Ursul Yogi irosit - Yogi Bear

Hollywoodul este deseori leneş şi vrea să meargă la sigur, iar de cele mai multe ori ştie (din păcate) şi cum. E o actriţă sau un actor sau chiar un personaj într-un gen în vogă cu efecte de ultimă generaţie. Povestea, scenariul, originalitatea nici nu mai contează. De aici vin şi multele filme trase la indigo, sequelurile şi prequelurile cu care suntem de-a dreptul înconjuraţi.
 
Yogi Bear, cel mai recent film cu personajul Hanna Barbera, face parte din exact categoria de filme descrise mai sus. Avem un personaj care, chiar dacă a lipsit în ultima perioadă din circuit, nu şi-a pierdut deloc apelul pentru publicul pe care l-a crescut, o poveste banală şi lipsită de orice inspiraţie (un primar corupt plănuieşte să lase parcul Jellystone fără copaci) cu toate clişeele ştiute (inclusiv o poveste de dragoste între pădurarul Smith şi documentarista Rachel interpretată de regina filmelor de prost gust Anna Faris), cu aceleaşi glume la care nici copiii nu prea mai râd (ciocniri cu plăcinte, descrieri ale efectelor mâncării), ambalat ca un film de animaţie (de fapt, nu este) şi bineînţeles cu efecte 3D, folosite pe principiul "Nu contează cât de slab e filmul. E în 3D". Cred (sper) că am trecut totuşi de faza asta.
 
Filmul, care a costat vreo 80 de milioane de dolari (buget care deja a fost acoperit de încasările globale), are aparenţa unui film dublat de pe posturile de televiziune pentru copii. Yogi Bear nu e dublat, dar e fals, greoi şi prost jucat încât ne-am cam dori să auzim acele voci româneşti.
 
Singurul lucru bun e Justin Timberlake, care îl transformă pe Boo Boo cu uşurinţă în singura sursă de oxigen pentru spectatori. Reuşita sa însă nu mai contează când nereuşitele sunt atât de multe.
 
Am îndoieli că filmul va funcţiona inclusiv pentru cei mai mulţi dintre fani. Ei ar trebui să îşi dea seama cel mai uşor că ursul Yogi a fost irosit de oameni fără talent.