, Mihai Mihalcea şi-a luat maşina de cusut Ileana şi a venit la centru să coasă draperiile negre ca să acopere ferestrele. După asta, el cu Vava Ştefănescu au făcut programe, au adus oameni, au găsit public, au pus mintea pe bigudiuri (a lor şi a spectatorilor), au provocat, au enervat, au încântat, au luat premii, au fost declaraţi de americani (nu ei, CNDB-ul) avangarda dansului contemporan, s-au bătut pentru sediu, întâi să-l capete, apoi să-l mărească şi în cele din urmă să-l păstreze, uneori au obosit, alteori s-au claustrat singuri. Dar au continuat să fie un junghi în coasta Teatrului Naţional din Bucureşti precum celebra sulă a lui Ion Iliescu, personaj căruia, de altfel, au avut multe să îi reproşeze şi prin urmare l-au folosit drept muză pentru spectacole.
Mihai Mihalcea îşi încheie în acest an mandatul de director al CNDB. Ca să sărbătorească, a organizat în 11 decembrie 2010 un fel de 11 septembrie în care s-au pulverizat tabuu-ri din world trade center-ul personal, acel edificiu intim de sentimente şi gânduri pe care ni-l construim departe de ochii şi urechile lumii. Mihai Mihalcea a provocat artişti, scriitori, jurnalişti să-şi expună frământările într-un maraton de statement-uri de 5 ore numit Intensificare. A luat pulsul societăţii româneşti în anul Domnului 2010, spre final. Scoate din tine ce te doare cel mai tare şi dă cu el/ea de pâmânt în faţa publicului. Libertatea de expresie a fost totală. Singura regulă care a funcţionat a fost sinceritatea.
Invitată să fac parte din acest exerciţiu de intensificare a transparenţei egocentrice, am scris câteva story-uri sub forma unui jurnal de ştiri personale. Dar statement-ul meu a fost, de fapt, curajul de a performa. Mi-a fost mereu frică să mă expun public. Am o lipsă de încredere în sine aproape schizofrenică pe care mi-am învins-o plonjând direct în ea. Cu frică pe frică păşind.
Pentru cei cinci ani de directorat ai lui Mihai Mihalcea la CNDB, Iuliana Stoianescu, inspirându-se probabil de la ruşi, a propus în statement-ul ei un moment de tăcere. Să stăm, să gândim, să ne luăm bun rămas (întâmplător sau nu, cel mai recent spectacol al lui Mihai Mihalcea se numeşte "Bun rămas"). Eu închin în onoarea Faridului Fairuz (supra-eul lui MM) un pahar cu vin sec, vechi şi roşu.
Şi pentru că m-a ajutat să fac primul pas în redescoperirea propriei identităţi îi mulţumesc lui Mihai Mihalcea.
Directorului Mihai Mihalcea, bun rămas. Inspiraţie intensă, Farid Fairuz!
*
Astăzi n-am ieşit din casă. Nici ieri, nici alaltăieri. Am un chef nebun să mă plimb prin parc, prin soare ca pensionarii şi mămicile cu bebeluşi, dar nu mă duc. Cum ies din casă, cum se întâmplă ceva nasol. Ultima oară când am mers cu tramvaiul aveam cu mine laptopul de 5 kile în rucsacul lui de 3 kile. Toate kilele astea se sprijineau nesimţit pe rinichiul meu bolnav aşa că mi-am găsit un loc în spate, nu din alea rezervate. Stau jos, că merg de la capăt la capăt. Şi am şi greutate. Rucsacul în braţe şi căştile pe urechi, să se plângă Thom Yorke cât o vrea de guvernul britanic. N-am nicio părere despre guvernul britanic, dar îmi place Radiohead aşa că nu mă interesează cine are dreptate.
Urcă o femeie de vreo 60 de ani cu o fetiţă de 5 ani. Se postează fix lângă mine privind sugestiv. Dau căştile jos, îi spun că am un rucsac greu pe care nu-l pot ţine şi nu îi pot ceda locul, să meargă mai în faţă, la cele rezervate. Îmi face semn că nu e nicio problemă, se ridică un tânăr din faţa mea şi copilul se aşează.
Pun căştile la loc, dar văd că femeia zice ceva şi se pare că mie. Dau căştile jos. Mă înjură. Cu mama care nu m-a educat. Nu am replică. Ea continuă să îi facă educaţie copilului, îmbogăţindu-i vocabularul cu înjurături. Începe să mă înjure şi cineva din spate, o altă femeie. Şi încă una. Toate stau jos. Tramvaiul nu e aglomerat. Ele sunt nervoase. Toate. Nu s-or fi certat cu nimeni astăzi, n-au ce să povestească diseară vecinelor. Ce te uiţi la mine, ce, crezi că mi-e frică de tine? Tineretul din ziua de azi.
Pun căştile din nou pe urechi şi dau volumul la maxim. They don't speak for us (No Surprises). Thom Yorke rulz. Tot nu ştiu de ce-i ofuscat pe guvernul britanic. Are şi Thom supărările lui.
