Tensiunea fugii - Kinatay

Secvenţele de început îi prezintă pe Peping (20) şi pe logodnica lui, Cecille (20), în drum spre cununia civilă, împreună cu copilul lor de 7 luni. Peping e student la Academia de Poliţie şi, pentru a face un ban în plus, ajută la colectarea taxei de protecţie pentru o organizaţie mafiotă locală. Într-o seară, contactul său din organizaţie îl cheamă într-o operaţiune. Se urcă într-o dubă în care se află câţiva dintre liderii organizaţiei. Din faţa unui bar o iau pe o tânără prostituată. Câteva minute mai târziu, unul dintre bărbaţi începe să o lovească brutal, îi pune un căluş şi o întinde pe podeaua maşinii, continuând să o lovească cu piciorul în cap. Peping asistă îngrozit şi neputincios la ce se întâmplă. De aici, începe un coşmar, pe care spectatorul îl va trăi prin ochii lui Peping. Femeia este dusă în subsolul unei case izolate şi acolo e torturată, violată, ucisă, iar corpul îi e ciopârţit în mai multe bucăţi, pentru a fi raspândit apoi pe la ghenele din oraş.      

Se spune că un om care se aruncă de la geam nu constituie un eveniment dramatic, spre deosebire de un om care stă pe marginea geamului şi nu ştie ce să facă. Acesta este sentimentul pe care e construită tensiunea în Kinatay. După ce îşi dă seama la ce acţiune ia parte, Peping încearcă de trei ori să fugă: sunt momente lungi în care el este chinuit de revoltă, de scârbă, dar şi de frică şi neputinţă. Aparatul de filmat îl urmăreşte nemilos şi fără încetare în timpul acestor ezitări chinuitoare. Trimis să cumpere ceva, intră în baie, unde stă câteva minute aşteptând, apoi dă ocol unei clădiri şi se urcă într-un autobuz ţinând capul jos. Brusc, este sunat de cei din maşină şi se întoarce la ei imediat.  Deasupra întregului film planează posibilitatea ca el să pună capăt coşmarului sau să fugă. Ajuns în casa în care urmează să aibă loc crima, primeşte un pistol, cadou de la noul lui şef; un pistol încărcat pe care îl poartă la el încontinuu.

Tot ce va face el de acum înainte pare o pregătire pentru un moment în care ar putea să-i omoare pe criminali şi să o salveze pe femeie. Ai tot timpul convingerea că eşti la câteva secunde de izbucnirea eroică ce va aplica răzbunarea pe care o merită călăii. Această dilemă a protagonistului este accentuată din nou şi din nou prin toate mijloacele posibile. Gesturile actorului au multă vreme lentoarea unui om absent, ale cărui gânduri sunt departe de mâinile lui. Liderul grupului îi vorbeşte la un moment dat despre posibila lui carieră, dar, din spate, Peping aude gemetele femeii. Prins între aceste două coloane sonore, chipul personajului îşi schimbă încontinuu mimica, iar privirea lui pendulează între direcţiile din care provin cele două voci, fără ca spectatorul să poată vedea sursele. E o dramă în mare parte reflectată în protagonist. Noaptea se desfăşoară aproape în timp real şi Peping nu este cruţat nicio clipă. Insistenţa şi repetitivitatea cu care este urmărit de imagini şi sunete te hipnotizează şi te atrag mai mult decât ai vrea în calvarul protagonistului. 

Dar nici un foc de armă nu este tras pe durata filmului. Totul se desfăşoară implacabil şi cu normalitatea unei munci - ce-i drept, puţin mai speciale. În timp ce băieţii curăţă locul crimei, liderii discută despre costul unui telefon mobil second-hand. Începutul luminos în care îl cunoaştem pe protagonist în mijlocul familiei şi prietenilor ne plasează în afara unei convenţii de film horror sau thriller. Această introducere măreşte gradul de veridicitate a tot ceea ce urmează să vedem. La fel cum asistă la propria cununie civilă, protagonistul va asista nu mult mai târziu la uciderea scabroasă a unei femei. Forfota şi zgomotele oraşului fac loc, pe măsură ce se lasă întunericul, unei linişti întrerupte ocazional de câte o sirenă sau un claxon. Muzica însoţeşte această coborâre în Iad prin accente sinistre, dar subtile. Multe din senzaţiile lui Peping sunt trăite prin sunet.

Întunericul din maşină lasă aparatul de filmat să surprindă doar contururi luminate scurt de farurile câte unei maşini în trecere. Monştrii creaţi de imaginaţia noastră sunt mult mai groteşti decât cei din realitate. Astfel, sunetele loviturilor aplicate femeii în obscuritatea maşinii sunt cu atât mai şocante, cu cât nu e clar cum şi unde este lovită. Violul şi uciderea ei sunt surprinse din unghiul subiectiv al lui Peping: frânturi văzute de el prin geam sau prin uşa deschisă. Unul dintre criminali loveşte cu o macetă undeva în jos, apoi un picior se desprinde şi este aruncat pe jos. Camera revine rapid pe faţa lui Peping. Nu îţi vine să crezi că ai văzut ce ai văzut. Ai vrea să dai înapoi pentru a verifica, dar totuşi eşti sigur. Nu se vedea prea bine, dar era clar. Prin această manieră de a filma, veridicitatea este dusă în zone pe care mulţi spectatori le vor găsi prea greu de înghiţit.