***
Proiectul filmului realizat de Miklós Jancsó în 1967, Csillagosok, katonák / Roşii şi Albii, a pornit ca o comandă a statului maghiar, aflat sub regimul comunist la acea dată, pentru realizarea unui film ce avea să comemoreze cincizeci de ani scurşi de la Revoluţia din Octombrie. Regizorul plasează acţiunea doi ani mai târziu, în 1919, în mijlocul Războiului Civil Rus şi prezintă confruntarea Armatei Roşii - comuniste - cu Armata Albă - ţaristă - din perspectiva unei a treia forţe implicate, fără voie, în luptă: ostaşii maghiari, prizonieri de război aflaţi pe teritoriul rus, nevoiţi să adere de o parte sau de alta a conflictului. Provenind, în cea mai mare parte a lor, din familii simple, ei aleg să fraternizeze cu Armata Roşie. Cu toate că Miklós Jancsó a fost toată viaţa sa un simpatizant al ideilor marxiste, filmele sale au cuprins adesea critici la adresa felului în care ideile socialiste au fost aplicate. Şi acest film din 1967, departe de a se conforma modelului impus al filmului de propagandă, dovedeşte o privire lucidă asupra acţiunilor prezentate. În primul rând, Miklós Jancsó respinge formula eroului comunist, apelând la o naraţiune în care personaje diferite vor conduce, în momente distincte, povestirea. Scenele din film se constituie în episoade aproape autonome, reprezentând confruntări minore, fără putere de decizie, în contextul mare al războiului desfăşurat pe timp de aproape şase ani. Cele două armate ies, pe rând, aproximativ în mod egal, învingătoare sau învinse, în urma bătăliilor prezentate în film.
Roşii şi Albii sugerează faptul că în învălmăşeala evenimentelor istorice este imposibil ca dreptatea şi adevărul să existe de o singură parte a frontului. Într-un spital de campanie, asistentele îi ajută pe comunişti să se ascundă de soldaţii Armatei Albe. Figura centrală a acestui episod este o asistentă tânără, implicată într-o aventură cu un maghiar comunist. Forţele ţariste îl omoară pe iubitul ei şi o obligă pe femeie să îi indice pe bolşevicii adăpostiţi în spital. Ameninţată cu moartea, femeia dezvăluie identitatea acestora. În acest punct, situaţia se întoarce abrupt, atunci când soldaţii comunişti îşi fac brusc apariţia, încercuindu-i pe adeversarii lor şi omorând-o pe femeia pe care o consideră o trădătoare, necunoscând întregul adevăr al situaţiei. Amândouă armatele sunt arătate violente în lupta pentru scopul lor, al fiecăreia în parte. Dacă sunt puse în balanţă faptele josnice comise de ambele părţi, Armata Albă apare, totuşi, în filmul lui Miklós Jancsó mai imorală, din raţiuni ce ţineau de sistemul de cenzură al filmelor produse sub regimul comunist maghiar.
Faptul că Miklós Jancsó se concentrează mare parte din film asupra personajelor maghiare reprezintă o formă de evazionism faţă de rigorile pe care cineaştii din Ungaria trebuiau să le respecte în anii '60. Personajele sale sunt forţate să intre într-un conflict în care rămân, totuşi, intruşi şi victime totodată. Iar dacă personajele comuniste par a fi privite cu mai multă blândeţe în Roşii şi Albii, acest fapt se datorează prezenţei în ecuaţie a personajelor maghiare care nu au nicio vină, nici măcar pe aceea de a fi ales o direcţie politică în defavoarea celeilalte, din moment ce activitatea lor comunistă pare de conjunctură, o modalitate de supravieţuire. Tot o formă de evazionism este şi concepţia vizuală din Roşii şi Albii. Pe lângă frumuseţea şi virtuozitatea lor formală, cadrele lungi şi complexe din filmul lui Miklós Jancsó mai au o funcţie, justificată de dramaturgie: aceea de a arăta situaţiile în contextul lor mai larg, de a impune raţiunea asupra emoţiei. În interiorul unui aceluiaşi cadru putem vedea ansamblul în care se desfăşoară acţiunea, apoi camera îşi alege protagoniştii şi situaţiile la care se opreşte, revenind ulterior la contextul general, în afara universului restrâns al personajelor, într-o repoziţionare faţă de situaţia urmărită.
Csillagosok, katonák / Roşii şi Albii
Ungaria 1967
regie: Miklós Jancsó
scenariu: Gyula Hernady, Miklós Jancsó
imagine: Tamas Somlo
cu: Joszef Madaras, Nikita Michalkov.