Milton (Nicolas Cage) a fugit din Iad pentru a-și răzbuna fiica ucisă de o sectă și pentru a-și salva nepoata ce urmează să fie sacrificată de aceeași grupare. Alături de o chelneriță obișnuită să poarte îmbrăcăminte cât mai scurtă (Amber Heard), cu gura mare (e esențial pentru schimburile de replici pe care filmul le caută), blondă, cu accent sudist și cu un Contabil (William Fichtner) trimis de Diavolul (descris admirabil) din același Iad pe urmele sale, el pornește într-o călătorie cu piciorul pe accelerație.
Asta nu îl oprește să pună frână și să flirteze (și nu numai) cu alte chelnerițe, ce își exersează talentele de actrițe prin aceleași calități care le-au adus în paginile Playboy, să mai ucidă niște sataniști, să mai consume diferite băuturi, să fumeze trabucuri, să fie electrocutat și totuși să se bucure de asta. Și, fiindcă timpul e limitat, de ce nu ar face toate astea într-o singură scenă?
Zis și făcut. Din nou piciorul pe accelerație.
În general, Drive Angry reușește să aplice cu succes viziunea sa misogină. Scenariștii Patrick Lussier (și pe post de regizor) și Todd Farmer (cu un mic rol în film) fac niște alegeri neinspirate în ultima jumătate de oră, dar prima oră este... imaculată. Dar merită să ne amintim care este motivul pentru care acest film vinde. E acel 3D de la finalul titlului cel care (încă) stârnește curiozitatea. Din acest punct de vedere, Drive Angry, deși este filmat în totalitate în 3D, e doar o mare dezamăgire. Efectele sunt total nefolositoare. Inutilitatea noii dimensiuni devine mai evidentă de la film la film.