Pe scurt, Durata medie de viată a maşinilor de spălat de Elise Wilk este povestea simplă a unei familii "de bloc" din România, o familie obişnuită - Mama, Tata şi Fiica, fiecare cu lumea lui, fiecare cu visurile lui. Mama, interpretată de Anca Maria Ghiţă, are o slăbiciune obsesivă dusă până în boală, pentru reclamele TV gen Teleshoping. Tata - Nicolae Vicol, nutreşte o pasiune bolnavă pentru Madonna, cu care crede că are o relaţie de iubire şi cu care e sigur că se va recăsători. Iar Fiica - Raluca Mara ajunge amanta vecinului de la etajul doi, traficant de muşte, "servite ca delicatese în restaurantele din Monaco". Ce leagă între ele aceste trei poveşti atât de diferite? Destinul - întruchipat de către regizor sub diverse forme: o Bufniţă imensă - Radu Tudor, metamorfozată direct din Televizor care intră în casă aducând cu ea "blestemul televizorului"; sau un tren care intră din când în când frontal în viteză prin geamul camerei Fiicei luând cu el fericirea şi "norocul" celor trei personaje. E o lume naufragiată, care nu mai poate fi salvată.
Totul este montat de către Radu Alexandru într-un spaţiu scenografic "alienat", foarte inventiv creat, în care totul este alb. Acest apartament de bloc se mişcă, trăieşte şi suferă împreună cu personajele. Un spaţiu care participă efectiv la povestea spusă pe scenă, care dă naştere unui paradis exotic mai mult pierdut decât salvat de către divinitate.
Atent la detaliu şi fin "pshiholog" în realizarea conflictelor cuplului, regizorul Eugen Făt a reuşit să creeze în primul rând nişte personaje expresive de un haz nebun, inspirate din viaţa noastră. Apoi, sub forma unui decupaj cinematografic şi cu un instinct comic remarcabil, a găsit soluţii interesante ce au dat naştere unei comedii-parodie dinamice şi savuroase, cu priză la public. Actorii îl urmează, în bună parte, în demersul său regizoral, cu sensibilitate şi remarcabilă dăruire, oferind nu de puţine ori clipe de notabilă intensitate emoţională, pe fondul unei corecte descifrări a cerinţelor regizorului şi a relaţiilor dintre personaje care, deşi nu înţeleg prea bine eşecul, suferă şi încearcă să-şi schimbe destinul. Scenele se desfăşoară ingenios, în crescendo, de la comic la tragic sau invers. Totul este intens, fiecare scenă are punct culminant, poantă, sensibilitate sau emoţie, iar regizorul oferă actorilor ocazia de a se juca şi improviza.
Anca Maria Ghiţă reuşeşte să facă un rol convingător, un personaj de compoziţie de un umor debordant, o Mamă "schizofrenică", dictatorială şi obsedată în permanenţă de televizor (probabil cea mai bună din tot spectacolul).
Raluca Mara este contrapunctul întregii reprezentaţii. Este Fiica ingenuă care se aprinde într-o relaţie complicată de dragoste. Are un joc interior nuanţat şi variat, cu treceri de la depresie la pasiune, de la comedie la dramă. Îşi asumă pe deplin intenţiile şi stările.
Radu Tudor (Bufniţa) este cea mai spectaculoasă şi de senzaţie apariţie din acest spectacol. Izbuteşte să transpună importanţă personajului său doar prin mişcare.
Din păcate, Nicolae Vicol este cel mai "ieşit din priză" şi neconvingător. El nu reuşeşte să fie la acelaşi nivel cu partenerii lui de mai sus. Are o tuşă groasă şi de suprafaţă, un joc exterior şi neasumat (este total străin de suferinţă), iar pe alocuri replicile nu i se aud.
Felicitări trupei petroşenene care a reuşit să propună un spectacol surprinzător, foarte atent construit, pe cât de comic, pe atât de dramatic şi meditativ, care merită reţinut şi văzut. Chiar dacă nu toate situaţiile scenice au ca răspuns comicul şi chiar dacă regizorul mai scapă pe ici-colo din hăţuri situaţiile de joc sau nuanţele personajelor, pot spune că am asistat la un maraton de umor de o fină calitate, fară ca spectacolul să eşueze în facil şi vulgar sau alte tipare azi la modă.
Teatrul I.D. Sirbu Petroşani
Durata medie de viaţăa maşinilor de spălat
De Elise Wilk
Regia: Eugen Făt
Scenografia: Radu Alexandru
Costume: Vioara Bara
Cu: Nicolae Vicol, Anca Maria Ghită, Raluca Mara şi Radu Tudor
Durata spectacolului:1 h 57'