"Cu faţa suptă de durere nu-l poţi cânta pe Schubert, şi cu atât mai puţin Cvintetul Păstrăvului", spune Caribaldi în spectacolul Puterea obişnuinţei. Austriacul Thomas Bernhard (1931-1989), unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi postbelici, ar fi împlinit 80 de ani pe 9 februarie 2011.
Suflete goale, printre copaci dezveliţi de frunze. Muzicieni pe care arta lor nu-i salvează. Tehnica, disciplina şi repetiţiile duse la extrem ucid sufletele şi sensibilitatea artiştilor, un jongler, un dresor şi un clovn. Artiştii dintr-un mic circ devin marionete dezasamblate şi mutilate sub mâna de fier a lui Caribaldi (Marius Cordoş), care-şi terorizează inclusiv nepoata-balerină (Maria Gârbovan).
Puterea obişnuinţei, un spectacol controversat, care a generat scrisori vehemente în breaslă din cauza neselecţionării în 2010 în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, merită văzut la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov. A monta un asemenea text-manifest, elitist, rămâne un act de curaj din partea regizorului Claudiu Goga, care, astfel, pune în discuţie sensul artei şi al creaţiei. Goga, prin textul lui Bernhard, vorbeşte despre artiştii care se tranformă în monştri atunci când nu ştiu să-şi tempereze obsesia perfecţiunii. Tehnica extremă fără sensibilitate şi emoţie nu antrenează spiritul, ci numai îl ucide, aşa cum arată şi filmul lui Fellini, din 1979, Proba de orchestră.
Tehnică extremă
Piesa scrisă de Thomas Bernhard pentru Festivalul de la Salzburg din 1974 spune povestea bătrânului director de circ Caribaldi, care, de 22 de ani, alături de trupa sa, exersează continuu Cvintetul Păstrăvul de Schubert. De altfel, fragmente din muzica lui Schubert sunt transpuse în timpul spectacolului prin înregistrări ale Filarmonicii Braşov. "Căutarea perfecţiunii trebuie să fie scopul oricărei arte. Un mare pianist va continua să cânte şi să cânte, chiar dacă în jurul lui se vor dărâma pereţii încăperii", spunea Bernhard, într-un interviu, reluând această teorie în Puterea obişnuinţei. De altfel, în spectacol, sunt sparte farfurii, o bucată de carne este defalcată cu o drujbă pe o pianină, într-un gest naturalist extrem, iar biciul pare o prelungire a cocoaşei lui Caribaldi.
Obsesia legată de perfecţiune, alături de teroarea la care sunt supuşi muzicienii sunt excelent reflectate de Caribaldi, de jonglerul (Virgini Itta Marcu), de dresorul (Mihai Buca), de clovnul (Gabriel Costea) sau de balerină. Mica sa orchestră conturează imaginea distorsionată şi muribundă a unei lumi în care muzica a devenit o povară covârşitoare. Diletantismul şi "puterea obişnuinţei" se întind ca o plagă nesfârşită.
Drumul spre rinocerizare
Actorii de la Braşov îşi joacă rolurile corect, dar nu reuşesc să trasmită în întregime emoţia partiturii lor. Montarea rămâne însă importantă prin faptul că impune atenţiei un text de o asemenea factură. Spectacolul impresionează prin scene, adevărate tablouri, de o plasticitate tulburătoare: Puterea obişnuinţei se joacă pe gradene, printre copaci dezgoliţi, iar în sala reală spectatorii de pe scenă pot să vadă la un moment dat feţe rinocerizate din public. Impresionantă este şi trecerea dintr-un spaţiu într-altul, într-o atmosferă sumbră, din întuneric spre lumină, în decorul semnat tot de Claudiu Goga, în coregrafia Elenei Zamfirescu şi costumele Liei Dogaru.
Capodopere ale patologiei
Înainte de Puterea obişnuinţei, tradusă de Tino Geruin, lui Bernhard în România i s-au mai montat textele Creatorul de teatru şi Societatea de vânătoare, la Teatrul Act din Bucureşti şi la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Pasionat de muzică, dramaturgul a urmat, în copilărie şi în adolescenţă, cursuri de vioară şi canto. Experienţa traumatizantă din sanatoriile unde a fost internat din cauza tuberculozei i-a influenţat scrierile - capodopere ale patologiei şi ale scepticismului. În 1972, revolta lui Bernhard a atins cote extreme: a părăsit Biserica Catolică şi, prin testament, a interzis montări noi şi republicări ale cărţilor sale în Austria, pe care o considera o "speluncă ordinară", în care "intelectualii sunt în permanenţă defăimaţi, iar arta şi ştiinţa distruse".