***
Die Ehe der Maria Braun / Căsătoria Mariei Braun este una din cele mai importante opere cinematografice ale Noului Cinema German şi prezintă destinul unei femei puse în situaţia de a înfrunta singură cel de-al Doilea Război Mondial. Maria Braun este un personaj exponenţial pentru acea categorie de femei care au înfruntat foametea, bombardamentele şi singurătatea acelor vremuri, neavând un bărbat alături care să aibă grijă de ele. În timp ce bărbaţii lor luptau pe front, aceste femei au ajutat la reconstruirea naţiunii germane.
Filmul se bazează pe un contrast între o formă narativă convenţională, care continuă să avanseze până la final, şi fondul emoţional al protagonistei - prezentat într-o manieră psihanalitică -, care porneşte de sus şi involuază de-a lungul filmului. Aceasta este o demonstraţie a faptului că valorile unui individ, care sunt acceptate şi considerate de marea majoritate a oamenilor ca fiind normale şi pozitive, pot să lucreze în subconştient împotriva însuşi omului care a crezut cu stoicism în ele.
O altă contradicţie, la un nivel strict politic, este evidenţiată cu ajutorul coloanei sonore. Dacă veţi fi foarte atenţi, veţi observa că în două scene se aude o voce impunătoare la radioul din fundal. Vocea îi aparţine cancelarului german Konrad Adenauer, iar în primul discurs el promite că Republica Federală (Germania de Vest) va pune armele jos, în celălalt discurs, susţinut câţiva ani mai târziu, declarând că Republica Federală are tot dreptul de a iniţia un atac armat. Acest paradox politic o influenţează la nivel subliminal pe protagonistă, care mai întâi îşi declară sentimentele idealiste pentru soţul absent, pentru ca mai târziu în film să recunoască faptul că are şi o latură pragmatică, de care are mare nevoie pentru a supravieţui. Concluzia este că cele două viziuni opuse asupra lumii nu se anulează, în acest caz, una pe cealaltă, ci reuşesc să dăinuie într-o bizară simbioză în aceeaşi fiinţă. Emoţiile ei sunt, însă, învinse până la final de dragul de a trăi.
Fassbinder ne prezintă şi contrapunctul acestei situaţii, prin povestea unui personaj secundar, o prietenă din copilărie a Mariei, al cărei soţ se întoarce acasă după terminarea războiului. Însă acest lucru nu-i face mai fericiţi, deoarece soţul se întoarce traumatizat pe viaţă şi nu mai are posibilitatea de-a o face fericită. Într-un fel foarte straniu, Maria este mai norocoasă până la urmă decât prietena ei, care a primit ceea ce îşi doreau amândouă iniţial. Eroina se poate concentra asupra carierei sale, în timp ce cealaltă femeie, care este pusă în situaţia de a juca rolul de nevastă, ajunge să nu mai fie iubită de către soţul ei, lucru care ar fi devastat-o pe Maria ("Trebuie să fiu fericită şi pentru Hermann, pentru ca el să aibă o persoană pe care s-o admire şi de care să fie mândru").
Un principiu fundamental al regizorului german este ca spectatorii să nu se identifice cu personajul principal, deoarece identificarea ar face ca aceştia să nu mai aibă o privire critică şi lucidă asupra situaţiei prezentate. În acest caz, însă, Fassbinder face excepţie de la regulă. Este foarte uşor să te identifici cu Maria Braun: ea pare a fi perfectă - reuşeşte să-şi păstreze intactă iubirea pentru soţul ei, fără să cadă într-un "somn al raţiunii", şi să rămână o femeie activă, independentă, care-şi ia viaţa în propriile mâini. Maria se refugiază în muncă, un fel de compensaţie pentru absenţa iubirii din viaţa ei. Datorită acestei trăsături, eu am tras concluzia că Fassbinder însuşi s-a identificat enorm cu protagonista - Maria Braun este la fel de colerică precum regizorul, poate să organizeze şi să manipuleze toţi oamenii din jurul ei, este atât de încăpăţânată, încât nimic n-o mai opreşte, odată ce se decide să facă ceva, şi trece şi peste cadavre pentru a-şi îndeplini scopul. Este ambiţioasă, puternică şi talentată - şi, mai presus de toate, este la fel de obsedată de munca ei precum era şi Fassbinder.
Actriţa Hanna Schygulla a jucat cu cinci ani înainte de acest rol într-un alt film regizat de Rainer Werner Fassbinder, intitulat Effi Briest (1974). Actriţei nu i-a fost pe plac rolul din filmul anterior, deoarece era o tipologie feminină mult mai slabă din punct de vedere emoţional decât Maria Braun, mult prea statică, mult prea pasivă şi mult mai controlată de către bărbaţii din viaţa ei. Aici, Fassbinder i-a oferit rolul opus lui Effi - o persoană energică, încrezătoare în forţele proprii şi independentă -, problema fundamentală fiind că ambele eroine îşi găsesc acelaşi final (pe care vă invit să îl descoperiţi pe cont propriu, la proiecţia de miercuri a filmului).
Într-un fel, eu o văd pe Maria Braun ca pe un Social - Democrat pragmatic, care poate să-şi amâne toată viaţa cele mai arzătoare dorinţe şi care nu are nicio problemă în a-şi aştepta cuminte fericirea mult dorită. Din păcate pentru ea, această amânare face ca, odată ce fericirea îi bate în sfârşit la uşă, să nu mai ştie ce să facă cu ea.
Die Ehe der Maria Braun / Căsătoria Mariei Braun
Germania de Vest, 1979
regie: Rainer Werner Fassbinder
scenariu: Rainer Werner Fassbinder, Pea Fröhlich, Peter Märthesheimer
imagine: Michael Ballhaus
montaj: Rainer Werner Fassbinder, Juliane Lorenz
muzică: Peer Raben
costume: Barbara Baum
cu: Hanna Schygulla, Klaus Löwitsch, Ivan Desny.