***
Aş putea ȋncerca să vă conving să vedeţi The Woman in the Window de Fritz Lang spunându-vă că e un film noir regizat de unul dintre părinţii filmului noir; are un statut special ȋn istoria cinematografului.
Mai precis: Fritz Lang se numără printre reprezentanţii expresionismului german, ale căror filme din anii '20 şi '30 au inovat limbajul cinematografic (au adus soluţii noi ȋn materie de decoruri, tehnici de iluminare, joc actoricesc, etc.), iar influenţa lor s-a extins până la Hollywood, unde tocmai se cristalizau principalele genuri de film. Filmul noir adoptă o parte din aceste inovaţii expresioniste (atmosfera sumbră din noir-uri aminteşte de atmosfera sumbră din filmele germane), dar le pune ȋn slujba unor formule dramaturgice proprii care, la urma urmei, nu sunt prea diverse; mai orice noir conţine o crimă (sau mai multe), un detectiv şi o femeie fatală, şi mai orice noir are ȋn centru un mister care va fi dezlegat până la sfârşit (deşi, ȋn multe cazuri, spectatorilor li se dă cheia misterului ȋncă de la ȋnceput - numai detectivul e lăsat să se descurce singur).
Ȋnsă e interesant de observat cum, din ingredientele astea sărăcăcioase, marii cineaşti angajaţi la Hollywood ȋn anii '40 reuşeau să facă filme personale. Double Indemnity (1944) al lui Billy Wilder, The Big Sleep (1946) al lui Howard Hawks şi The Woman in the Window (1944) de Fritz Lang sunt, toate, noir-uri reprezentative, dar fiecare seamănă mai mult cu celelalte filme ale autorului său decât seamănă cu celelalte noir-uri pe care le-am amintit. Oricât de solidă ar fi intriga din Double Indemnity, rămâne destul loc să iasă la iveală psihologia protagonistului - inconfundabil, un personaj conceput de Billy Wilder - şi trecutul ȋntunecat al femeii fatale. Ȋn The Big Sleep, dimpotrivă, trecutul protagoniştilor rămâne ȋn ceaţă, intriga n-au putut-o descâlci nici realizatorii, şi rezolvarea misterului o veţi uita imediat - veţi ţine minte, ȋn schimb, uşurinţa cu care personajul lui Humphrey Bogart iese din orice situaţie dificilă şi viteza cu care nimereşte ȋntr-alta.
The Woman in the Window e la capătul opus: scenariul a fost curăţat de tot ce ar putea ȋncetini derularea evenimentelor. De ȋndată ce protagonistul (Edward G. Robinson) ȋntâlneşte o femeie atrăgătoare (Joan Bennett) şi cedează tentaţiei de a rămâne să bea ceva după ce o conduce acasă, soarta lui e hotărâtă: academicianul demn de stimă va deveni foarte repede un criminal care se ascunde de poliţie.
Nimic nu e dezvoltat mai mult decât o cere intriga. La ȋnceputul filmului, profesorul se autoanalizează (şi atunci, ȋn termeni destul de simpli), observând că respectabilitatea lui ȋncepe să semene cu rigiditatea, dar că preferă, totuşi, să nu profite de plecarea soţiei lui ca să-şi abandoneze obiceiurile - doar că autoanaliza lui nu are scopul de a da mai multă greutate personajului (cum se ȋntâmplă la Billy Wilder) şi nici nu e interesantă ȋn sine (cum sunt replicile lui Bogart din The Big Sleep); e acolo ca să pregătească intrarea ȋn scenă a femeii fatale. Mai departe, ȋntâmplările nefericite se succed neȋntrerupt: femeia primeşte o vizită din partea amantului gelos, pe care profesorul e nevoit să-l omoare ȋn legitimă apărare; victima se dovedeşte a fi un cunoscut al unui procuror general care, printr-o stranie coincidenţă, e cel mai bun prieten al profesorului şi ȋl ţine la curent cu desfăşurarea anchetei; dovezile sunt numeroase, pentru că locul de pe marginea şoselei unde profesorul se descotoroseşte de cadavru pare să păstreze urmele vinovatului mai bine decât le-ar păstra solul selenar. Trebuie spus că, pentru un film care vrea să arate decăderea inexorabilă a unui om respectabil, The Woman in the Window apelează la nişte resorturi scenaristice destul de ruginite.
Dar dacă ȋncerc să vă conving că merită să vedeţi The Woman in the Window, e pentru că filmul lui Fritz Lang e mult mai interesant de urmărit decât de povestit. Tocmai pentru că intriga e atât de subţire şi, practic, filmul e de la un capăt la altul un exerciţiu de suspans, e nevoie de tot talentul regizoral al lui Fritz Lang să-l pună ȋn scenă, şi e nevoie de talentul actoricesc al lui Edward G. Robinson să scoată din ȋngrijorare destule nuanţe ȋncât rolul lui să nu devină monoton. Din fericire, şi regizorul, şi actorul, sunt suficient de creativi.
The Woman in the Window (Femeia din vitrină)
SUA, 1944
regie: Fritz Lang
scenariu: Nunnally Johnson
imagine: Milton R. Krasner
cu: Edward G. Robinson, Joan Bennett.