Dilema Veche / decembrie 2010

Pe 26 august 1975, la 13 ani după ce a pus mîna pe prima chitară din viaţa lui, Bruce Springsteen avea întreaga Americă la picioare. Cu o zi înainte, fusese lansat musculosul Born to Run, cel de-al treilea album al său, iar succesul de peste noapte l-a dus pe The Boss acolo unde şi-a dorit întotdeauna: în inima oamenilor dintr-o ţară pe care o iubea ca nimeni altul şi căreia i-a cîntat, fără să obosească, miturile.

După ce şi-a mestecat lovitura de piaţă, Springsteen a dispărut în spatele unor uşi de după care răzbăteau, din cînd în cînd, zgomotele unui conflict, cel cu Mike Appel, managerul său din vremea aceea. În 1977, după ce justiţia i-a rezolvat problemele contractuale, cîntăreţul s-a întors în studio pentru a continua ceea ce începuse cu Born to Run. Sau cel puţin aşa spera toată lumea. Numai că, între timp, totul se schimbase.  

Duse au fost rafalele spastice şi nepăsătoare de rock\'n\' roll de pe LP-ul din 1975, dusă şi imaginea unei Americi care-şi trăia visul cu peste 100 de kilometri pe oră. Rebelul a descoperit viaţa reală şi faptul că autostrăzile americane nu sînt scăldate doar de soare. Din asta s-a născut Darkness on the Edge of Town, una dintre cele mai reflexive şi amare opere ale muzicianului din New Jersey. Sentimentul libertăţii făcea loc unui pesimism legat de viaţa eroului sălbatic de pe Born to Run. Întunericul lua locul luminii, spaimele religioase şi economice luau locul imnurilor eliberării de orice fel de constrîngeri, iar adolescentul teribilist se maturiza, păşind printr-un rit de trecere care îi tempera furia şi îi dezvelea acea parte întunecată a lumii, din care nu e chiar atît de simplu să evadezi "pe roţi cromate, cu motorul devorînd lacom benzină şi cu acul indicatorului de acceleraţie trecut de linia roşie".

Era acolo povestea unei Americi aflate la doar cinci ani distanţă de Criza Petrolului - iniţial, albumul trebuia să se numească American Madness, după un film făcut de Frank Capra despre Marea Depresiune -, dar şi povestea lui Bruce Springsteen, omul care trecuse printr-o mare criză personală în cei peste doi ani de război juridic cu Appel.
 

Din acea sesiune de înregistrări pentru Darkness on the Edge of Town au rămas pe dinafară peste 60 de cîntece. Anul acesta, în noiembrie, 21 dintre ele - doar Racing in the Street a fost păstrat, dar într-o versiune diferită de cea de pe albumul din \'78 - au fost reunite pe un dublu album, numit The Promise. Dincolo de dimensiunile şi varietatea lui, spiritul cîntecelor e nealterat. Visul american al lui Springsteen e tot călcat în picioare, inima îi e tot frîntă, tonul lui e tot sobru, iar gustul pe care ni-l lasă cîntecele e tot amar. Litanii precum Someday (We\'ll Be Together) şi
vomită disperare. Because the Night sună înfricoşător şi te face să înţelegi de ce dramatismul unor The Arcade Fire are legătură cu Springsteen, iar nu cu Patti Smith.

Cu toate că The Promise nu e Darkness on the Edge of Town - îi lipsesc esenţele tari, densitatea şi patina aceea de studio, captivă momentului în care a fost făcut -, e un album care stă bine în picioare. La fel ca Springsteen, unul dintre acei puţini şi esenţiali artişti ai rock\'n\'roll-ului. The Promise a fost lansat şi ca parte a unui box set numit The Promise: The Darkness on the Edge of Town Story, care conţine, pe lîngă cele două CD-uri cu noul album, o versiune remasterizată a albumul Darkness on the Edge of Town şi trei DVD-uri, două cu înregistrări din concertele lui Bruce Springsteen & The E Street Band şi unul cu un film documentar despre realizarea albumului din 1978.
 

 




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus