Mai este populară prinţesa inventată de Disney şi care la rândul său a inventat / popularizat filmul de animaţie de lung metraj? Şefii de la Disney, mai ales când compară rezultatele lor de box office şi chiar şi de critică cu cele ale animaţiilor Pixar şi Dreamworks, sunt nemulţumiţi. Tangled, cea mai recentă creaţie a studioului basmelor şi al 50-lea titlu din portofoliul de invidiat al companiei trebuia să se numească iniţial Rapunzel, după eroina acestui film inspirat de povestea fraţilor Grimm. Dar cum cercetările de piaţă au concluzionat că problema lui The Princess and the Frog, precedentul basm animat produs de Disney, a fost mai întâi titlul şi apoi subiectul, ambele deloc pe placul băieţilor, au trebuit sacrificate aspecte mărunte.
Se pare că de la vârste fragede băieţii refuză să privească filme de(spre) fete, în timp ce fetele nu au probleme în a vizita filme de(spre) băieţi (de aici vin şi disproporţiile hollywoodiene actuale), iar filmele muzicale nu mai reprezintă o atracţie pentru generaţiile de azi (nu numai pentru băieţi). De aceea compania a schimbat titlul filmului, campania de marketing şi cel mai probabil şi scenariul.
Astfel, în materialele promoţionale ale filmului, Rapunzel a fost pur şi simplu ascunsă după lungul său păr auriu, iar hoţul (gata cu prinţi) Flynn Rider a fost preferat pentru primul contact cu audienţele. Din numerele muzicale nimeni nu a arătat nimic. Dar surpriza pe care cei / cele mici / mari o vor avea este că (din fericire) Tangled rămâne în principiu acelaşi magic film Disney.
Rapunzel (Mandy Moore), o prinţesă apropiată mai mult de Mica Sirenă decât de Albă ca Zăpada, e aceeaşi creatură visătoare, aceeaşi inocentă cu ochi mari şi curioşi, capabilă să comunice cu animalele (nevorbitoare). Aceştia sunt Pascal, un cameleon mic, dar ameninţător şi foarte convingător şi insistentul cal Maximus, un justiţiar cu atitudini de câine în preajma prinţesei şi nu numai. Rapunzel este bineînţeles prinsă într-un turn (mai mult la figurat, fiindcă de fapt stă de bună voie, fiind victima manipulării) de o vrăjitoare (din nou mai mult la figurat) rea, deghizată în mamă protectoare (Mama Gothel este una din cele mai interesante "vrăjitoare" Disney), unde (cel mai important) cântă.
Compozitorul coloanelor sonore ale unor The Little Mermaid, Aladdin, Pocahontas sau Beauty and the Beast, Allan Menken ne oferă cele mai superbe momente muzicale din (aproape) ultimul deceniu. Pe piese precum When will my life begin, Mother knows best, I\'ve got a dream sau I see the light (nominalizat la categoria cel mai bun cântec la premiile Oscar) cu siguranţă magia se va simţi. Pe cel din urmă cântec se va descoperi şi cel mai minunat moment 3D. E pur şi simplu magic. Cu muzică sau nu, filmul îşi păstrează fluiditatea, balansând foarte bine momentele comice cu cele dramatice.
Povestea, chiar dacă nu va surprinde pe mulţi, nu este nicidecum mai evidentă decât cea din Toy Story 3. Diferenţa dintre cele două este că Pixar e mai în vogă ca niciodată (o poziţie meritată, fără minimă îndoială), în timp ce Tangled are sarcina de a repopula un gen în care doar Disney se mai avântă. Eu aş zice că s-a descurcat foarte bine, numai că interesele din 2010, inclusiv ale Disney, au fost altele. De aceea Tangled nu a prins nominalizarea la cel mai bun film de animaţie la apropiatele premii ale Academiei Americane de Film, deşi merita. Dar, să sperăm, că impactul său se va vedea în următoarea perioadă şi că filmul de animaţie hollywoodian nu se va bloca în aceleaşi subiecte şi nu va avea ca personaje principale doar băieţi. E în avantajul tuturor.