Misterioasa pariziancă, după
Agenda lui Jean-Claude Carrière (binecunoscutul scenarist al filmelor
Goya's Ghosts, Sommersby, L'associé, Die Blechtrommel, Le charme discret de la bourgeoisie, Taking Off, La voie lactée, Belle de jour), este unul dintre spectacolele cu care s-a redeschis, recent, Teatrul din Deva.
Spectacolul montat de Petre Nicolae surprinde plăcut prin ţinută. Economie de mijloace, ritm, antren şi mai ales o "temă de casă" ce mi-a amintit de lecţia lui Bob Fosse (cel din
All That Jazz). Acolo era întâlnirea unui coregraf dependent de "vin, cânt şi femei" cu... Moartea / Viaţa, ce avea chip de înger bălan înveşmântat în straie de mireasă. Subtextul acestei comedii umane trimite spre acelaşi lucru: întâlnirea (reală? imaginară?) cu fata neprihănită dă peste cap socotelile unui bărbat ce-şi nota în agendă fiecare "pradă". Iubirea trezeşte morţii, iar agentul imobiliar Jean-Jacques (Adrian Anghel) este un
living dead pe care îl "problematizează" o fată ciudată (nebună? sfântă? vampă?), care-l determină (precum odinioară Sonia Marmeladova pe Rodion Romanovici Raskolnikov) să lase tot ce
are pentru a putea pune început bun
devenirii sale întru fiinţă.
Paradoxal, printre situaţiile comice şi replicile inteligente din această piesă-apolog, se insinuează ideea tarkovskiană că "ruşinea salvează omenirea", aşa cum reiese din scena ce marchează, probabil, începutul schimbării (transformării, restaurării) lui Jean-Jacques. Când e pe punctul de a o viola pe Susanne (Laura Vasiliu), noua lui "victimă" (cu numărul de ordine 135 în agenda sa), aude vorbele acesteia ce au fermitatea şi blândeţea Soniei din
Crimă şi pedeapsă. Fără să-l privească, ea îi spune: "Acum aveţi nişte gânduri care nu-mi plac". Iar masculul din el, aparent incurabil, este copleşit de ruşine. Abia acum poate primi "transferul de personalitate" (de umanitate) care să-l smulgă dintr-o existenţă plată, monotonă, searbădă. Abia acum este pregătit să înceapă temerarul urcuş spre sine.
Într-un ev în care vulgaritatea şi derizoriul confiscă atâtea suflete, iată o piesă în care accentele se pun altfel: pe desprinderea de "carnal". Cunoaşterea, aici, nu mai este una carnală (mai mult: experienţele - repetate, minuţios contabilizate - de tip
carnal knowledge sunt luate în derâdere), ci una... ontologică.
Misterioasa pariziancă este sinonimul aventurii întru anevoioasa recompunere (din ţăndări) a unui suflet aflat în deşirare. Iar Susanne (Laura Vasiliu) este fata ce pare să ne transmită că "nu cunoaşterea limpezeşte taina, ci taina limpezeşte cunoaşterea".
