Obsesia mântuirii - Tsar

Cea mai recentă creaţie a lui Pavel Lungin este cu atât mai îndrăzneaţă cu cât subiectul abordat cunoaşte un precedent ilustru în istoria cinematografiei mondiale: tema filmului este domnia infamului ţar Ivan al IV-lea, "cel Groaznic". La auzul acestui nume, gândul oricărui cinefil se îndreaptă către prestigioasa creaţie cinematografică a lui Serghei Mihailovici Eisenstein, Ivan Groznyy / Ivan cel Groaznic (1944 şi 1958). Cum Lungin nu putea neglija prestigioasa ascendenţă a subiectului abordat, filmul său îşi îngăduie anumite afinităţi (minore) cu pelicula lui Eisenstein. Însă deosebirile sunt mult mai importante şi mai numeroase decât asemănările.
 
În fapt, singura afinitate semnificativă între cele două filme îl priveşte pe protagonist. Figura ţarului eisensteinian - interpretat magistral de către Nikolai Cerkasov -, a reprezentat în mod evident un punct de referinţă în elaborarea personajului omolog din filmul lui Lungin. Chipul ţarului, barba, chiar şi relativul expresionism al interpretării actoriceşti oferite de către Piotr Mamonov ne oferă un Ivan cel Groaznic aflat sub evidenta şi directa înrâurire a operei lui Eisenstein. Acestea fiind zise, Mamonov se ridică la înălţimea provocării, compunând un personaj complex, nuanţat, care insuflă spectatorului groază, facinaţie, dar şi o oarecare simpatie - toate trei laolaltă.
 
Aici se sfârşesc asemănările între cele două creaţii cinematografice. În ansamblu, maniera de abordare a subiectului este net diferită la Lungin, faţă de cea eisensteiniană. Dacă în Ivan Groznyy, Ivan al IV-lea este înfăţişat ca un erou naţional ce se zbate pentru unificarea Rusiei, fiind constrâns să recurgă la diverse atrocităţi pentru împlinirea acestui scop suprem (regăsim aici un paralelism deloc întâmplător cu figura lui Stalin), Lungin pune în schimb accent pe latura umană a celebrului ţar, pe slăbiciunile sale, pe labilitatea sa psihică. Ne este înfăţişat un Ivan al IV-lea prins întru totul în mrejele propriei psihoze paranoice, un om ce a pierdut contactul cu realitatea, care vede duşmani la tot pasul şi îşi urmează orbeşte grandomana himeră eshatologică a clădirii Ierusalimului terestru. Filmul debutează prin rugăciunea colectivă din curtea palatului, pe care ţarul o conduce cu fanatism frenetic, implorând iertarea divină pentru grozavele păcate ale poporului rus; încă din acest prim moment, Ivan ne este prezentat ca fiind dezechilibrat psihic. Nebunia ţarului fiind premisa iniţială, antagonistul monarhului dement nu poate întârzia să apară, în persoana stareţului Filip.
 
Ţarul este obsedat de ideea aprobării divine; de vreme ce el acţionează mesianic, pregătind Rusia (nou Ierusalim terestru) pentru iminenta întoarcere a lui Hristos, suveranul trăieşte cu groaza constantă a pierderii încuviinţării lui Dumnezeu, în numele căruia acţionează. Aflat în căutarea confirmării divine, ţarul îl ridică pe stareţul Filip Colichev la rangul de mitropolit al Rusiei. Însă noul mitropolit, om sporit spiritual, nu îi oferă suveranului său sprijinul aşteptat. Dimpotrivă, el se opune atrocităţilor făptuite de Ivan; Filip reprezintă unicul pol al normalităţii şi adevărului, în marea de curteni servili şi de oprichniki (călăi ai ţarului, însărcinaţi cu torturarea şi masacrarea duşmanilor închipuiţi ai acestuia) ce îl înconjoară pe labilul monarh.
 
În cele din urmă, mitropolitul Filip va fi întemniţat şi martirizat; trecut de pragul sfinţeniei, Filip are premoniţia propriului sfârşit. Întâlnim aici un topos specific lui Lungin (cel al premoniţiei morţii), subsumat unei teme predilecte a acestui autor - tema sfântului ortodox, văzut ca reper etic şi moral; şi în filmul Ostrov (2007) întâlnim un călugăr sfânt care îşi cunoaşte înainte-vreme momentul sfârşitului; acolo însă, sfântul sihastru (interpretat de către acelaşi Piotr Mamonov care îl joacă şi pe ţarul lui Lungin) este chiar protagonist.
 
În esenţa sa, Tsar este un film despre obsesia mântuirii, atât de caracteristică spiritului rusesc. Două destine se întâlnesc: Evlaviosul Filip ia calea sfinţeniei şi a izbăvirii, în vreme ce Ivan cel Groaznic, exponent al omului înrobit Satanei, îşi ratează şansa la mântuire şi se îndreaptă spre infern. În secvenţa finală, poporul însuşi îl abandonează pe ţarul damnat - în ajunul marii serbări ordonate de către monarh, curtea palatului e pustie.