În locul unui simbolic Arbre de Noël, Naţionalul clujean şi-a întâmpinat spectatorii, în ajun de Crăciun, cu La gelée d'arbre, piesa francezului Hervé Blutsch, găsită de Răzvan Mureşan ca să-şi exercite imaginaţia debordantă şi să trimită, contrapuntic, spre un alt arbore simbolic, atins implacabil de îngheţul spiritual al lumii în care trăim. Ca lucrurile să nu pară prea complicate din start, traducătorul textului, Nicolae Weisz, a preferat titlul Paradisul gangsterilor şi automat trimiterea s-a îndepărtat de subtilităţi absconse subtextuale şi s-a îndreptat, mai comod, spre altă direcţie. Spre pac-pac, interlopi, policier şi agitaţie ca-n filmele de acţiune.
Comedie neagră, tributară clişeelor cinematografice de genul Arsenic şi dantelă veche, pe care autorul le exploatează supralicitându-le comic, piesa lui Hervé Blutsh se constituie dintr-o succesiune de secvenţe burleşti, dinamice, groaznice, şocante în ansamblu, în care stranietatea oripilantă a realităţii crude e tratată ca pretext de amuzament într-un fel de entertainment fără limite. Ni se serveşte informaţia că Hervé Blutsch aparţine de "un teatru al catastrofei". După un teatru al dramelor abisale, al furiei şi al violenţei, iată-ne plonjând senin în spaţiul catastrofei amuzante. La rigoare, atmosfera anxioasă a lumii în care evoluează personajele piesei poate fi un semnal de alarmă sintetizat prin sintagma "gheaţă la mal" aplicată unei societăţi schizoide, în derivă. Dar îngheţul e travestit în brumă, jeleu, piftie, cocteil şi chiar foc gheenic, fără să afecteze pofta de râs a spectatorului. Jocul contrastelor şi al grozăviilor, al crimelor şi al parodierilor nesfârşite este condus cu abilitate maladivă de cei doi "inventatori de gaguri" Maxence şi Clamince. Din crime, promiscuitate şi noroi, ei inventează trucuri noi pentru a scăpa de urmărirea inspectorului de poliţie. Leşurile celor omorâţi se lipesc însă de ei, fac parte din ei. Moartea e parte din viaţă, ea înaintează, se furişează, devorează când nu te aştepţi şi pe cine nu te aştepţi. Hazardul e spontaneitatea, acea lovitură de teatru care provoacă hazul, indiferent de soluţia găsită: crimă, inocent alibi sau parfum de roze. Dacă accepţi convenţia unui horror comic totul e în ordine. Şi motorul pornit de regizor te obligă să accepţi cretinismele desfăşurate năvalnic pe scenă cu un zâmbet îngăduitor. La urma urmei e jocul unor comedianţi prea dornici să-şi arate talentele. Dacă ăsta-i textul şi asta-i lumea, ei fac orice să te distreze.
