Clase sociale - Partir

În elaborarea lui Partir (un film scris şi regizat de Catherine Corsini), Kristin Scott Thomas pare că a fost şi sursă de inspiraţie, nu numai actriţă principală. Anumite momente ale vieţii personajului pe care-l intepretează în acest proiect, Suzanne, sînt similare celor trăite de actriţă. Kristin Scott Thomas a plecat la nouăsprezece ani din Anglia în Paris şi a lucrat ca baby-sitter. În timp ce se pregătea pentru examenul de admitere la actorie în Londra i s-a spus că n-are pic de talent. În Paris a studiat actoria la École nationale supérieure des arts et techniques du théâtre. L-a întîlnit pe ginecologul François Olivennes, s-a căsătorit cu el, au avut trei copii şi o relaţie de opsprezece ani. În 2005 au divorţat în urma aventurii pe care Kristin a avut-o cu actorul Tobias Menzies, care i-a fost coleg de scenă în montarea piesei Trei surori la Londra. Personajul lui Scott Thomas vine în Nîmes din Anglia, întîlneşte un medic francez, se căsătoreşte cu el, însă trăieşte în umbra lui, situaţie care, de la o vreme, îi este insuportabilă.
 
În film vedem doar această ultimă latură a căsniciei lor, cea în care Suzanne nu-şi mai găseşte un loc comod. Însă tocmai motivaţia stării sale nu o avem în film. Odată ce e stîrnită drama, odată ce Suzanne îşi înşală soţul şi îi spune cum stau lucrurile, putem înţelege de ce omul e insuportabil. Însă pînă atunci pare un tip decent şi singura motivaţie pe care o poate avea Suzanne ţine mai degrabă de o demonstraţie pe care o gîndeşte autorul filmului decît de viaţa pe care o au personajele pe ecran. Aici filmul e îndoielnic, în faptul că sacrifică vieţile personajelor şi credibilitatea poveştii pentru a întocmi un inventar al neajunsurilor mediului burghez. Iar acest inventar nu are nici fantezia şi umorul vizibile în abordările similare ale lui Buñuel, nu are nici vîna critică vizibilă în istoriile lui Haneke - încît să poată fi un referent viabil în relaţie cu subiecte precum exploatarea de clasă (în capitalism), visul american sau hărţuirea domestică.
 
Partir evoluează după o schemă previzibilă, al cărei singur punct de vedere nonconformist ar putea fi acela că merge în răspăr faţă de dulcegăriile cu Ilene Cosînzene care visează şi ajung să cuprindă în braţe un Făt-Frumos occidental. Spun că ar putea fi deoarece, atunci cînd plonjăm efectiv în povestea filmului, nonconformismul e spart de locurile comune prin care sînt purtate personajele. Odată ce află că e înşelat, Samuel ţine cu dinţii să îşi vadă soţia acasă - nu fiindcă ar iubi-o, ci fiindcă are de îndeplinit anumite roluri sociale şi îndatoriri sexuale: de unde vedem că burghezia e numai o mască fără conţinut, e doar etichetă fără acoperire. Ca să îşi recapete soţia, Samuel îi blochează posibilităţile de a supravieţui: îi anulează cardurile, îşi foloseşte relaţiile pentru a împiedica angajarea femeii şi pentru a-l concedia pe amantul ei, Ivan - de unde rezultă că burghezul e o formă (socială) fără suflet. Samuel nu ţine cont de faptul că Suzanne a crescut un băiat şi o fată, copiii lor, că a fost alături de el ani buni, ci caută să o umilească necontenit şi, astfel, să o subjuge. Lucru arătat de Corsini în situaţii atît de jenante încît îţi vine să pui mîinile la ochi în timpul vizionării. Ca într-o telenovelă, lucrurile sînt îngroşate la maximum, ca nu cumva spectatorul să nu înţeleagă ce semnifică fiecare gest: Suzanne trebuie să bată la geamurile maşinilor care opresc în benzinărie, sa încerce să-şi vîndă ceasul Cartier ca să plătească benzina (constată că are cardul blocat); trebuie să muncească pe cîmp, la cules de pepeni, cu toate că are studii de chinetoterapie; trebuie să se strecoare în domiciliul conjugal, să fure tablourile primite de ea cadou. Între cei doi soţi sînt şi copiii, a căror atitudine urmează cel mai previzibil drum psihanalitic: băiatul ţine cu mama, fata ţine cu tatăl.
 
De cealaltă parte, în relaţia Suzannei cu Ivan (Sergi Lopez), lucrurile stau mai bine: cei doi amanţi dezvoltă în relaţia lor laturi care să motiveze ideea de iubire şi dorinţa de a fi împreună dincolo de stimulentele unei aventuri pasionale. Cei doi lucrează la o fermă agricolă pentru a se întreţine, ea stă cu Ivan şi cu fiica acestuia şi, împreună, toţi trei, arată ca o familie. Aici avem prezent cel mai interesant punct de vedere al autorului acestui film: faptul că femeia este cea care leagă o familie, aşa că ea nu ar trebui să fie lipsită de drepturi, chiar dacă bărbatul este cel care întreţine familia. Atunci cînd încearcă să-i taie soţiei sale posibilităţile de a se descurca, Samuel uită că, în fapt, şi să creşti doi copii e o muncă dificilă, poate chiar mai respectabilă ca importanţă decît banii care pot asigura confortul maxim al acelei creşteri. Schematismul construcţiei filmului estompează, însă, elanul acestei idei. Episodul acesta e doar un alt pion al demonstraţiei, cel care face indică faptul că patriarhatul, ca valoare burgheză, e discutabil.
 
Concluziile pe care le oferă filmul nu sînt prea fericite: Suzanne şi Ivan se înţeleg şi arată a familie fiindcă fac parte din aceeaşi clasă socială, ambii fiind proletari; Suzanne şi Samuel nu aveau cum să se înţeleagă fiindcă îi desparte o întreagă mentalitate de clasă. Prinsă în acest joc al impunerilor sociale şi al gîndirii de clasă, femeia va fi o victimă. Cît priveşte cele două clase, în măsura în care nu se schimbă nimic în societate, clasa proletară va fi necontenit o victimă.
 
În faţa acestei elaborări demonstrative filmul nu poate cîştiga încredere nici cu artificiul realist-observaţional pe care îl arată în construcţia sa. Filmul debutează cu deznodămîntul poveştii, întreaga expunere ulterioară urmînd a funcţiona ca motivaţie pentru acest deznodămînt. Această opţiune ar trebui să ţină spectatorul la distanţă faţă de fapte - ştiind deznodămîntul, spectatorul nu e invitat să trăiască alături de personaje, ci e invitat să judece propria existenţă şi lumea în genere pornind de la cele prezente pe ecran.
 
Chiar dacă Partir semnalează neajunsuri importante ale societăţii occidentale, modul în care o face nu e cel mai inspirat.