*
Mă duc la teatru pentru că sunt critic de teatru. Aşa credeam, că acum nu mai sunt sigură. Mi-a plăcut mie un spectacol şi m-a înjurat o prietenă de pe facebook căreia îi plăcuse şi ei spectacolul, dar înţelesese că mie nu mi-a plăcut, că de-asta îl recomand, că nu-mi place. Şi prietena m-a chestionat: cine eşti tu, fă, să îţi dai cu părerea despre teatru? Na, că nu ştiu să răspund la întrebare. Aşa că nu ştiu nici dacă mai sunt critic de teatru. Dar în general mă duc la teatru pentru că sunt critic de teatru, când nu sunt contestată pe facebook. Şi pentru că îmi place teatrul. Iată şi răspunsul. Sunt critic de teatru pentru că îmi place teatrul. E un sofism ieftin, dar suficient pentru a o scoate pe prietenă din lista de facebook. Oricum, nu ştiam cine e.
*
Festivalul Naţional de Teatru 2010. Spectacole. Multe, de toate felurile. Nimeni nu e mulţumit. Ba spectacolul e perfect şi e inadmisibil că cineva ar putea nega asta, ba e impostură teatrală şi e absolut revoltător că sunt oameni care l-au plăcut. Nimeni nu e de acord decât cu sine însuşi, ferească dumnezeu să ai altă opinie. Chipuri încruntate demonstrează axiome nedemonstrabile. Spectacolele nu mai contează, lupta pentru sau împotriva lor e mult mai pasionantă. Scriu despre asta în Dilema Veche. Dă-le naibii de spectacole, chiar că nu mai contează. Mai avem puţin şi ne tăiem carotida din cauza lor. În ţara asta, polemica nu e la ofertă. Mi-a trecut cheful să mă bat pentru idei. M-am vindecat şi de revoltă. Am renunţat să am dreptate.
Discut cu Buhagiar. Avem opinii contrare despre un spectacol. Eu am fost dezamăgită, el, emoţionat. Aduce argumente, nu le desfiinţează pe ale mele. Ce bine că suntem diferiţi. Zâmbeşte. Îl iubesc pe Buhagiar. Acum aproape că îmi place şi spectacolul.
*
M-am dus în mall să-mi iau cremă de faţă. Antirid cu efect imediat. Am şi eu o vârstă. Nu merg în mall decât foarte rar şi numai dacă e absolut necesar. Sunt prea mulţi oameni. Aţi observat cât de mulţi suntem? Şi foarte afectuoşi. Pupături. Îmbrăţişări. Pe stradă. Între oameni care s-au mai văzut şi ieri ori s-au văzut de două ori în toată viaţa lor. Ce bine-mi pare că te văd! Şi tu nu ştii cine e gura care rânjeşte aşa binevoitor. Ţuc, buzele se reped la obrazul tău. Sau mai rău, la buzele tale. Unde semnez să se interzică pupatul de complezenţă? Care pupi, mă, şi nu simţi nimic? Cine te-a învăţat pe tine să săruţi pe oricine? Mama ta? Spune-i să te dezveţe. De când nu te-am mai văzut! Hai să te pup! Mă sufoc. Chipul schimonosit de zâmbet vine spre mine ca presa de la tipografie. Mă feresc: "lasă, ce atâta pupat". Se uită urât la mine. Mi-am mai făcut un duşman pe viaţă. Nu mă mai duc în mall.
*
Mă duc la CNDB. Am fost şi săptămâna trecută. Prima dată când am fost n-am înţeles nimic. Nu eram obişnuită cu limbajul ăsta conceptualist. Dar m-am tot dus şi am început să înţeleg. E ca şi cum ai învăţa o limbă străină. Înveţi să înţelegi ce vezi sau ce auzi. Adică să vezi şi să auzi fără clişee. De obicei, mergem la spectacol şi ştim dinainte ce vedem. "Lacul lebedelor". Dă una îmbrăcată în alb aşa, tremurător din braţe. Vine vijelios una neagră şi dă şi aia din braţe. Vezi că ştii? Dar CNDB-ii sunt imposibili câteodată. Nu fac aproape nimic pe scenă şi pretind că e nu ştiu ce concept. Păi şi tu de unde să ştii? Te plictiseşti de mori şi după te dai inteligent că ţi-a plăcut. Dar uite că tot vin la CNDB de câţiva ani. E singurul loc în care mai vin. Acum chiar că pricep. Nu tot, că nu-s Pitagora. Îmi place că e ca pictura contemporană. Urâtă, dar deşteaptă. Că de blonde cu sânii mari sunt pline televiziunile.
*
Se anunţă o iarnă grea. Frig şi zăpadă. Am acum motive serioase să nu ies din casă. Şi-aşa sunt friguroasă.
Intensificare
Farid Fairuz & Vava Ştefănescu, Costi Rogozanu, Alexandra Pirici, Cristina Modreanu, Eduard Gabia, Dan Perjovschi, Florin Buhuceanu, Alexandru Solomon, Cristian Theodor Popescu, Ana Cătălina Gubandru, Adrian Schiop, Iuliana Vîlsan, Oana Stoica, Mitoş Micleuşanu, Gabor Iancu, Mihaela Michailov, Vasile Ernu, Florin Flueraş, Elena Vlădăreanu, Adriana Gheorghe, Iulia Popovici, Vera Ion, Iuliana Stoianescu, Paul Dunca, Ion Dumitrescu, Mădălina Dan, Gianina Cărbunariu, Irinel Anghel.