Dinamismul spectacolului este susţinut mai ales de interpreţii celor doi evadaţi din penitenciar, Miron Maxim şi Cristian Grosu. Temperamentul lor artistic electrizează sala, transformându-i din gangsteri odioşi în rătăcitori păguboşi prin labirintul lipsit de valori autentice al lumii contemporane. "Un secol mic, pricăjit", cum punctează obiectiv, sarcastic Spectatorul. Când scapă din puşcărie sau din ospiciu, cei doi amici sunt prinşi din nou în vertijul vieţii de afară, inflamant, un balamuc văzut ca real paradis al gangsterilor şi al prostituatelor, al peştilor şi mafioţilor. Scenele din bar, cu târfuliţe transformate în soţii, alternează cu parodierea unor simboluri perene cum este dansatoarea oloagă închipuind statuia libertăţii în cârjă, căzută de pe soclu. Anca Hanu în dansatoarea Hélѐne reuşeşte performaţa de a evolua pe tot parcursul reprezentaţiei într-un picior, grea sarcină ce-i permite totuşi a puncta dimensiunea tragicomică a personajului, schiţat la graniţa dintre sublim şi grotesc. Pe aceeaşi schemă dihotomică, specifică, se vede, autorului, este conceput personajul Andréa, "o târfă, apoi o mamă" interpretat de Patricia Boaru. La fel se întâmplă cu Directorul puşcăriei interpretat de Radu Lărgeanu, devenit ulterior un câine. Fiica (Romina Merei), după ce sare din căruciorul de bebeluş, devine o târfă promiţătoare. Evoluţii, dedublări, măşti râzânde... Ovidiu Crişan îngroaşă în maniera-i comică obişnuită grobianismul inspectorului de poliţie Alexandre Chermillot, angajat în prinderea criminalilor, dar şi în satisfacerea plăcerilor sexuale. Apariţiile Irinei Wintze, total transfigurată, în rolul văduvei Elise sunt de un mare rafinament interpretativ, efectiv apreciate de public. Dragoş Pop este un adevărat şef al mafiei locale în Jean Eudes, dur şi comic în acelaşi timp, stăpânindu-şi cu dibăcie personajul. Caricaturi dintr-o lume intrată cam de multişor într-un con de umbră batjocorit de generaţia punk sunt Tatăl şi Mama în interpretarea lui Petre Băcioiu şi respectiv a Ileanei Negru. Cuplul venerat altădată a căzut în deriziune, cele două jucării stricate nu stârnesc decât zâmbete şi - eventual - compasiune. E limpede că nu mai au ce căuta în această lume dezaxată, turbată. Culoare, ritm şi exotism aduce pe scenă africanul Aka Atta Guy Martial în Birma, un negru.
Înscriindu-se pe linia trasată sau mai degrabă întărită şi de Radu Afrim cu montarea la Cluj a Ultimului mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică, realizarea lui Răzvan Mureşan ce poartă numele de Paradisul gangsterilor e un semn că genul divertismentului decupat din contrastele cotidianului purtând marca frigului lăuntric al societăţii debusolate din acest secol pricăjit, îmbracă, în forme tot mai variate, "diformităţile lumii de azi". Înaintarea spre montări cu miză comică, extrase din viziuni coşmareşti în esenţă, subliniază gustul pentru morbid şi cruzime al unui public în schimbare, derivat sau racolat dintre fanii rockerilor şi ai modei punk. Desigur, Răzvan Mureşan ilustrează parodic şi convenabil pentru un spectacol de casă această formă de art nouveau a brutalităţii limbajului, a subiectelor terifiante şi a crimelor drăgălaşe, desprinse din categoria comediilor negre cinematografice. Pe lângă această producţie tot mai zgomotoasă, delicateţea, umorul fin, tandreţea, rafinamentul şi sensibilitatea nu mai au ce căuta decât în arta intrată în desuetudine. Este şi mesajul transmis de pelicula de animaţie şi candori genuine L'illusionniste, realizată de Sylvain Chomet după un scenariu original de Jaques Tati. Nişte anacronici, fără doar şi poate.
Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Paradisul gangsterilor de Hervé Blutsch
Traducerea Nicolae Weisz
Regia: Răzvan Mureşan
Distribuţia: Maxence - Miron Maxim
Clamince - Cristian Grosu
Directorul puşcăriei, apoi un câine, Rex - Radu Lărgeanu
Un nebun Un bărbat la bar, un peşte - Silvius Iorga
Andréa, o târfă, apoi o mamă - Patricia Boaru
Alexandre Chemillot, inspector de poliţie - Ovidiu Crişan
Tatăl - Petre Băcioiu
Mama - Ileana Negru
Fiica / O târfă începătoare - Romina Merei
Hélѐne, o dansatoare - Anca Hanu
Brima, un negru - Aka Atta Guy
Martial Elise, o văduvă - Irina Wintze
Spectatorul - Ruslan Bârlea
Jean Eudes, şeful mafiei locale - Dragoş Pop
şi studenţii: Ana Şuşcă, Vlad Bîrzeanu, Răzvan Bănuţ, la vioară: Ionuţ Cristian Bugnar
Scenografia - Adrian Damian.
